Main menu

header

547 26 1de Diana Georgescu

Brânzeturile sunt nelipsite în bucătăria fiecărui popor, ele adăugând savoare preparatelor tradiționale sau felurilor de mâncare cel mai frecvent consumate. Aproape fiecare dintre brânzeturile reprezentative ale altor popoare își găseşte corespondentul în gastronomia noastră, astfel încât nu va fi greu să realizați câteva preparate delicioase.

Ouă umplute cu brânză Cheddar

Ingrediente: 12 ouă, 2 linguri cu brânză Cheddar (rasă), 1/2 ceșcuţă cu maioneză, 1 lingură cu muștar, 4 felii de bacon, frunze de pătrunjel.

Mod de preparare: se fierb ouăle timp de 10-12 minute și se toarnă apă rece peste ele până când ajung la temperatura camerei. Se descojesc și se taie în jumătăți. Într-o tigaie curată, se prăjește baconul până când capătă o culoare maronie. Se scoate pe șervețele uscate. Se îndepărtează gălbenușurile și se amestecă bine cu maioneza, muștarul, brânza Cheddar și cu bucățelele mărunte de bacon. Se umplu jumătățile de albuș cu acest amestec și se lasă la răcit în frigider timp de câteva ore. Se pot decora cu frunze de pătrunjel. 

Tartine cu ceapă şi brânză Gruyère

Ingrediente: 1 foaie foietaj, 1 ou, 3 linguri cu chutney de ceapă caramelizată, 100 g brânză Gruyère (rasă).

Mod de preparare: din foaia de foietaj se taie patru cercuri la care se crestează o bordură de 1 cm. Foietajul se înţeapă, pentru a nu se umfla prea mult. Se unge cu ou şi se pune la cuptor timp de 15 minute, la 180°C. Se amestecă chutneyul de ceapă cu oul bătut şi cu brânza Gruyère. Amestecul se împarte între formele de tartă, care se pun la cuptor timp de încă 10-15 minute, până când devin crocante. Se servesc cu salată asezonată.

Burgeri din năut şi halloumi

Ingrediente: 2 conserve năut (a 400 g fiecare), 2 linguriţe cu chimion (măcinat), 1 linguriţă cu coriandru (măcinat), 2 ardei iuţi verzi (tocaţi), 2 căţei de usturoi, 1/2 legătură de ceapă verde, 1/2 legătură mică de coriandru, 1 linguriţă cu sare de mare grunjoasă, 2 linguri cu făină, 1 pachet de brânză halloumi (tăiată cubuleţe), 200 ml ulei măsline, 8 lipii, 100 g salată verde, hummus şi ardei muraţi (pentru garnitură).

Mod de preparare: se mixează ingredientele (cu excepţia brânzei halloumi) cu robotul de bucătărie până devin un amestec omogen. Se pune amestecul într-un vas în care se adaugă brânza halloumi. Se amestecă şi se formează burgeri, care se prăjesc într-o tigaie cu ulei de măsline, până devin aurii. Se scot pe șervețele uscate, se servesc în lipii calde, alături de hummus, salată şi ardei muraţi.

Supă de ceapă cu brânză Gruyère

547 26 2Ingrediente: 50 g unt, 750 g ceapă, 2 căței de usturoi (mărunțit), 40 g făină, 2 litri supă vegetală, 250 ml vin alb, 1 frunză dafin, 2 crenguțe de cimbru, 8 felii de baghetă (sau 4 felii de pâine de casă), 100 g brânză Gruyère.

Mod de preparare: se curăţă ceapa și se taie în fâșii subțiri. Se pune la topit la foc mic, într-o cratiță încăpătoare, untul tăiat în cubulețe. Se adaugă ceapa și se lasă în continuare la foc mic, până când începe să se caramelizeze. Se adaugă usturoiul și făina, şi se amestecă încontinuu pentru încă două minute. Treptat, se adaugă vinul, supa vegetală, apoi cimbrul și frunza de dafin. Se lasă să fiarbă la foc mic încă 25 de minute. Se prăjesc feliile de pâine în toaster până se rumenesc. Pentru servire, se așază supa în boluri încăpătoare. Deasupra se plasează câte două felii de baghetă sau o felie de pâine de casă, sprijinite pe marginile bolului, pentru a nu absorbi supa în totalitate. Se rade deasupra brânza Gruyère și se introduc bolurile în cuptor pentru trei minute sau până când brânza se topește și capătă o consistență cremoasă.

Pui cu parmezan la cuptor

Ingrediente: Pentru sosul de roșii - 1 ceapă mică, 60 ml ulei, 2 căței de usturoi pisați, 1 cutie cu roșii în bulion tăiate mărunt (800 ml), 1 linguriță cu oregano uscat; Pentru pui - 4 piepturi de pui, 2 ouă, 120 g pesmet, 200 g parmezan ras, 60 ml ulei, 250 g mozzarella (tăiată felii subțiri), 6 frunze de busuioc proaspăt (tocate mărunt), sare, piper.

Mod de preparare: pentru prepararea sosului de tomate se rade ceapa pe răzătoarea mică, se căleşte trei minute într-o tigaie, în uleiul încins. Se adaugă usturoiul pisat, iar după un minut se pun roșiile tăiate și oregano. Se lasă să fiarbă la foc mic timp de zece minute. Se încinge cuptorul la 180°C. Se bat piepturile de pui cu ajutorul unui ciocan pentru șnițele, apoi se condimentează cu sare și cu piper. Într-un castron se amestecă pesmetul cu jumătate din cantitatea de parmezan și cu sare. Într-un alt vas se bat ouăle. Se încinge uleiul într-o tigaie. Se dau piepturile de pui prin ouăle bătute, apoi prin mixul de pesmet și parmezan. Se prăjesc în tigaia cu ulei încins timp de trei-patru minute pe fiecare parte, până se rumenesc. Se toarnă o parte din sosul de tomate, până acoperă fundul unei tăvi de cuptor. Se aşază piepturile de pui prăjite, se toarnă sosul de tomate rămas, se presară busuiocul tocat, se pun deasupra feliile de mozzarella și restul de parmezan ras. Tava pregătită se lasă în cuptorul încins la 190°C timp de 15 minute, până când mozzarella începe să se rumenească. Se servește cald, alături de salată verde.

Pere cu parmezan

547 26 3Acest preparat versatil, având la bază savuroasa asociere dintre pere și parmezan, poate fi servit ca atare, drept gustare. Ar putea fi foarte apreciat și ca platou de brânzeturi, la desert, situație în care se mai pot adăuga și alte sortimente contrastante, cum ar fi mozzarella și o varietate cu personalitate, de exemplu Roquefort sau Gruyère.  În acest caz se va renunța la oțetul balsamic și se pot adăuga struguri sau nuci.

Ingrediente: 1 pară coaptă, 50 g parmezan, 5 frunze de mentă proaspătă, 1 lingură cu oţet balsamic.

Mod de preparare: se descojeşte para şi se taie felii. Se aşază pe o parte a platoului. Se taie parmezanul cubuleţe şi se pune pe cealaltă parte a platoului. Se toarnă oţet balsamic pe cubuleţele de parmezan şi se decorează cu frunzele de mentă.

Brânzeturile cu conținut mare de grăsime se prepară mai lesnicios atunci când sunt reci. Parmezanul, de pildă, se lucrează mai ușor la temperatura camerei