de Adrian Dumitru
Bezelele se numără printre preferatele iubitorilor de dulciuri foarte... dulci. Şi acest desert, ca multe altele dintre cele preparate în casă, are o tradiţie străveche. Pe vremurile în care varietatea de dulciuri nu era atât de mare ca astăzi, bezelele nu lipseau de la nicio aniversare sau petrecere. Iată câteva reţete deosebite.
Bezele de Karlsbad
Ingrediente: 8 albuşuri, 250 g zahăr pudră, 150 g alune, 70 g făină, 1 pachet cu zahăr vanilat, 75 g ciocolată menaj, 250 g unt, 2 foi „Lica”.
Mod de preparare: se bat albuşurile cu zahărul până se obţine o spumă tare. Se adaugă alunele prăjite în prealabil şi date prin maşină, vanilia, făina şi se amestecă uşor. Se taie două foi „Lica” în formă de pătrăţele, cu latura de 4 cm. Pe fiecare pătrat se pune câte o linguriţă din compoziţie. Se aşază toate pătrăţelele pe o tavă şi se coc la foc mic 10-15 minute. După ce se răcesc se dau printr-o glazură de ciocolată obţinută din ciocolata topită pe aburi în care se încorporează câte o linguriţă cu unt până se subţiază suficient. Pătrăţelele se aşază provizoriu pe un platou sau pe o tavă, până când se întăreşte glazura.
Cu alune
Ingrediente: 4-5 albuşuri (dacă ouăle sunt mai mici), 250 g zahăr pudră, 250 g alune.
Mod de preparare: albuşurile se bat cu telul până se obţine o spumă tare. În această spumă se încorporează alunele măcinate şi amestecate cu zahărul. Se tapetează o tavă cu hârtie albă, se unge cu un strat subţire de unt şi se pun grămăjoare din compoziţie, de mărimea unei nuci, distanţate între ele. Se dă tava la cuptor, la foc slab, până când se întăresc bezelele, fără să se îngălbenească. Se scot din tavă numai după ce se răcesc.
Cu cafea
Ingrediente: 6 albuşuri, 450 g zahăr pudră, 2 linguriţe cu cafea solubilă (ness), făină pentru tapetat.
Mod de preparare: se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul amestecat cu cafeaua şi se bat în continuare până când se obţine o spumă tare. Se presară cu făină o tavă şi se pun grămăjoare de spumă, mici cât o nucă, distanţate între ele. Se introduce tava în cuptor, la foc slab, până se usucă bezelele. Se scot din tavă când sunt reci.
Cu caramel
Ingrediente: 6 albuşuri, 250 g zahăr pudră, 5 linguriţe cu zahăr tos, făină pentru tapetat, câteva miezuri de nucă.
Mod de preparare: zahărul tos se pune pe foc într-o tigaie. Când devine brun-închis, se adaugă patru-cinci linguriţe cu apă şi se lasă să fiarbă până se obţine un sirop gros ca mierea. Până la întrebuinţare, se ţine la cald ca să nu se întărească. Albuşurile se bat spumă, se adaugă zahărul şi se bat din nou cu telul până se întăreşte compoziţia. Se pune vasul la bain-marie şi se bate fără întrerupere până se întăreşte spuma şi nu mai cade de pe tel. Se toarnă apoi siropul şi se amestecă bine. În această compoziţie se pot adăuga câteva miezuri de nucă tăiate cu cuţitul. Bezelele se pun cu linguriţa pe tava presărată cu făină, cu distanţă între ele şi se coc la foc foarte slab până se usucă. Când sunt reci se scot din tavă. Se servesc ca atare sau lipite două câte două cu gem sau cu o cremă, la alegere.
Cu ciocolată şi alune
Ingrediente: 4 albuşuri, 250 g zahăr pudră, 250 g alune, 40 g ciocolată amăruie, 1 vârf de cuţit cu scorţişoară pisată, făină pentru tapetat.
Mod de preparare: albuşurile se bat spumă cu telul câteva minute. Se adaugă zahărul, bătând în continuare până când se întăreşte spuma. Se pun apoi alunele date prin maşină, ciocolata topită pe aburi şi scorţişoara, amestecând uşor. Se aşază bezelele pe o tavă presărată cu făină şi se coc la foc mic. Se scot din tavă numai după ce s-au răcit.
Cu nuci şi curmale
Ingrediente: 4 albuşuri, 250 g zahăr pudră, 250 g nuci, 250 g curmale, făină pentru tapetat.
Mod de preparare: albuşurile se bat spumă cu telul câteva minute. Se adaugă zahărul, bătând în continuare până când se întăreşte spuma. Se pun apoi nucile date prin maşină şi curmalele tăiate mărunt, amestecând uşor. Se aşază bezelele pe o tavă presărată cu făină şi se coc la foc mic. Se scot din tavă numai după ce s-au răcit.
Pentru ca albuşurile să se întărească mai repede şi să capete strălucire, adăugaţi câteva picături de zeamă de lămâie în timp ce le bateţi