Main menu

header

772 23 1de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea

„Precum soarele, precum luna, precum apa, precum aurul, fii limpede și strălucitor și oglindește ceea ce se află în inima ta.” În vremurile actuale, oglinda se găsește peste tot: în poșetă, în casă, în birou sau la locul de relaxare. Dar oare câți știu care sunt locurile unde trebuie așezată oglinda, în așa fel încât să aducă un plus de frumusețe spațiului și, totodată, să aibă efecte benefice pentru sănătate?

Veche de 5.000 de ani

Potrivit istoriei, oglinzile au apărut pentru prima dată în lume cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, în Egipt și în China, fiind din bronz sau din argint șlefuit și având o formă ovală. Potrivit atestărilor arheologice, oglinda e un străvechi atribut al civilizației umane, ba chiar se presupune că vestita statuie „Venus din Milo” avea în mâini atributele frumuseții: un pieptene (sau un voal) și o oglindă. De asemenea, se presupune că însuși Arhimede ar fi folosit oglinzi pentru captarea căldurii soarelui, în felul acesta dezorientând flota romană. Pe de altă parte, și celebrul far din Alexandria ar fi utilizat oglinzi uriașe ca să indice drumul spre port, lumina acestora putând fi văzută de la 50 de kilometri depărtare.

Primele au fost realizate de meșteri sticlari din secolul al XII-lea

Cât privește primele oglinzi, acestea sunt opera unor sticlari din Murano din secolul al XII-lea. De altfel, până spre mijlocul secolului al XVII-lea, la Veneția, cei care îndrăzneau să divulge secretul confecționării oglinzilor puteau chiar să fie condamnați la moarte. Mai mult, producția de oglinzi a fost monopolizată de statul venețian, până la mijlocul secolului al XVII-lea. Cât privește simbolul oglinzilor, acestea se spune că reflectă adevărul, sinceritatea, conținutul conștiinței și al inimii. Despre oglinda curată se spune că este simbolul purității, dar și una dintre emblemele Fecioarei Maria. În Japonia, oglinda este un simbol al purității absolute a sufletului neîntinat, al reflectării de sine.

Nu trebuie să reflecte ușa de la intrare și nici pe cea de la baie sau de la bucătărie

Atât specialiștii feng shui, cât și designerii au ajuns la concluzia că oglinzile nu trebuie sub nicio formă să reflecte ușa de la intrare. Motivul? Va fi respinsă în mod automat orice energie pozitivă care intră în casă. Și sigur nu doriți să aveți parte de acest lucru... În consecință, căutați un alt loc în care să o așezați. Totodată, oglinzile nu trebuie să reflecte nici ușa de la baie sau pe cea de la bucătărie. Pe de altă parte însă, veți avea parte de influențe pozitive dacă vă hotărâți să amplasați oglinda pe ușa de la baie. Explicația este una foarte simplă: oglinzile puse în acel loc au rolul de a înlocui energia venită din această încăpere care are legătură cu murdăria, cu energia reflectată de alte sectoare ale casei, iar astfel baia va fi pur și simplu purificată.

Cele care acoperă un perete întreg creează impresia de lărgire a locului

Ar fi indicat, spun specialiștii, să puneți oglinzile astfel încât să fie reflectată lumina în toată camera, mai ales în camerele cu ferestre mici, în care cu mare greutate pătrunde lumina soarelui. Oglinda așezată astfel va dubla lumina din cameră și de aici rolul său pozitiv. Pe de altă parte, vă sunt de mare ajutor oglinzile care acoperă un perete întreg. Acestea nu doar că vă schimbă în bine starea de spirit, dar reușesc și să creeze impresia de lărgire a unui loc în care vă simțiți bine. În altă ordine de idei, dacă locuința dumneavoastră e construită după un plan asimetric, oglinda va oferi impresia de profunzime într-un loc unde se află doar un perete.

Pusă în dormitor, aduce destrămarea cuplului

Cât privește oglinzile din bucătărie, acestea ar trebui să reflecte locul de luat masa, mai ales că astfel vă veți sătura mult mai ușor și vă veți spori și bunăstarea casei. Și tot pentru a aduce bunătare în casă, așezați oglinda în spatele aragazului. Un nu hotărât așezării vreunei oglinzi în dormitor. Asta dacă doriți să aveți o relație așa cum scrie la carte, pentru că oglinda se spune că aduce destrămarea cuplului. De altfel, tradiția spune că în trecut oglinda era o poartă de acces către lumile paralele. În consecință, pentru ca sufletele celor căsătoriți să rămână în încăperea în care dormeau, aceștia acopereau noaptea oglinzile. Dacă, totuși, nu aveți încotro și trebuie să puneți oglinda în dormitor, atunci așezați-o astfel încât să nu reflecte patul matrimonial. Singurul loc unde puteți monta o oglindă fără să aveți dureri de cap este livingul. Cea mai bună poziție a oglinzii este însă față în față cu o fereastră, dar doar atunci când imaginea din exteriorul casei este o priveliște naturală care să placă ochiului.

Cele pătrate sunt un indicator al echilibrului

Când alegeți o oglindă, e important de luat în considerare și forma acesteia. Potrivit specialiștilor, cele pătrate sau dreptunghiulare sunt un indicator al echilibrului, iar cele octogonale sunt simbolul puterii. Pentru a avea o familie unită, optați pentru o oglindă ovală. De reținut și faptul că punctele cardinale în care sunt plasate oglinzile sunt foarte importante pentru a vă merge bine în viață. Astfel că o oglindă așezată la est aduce sănătate și bani celor din casă, o oglindă așezată pe peretele de sud aduce noroc, iar una așezată la nord va aduce îmbunătățiri carierei.

Nu păstrați sub nicio formă oglinzi sparte, crăpate sau ciobite, dacă nu vreți să fiți invadați de energie negativă

Pentru ca energia să circule liberă, nu trebuie să fie murdară

Din punct de vedere energetic, ar fi bine dacă ați achiziționa oglinzi mari, în care vă puteți vedea întregul corp. Cum oglinda are capacitatea de a transforma în energie pozitivă orice energie negativă pe care o reflectă, dacă veți zări doar anumite părți ale corpului, riscați ca acestea să se îmbolnăvească. În plus, pentru ca energia să circule liberă, în flux continuu, oglinzile nu au voie să fie murdare. Mai mult, pentru bunăstarea casei, e bine ca oglinda să reflecte doar lucruri şi obiecte care vă plac, precum florile, fotografiile de familie etc. Nu folosiți o oglindă în birou, deoarece aceasta va aduce în acel loc energia negativă a celor din afară. Acest obiect se acceptă în acest spațiu doar în cazul în care nu vedeți intrarea și o folosiți pentru a fi oglindită ușa.