Main menu

header

469 18 1de Cătălina Tăgârţă

Ştiaţi că nu toate probele de sânge trebuie recoltate à jeun, adică pe nemâncate? Cele mai multe dintre ele nu sunt influenţate de faptul că s-a mâncat sau nu. Totuşi, e bine ca oamenii să ştie în ce constă pregătirea înainte de analizele pe care le efectuează frecvent. Laurenţiu Luca (foto), directorul Centrului Medical PULS, ne-a spus mai multe pe această temă.

Doar înainte de glicemie şi lipidogramă nu aveţi voie să mâncaţi

- Domnule doctor, s-a împământenit ideea că înainte de a face analize de sânge nu trebuie să mâncăm. Totuşi, am înţeles că există şi excepţii de la regulă. Cum e corect să procedăm?

- E un mit parţial adevărat că toate analizele de sânge trebuie efectuate à jeun. Regula este valabilă doar pentru câteva dintre acestea, cum ar fi de exemplu glicemia, fiindcă valorile zahărului din sânge variază foarte mult în funcţie de ce am mâncat, dacă am mâncat sau dacă nu am mâncat. De aceea, în acest caz nu trebuie să consumăm nimic cu 12 ore înainte de recoltare, eventual doar se pot umezi puţin buzele cu apă plată. Când unui bolnav îi este rău şi sună la Salvare, la 112 sau la 021/9733 - Puls, în cazul analizelor recoltate de urgenţă nu se mai ţine cont de oră, dar trebuie cel puţin să avem date cât mai clare despre când şi ce s-a consumat, pentru a aprecia în ce măsură acest lucru a influenţat valorile rezultatelor. Un alt exemplu foarte important de situaţie când nu e voie să se mănânce cu 12 ore înainte de recoltare este lipidograma completă - care înseamnă colesterolul total şi fracţiunile lui, trigliceridele şi chilomicronii. Însă restul analizelor pot fi recoltate fără probleme, fără a ţine acest „post”.

Sumarul de urină se dă dimineaţa, iar urocultura, la orice oră

469 18 2- Şi probele de urină reprezintă o enigmă pentru mulţi. Cum trebuie luate corect?

- E bine să menţionăm că sunt patru tipuri de probe. Sumarul de urină se dă din prima urină de dimineaţă şi arată prezenţa unei infecţii, a unei sângerări... deci aduce nişte informaţii orientative. O analiză mult mai preţioasă este testul Addis, care măsoară numărul de hematii şi leucocite. De exemplu, Addisul efectuat la 100 de minute se face aşa: se ia sumarul dimineaţa, din prima urină, bolnavul nu urinează timp de 100 de minute, după care va lua proba Addis. Urocultura este mult mai cunoscută şi identifică prezenţa infecţiei urinare. În acest caz se face mai întâi igiena organelor genitale, se desface capacul recipientului steril fără a atinge interiorul acestuia, se lasă primul jet de urină să curgă în vasul de toaletă şi abia de la jumătatea jetului se va lua proba, direct în recipientul steril.

- Proba pentru urocultură se ia tot dimineaţa?

- Nu. Aceasta poate fi dată oricând, dar pentru ca rezultatul să fie elocvent e indicat să se dea cel puţin trei uroculturi, la ore diferite, fiindcă germenii nu sunt exteriorizaţi întotdeauna. Şi mai este un test cantitativ: urina din 24 de ore. Dar evident că nu se strânge toată (râde), ci eşantioane, adică probe din fiecare urinat. Toate se pun în acelaşi recipient, iar la final se duc doar 200 ml la laborator. Testul ne dă informaţii despre cantitatea de proteine pe care bolnavul o pierde în 24 de ore. Apoi mai sunt probele de scaun pentru examene coproparazitologice. Pentru acestea există recipiente speciale, cu spatulă, dar e important să se ia probă din zone diferite ale materiilor fecale, care trebuie făcute în oliţă.

Pentru vizualizarea vezicii se bea apă şi nu se merge la baie

- Cum ne pregătim de ecografii? La unele ştiu că e nevoie să umplem vezica...

- Ecografia e o metodă total neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care poate fi făcută de oricâte ori se doreşte, căci nu e nocivă. Aceasta vizualizează organele pline, deci ficatul, splina, rinichii... fiind excluse tubul digestiv, esofagul, stomacul, intestinele. Pentru vizualizarea organelor, fasciculul de lumină nu trebuie să fie întrerupt de altceva, de exemplu de un stomac plin cu mâncare sau lichid, pentru că e clar că distorsionează imaginea. De aceea e de preferat să se respecte şi aici principiul „pe nemâncate”. Şi, foarte important, înainte de ecografii nu se fac alte manevre. De exemplu, tubul digestiv se vizualizează la endoscopie, unde se bagă aer, iar dacă trebuie făcute ambele analize, mai întâi se va face ecografia, apoi endoscopia. Însă, într-adevăr, pentru vizualizarea organelor cavitare trebuie să le umplem. Ca să vedem vezica urinară, care teoretic e goală, şi organele genitale din jur, pacientul trebuie să bea un litru de apă cu jumătate de oră înainte de efectuarea ecografiei şi să nu urineze în tot acest timp. Se mai pot face şi ecografii de tiroidă, de cord... la care se poate mânca fără probleme, dar sunt şi ecografii transesofagiene, la care din nou nu e voie să se mănânce sau să se bea...

„Cantitatea de iradiaţii nu-i aşa mare încât să fie nevoie de iod”

- Pentru Computerul Tomograf ce e de făcut? E indicat să se administreze iod înainte?

- Nu, cantitatea de iradiaţii nu-i atât de mare. Iodul trebuie administrat de rutină poate doar la bolnavii care necesită examinări CT repetate, dar nici atunci, şi mai ales fără aprobarea medicului!

- Dar despre RMN ce ne spuneţi?

- La fel ca la CT, nu se face nicio pregătire înainte. Doar că medicul vă va întreba dacă sunteţi alergic la substanţa de contrast, iar ca şi contraindicaţii trebuie amintite toate implanturile din metal. O pregătire mai specială am putea spune că se face pentru iridografii. Spre deosebire de colonoscopie, unde intri cu colonoscopul şi e nevoie de clismă înainte, aici se dă pacientului să bea purgative. Dar medicul vă spune ce anume să luaţi şi cu cât timp înainte...

„Pentru ecografii e important să existe imagine fotografică”

- Ce analize ar mai fi de amintit?

- Mai sunt recoltări din secreţii oculare ori nazale, ca de exemplu exudatul faringian. Se mai pot lua probe şi din diverse plăgi infectate sau cu suspiciune de infecţie. În general, rezultatele se primesc în 24 de ore. Cel puţin la Puls aşa se procedează. Şi foarte important este că suntem singura unitate medicală care face analize la domiciliu, inclusiv EKG, ecografii... la care oferim şi imagine fotografică. La astfel de analize e foarte important să ai dovada, filmul, nu doar descrieri pe hârtie. Astfel, dacă pacientul merge ulterior la medic cu rezultatele, acesta va vedea exact despre ce problemă e vorba. Cu excepţia CT şi RMN, la noi pot fi efectuate orice analize, inclusiv cele de radiologie. Pe site-ul pulsmedica.ro puteţi afla mai multe detalii.

Atenţie! E indicat să întrebaţi medicul ce e de făcut înainte de orice analiză, fiindcă depinde mult de zona examinată!

„Testul Papanicolau se face în afara perioadei menstruale“

- În caz de sarcină ce e de făcut?

- În niciun caz nu se fac radiografii. Asta e contraindicaţie majoră. Sunt tot felul de analize specifice, dar care se fac numai în centrele de specialitate şi trebuie întrebat medicul înainte în ce constă pregătirea.

- Pentru testele Papanicolau cum se procedează?

- Testul Papanicolau se face în afara perioadei menstruale şi cu abstinenţă 24-48 de ore, iar în funcţie de ceea ce caută medicul, trebuie stabilit şi dacă pacienta e la ovulaţie sau nu. Pentru spermogramă, obligatoriu fără contact sexual timp de trei zile înainte de recoltare.