de Dana Purgaru
Conopida, una dintre vedetele din sezonul toamnă-iarnă, este o legumă cu o savoare aparte. Denumită de scriitorul Mark Twain „varza cu studii superioare”, aceasta conține vitaminele din complexul B, C, K și minerale, precum potasiu, calciu, mangan, zinc sau cupru, acid folic și fibre. Este bine de știut că, dacă este consumată crudă, conopida este o sursă excelentă de vitamina C, 100 g oferind 80% din valoarea zilnică recomandată. În plus, este săracă în calorii. Fratele său, broccoli, este la fel de bogat în nutrienți, în special în magneziu și calciu, dar și foarte de gustos. Ambele legume își păstrează o mare parte dintre proprietățile nutritive atunci când sunt gătite, motiv pentru care vă prezentăm câteva rețete prin care le puteți savura așa cum se cuvine. În acest număr vă oferim secretul unor delicioase rețete cu conopidă, iar în numărul următor vom reveni cu modul de preparare pentru broccoli.
Sufleu de conopidă
Ingrediente: 1 conopidă, 5 linguri cu unt, 1 ceapă, 1 lingură cu făină, zeamă de lămâie, 250 ml lapte, 100 g cașcaval, 3 ouă, sare, piper.
Mod de preparare: buchețelele de conopidă se pun la fiert în apă cu sare până se înmoaie, se strecoară și se lasă să se răcească. Se toacă mărunt. Într-o cratiță se pune untul în care se va căli ceapa tocată foarte fin. Se adaugă făina și cana cu lapte amestecând continuu, până se îngroașă. Se lasă la răcit, apoi se combină cu gălbenușurile, conopida tocată și cașcavalul ras. Se condimentează cu sare și piper. Se adaugă albușurile bătute spumă în care se pune și zeamă de lămâie. Se pune compoziția într-un vas termorezistent uns cu unt și tapetat cu făină. Se lasă la cuptor circa 50 de minute până se rumenește. Se servește cu smântână.
Supă-cremă
Ingrediente: 500 g buchețele de conopidă, 300 ml lapte, 200 ml smântână lichidă, 200 g mazăre, 2-3 morcovi, sare, piper, pătrunjel proaspăt mărunțit, crutoane.
Mod de preparare: laptele și buchețelele se pun la fiert, se adaugă smântâna lichidă și apă cât lichidul să acopere conopida, se condimentează, iar oala se acoperă. Separat se fierb mazărea și morcovii după care aceștia din urmă se mărunțesc. Conopida și lichidul în care a fiert se trec prin blender, apoi în compoziție se pun mazărea și morcovii. Supa se servește cu crutoane și pătrunjel presărat deasupra.
Ciorbă de conopidă
Ingrediente: piept sau aripi de pui, 1 conopidă, 2-3 cepe, 3 morcovi, verdeață, 1-2 ardei gras, 200 ml smântână lichidă, zeamă de lămâie sau borș.
Mod de preparare: se fierb bucățile de pui. Se toacă ceapa, morcovii și ardeiul și se înăbușe în puțin ulei. Legumele se adaugă în supa de pui, iar când carnea e aproape fiartă se adaugă buchețelele de conopidă. Se condimentează, se adaugă smântâna și borșul (dacă se folosește zeamă de lămâie, aceasta se pune în farfurie, după gust). După ce se oprește focul, se presară verdeață proaspăt tocată. Se servește cu ardei iute, după plac.
Salată de conopidă
Ingrediente: 1 conopidă, 1 cățel de usturoi, sare, piper, ceapă verde și maioneză.
Mod de preparare: buchețelele de conopidă se pun la fiert în apă cu sare, se scurg și se lasă să se răcească. Se zdrobesc, se combină cu maioneză, cu usturoi ras, ceapă verde mărunțită, sare și piper și se consumă simplu sau ca garnitură.
Conopidă pane
Ingrediente: 1 conopidă, 2 ouă, făină, sare, piper, boia dulce, ulei.
Mod de preparare: conopida se desface în buchețele, se fierbe astfel încât să nu fie foarte moale și se scurge. Ouăle se bat cu sare, piper și boia. Buchețelele de conopidă se dau prin compoziție și se prăjesc.
Piure de conopidă
Ingrediente: 1 conopidă mare, sare, piper.
Mod de preparare: conopida se fierbe foarte bine în apă cu puțină sare. Se zdrobesc temeinic buchețelele folosind zdrobitorul de cartofi sau se pun în blender și se adaugă treptat zeamă de la fiert până se obține consistența dorită. Se potrivește de sare și piper.
Conopidă gratinată
Ingrediente: 1 conopidă, 2 ouă, 100 ml smântână, pesmet, 1 lingură cu unt, 150 g cașcaval, 50 g parmezan răzuit, sare, piper, oregano, 1 linguriță cu praf de usturoi.
Mod de preparare: buchețelele de conopidă se pun la fiert în apă cu sare timp de zece minute. Se strecoară și se lasă la scurs. Apoi se pun într-o tavă tapetată cu unt și pesmet. Ouăle se bat, se adaugă smântâna și condimentele. Se toarnă amestecul în tavă peste conopidă, se presară cașcaval și parmezan și se introduce în cuptor pentru aproximativ 30 de minute.
Chiftele de conopidă
Ingrediente: 1 conopidă, 2 felii de pâine înmuiată în lapte apoi stoarsă, sare, piper, pesmet, 2 cepe mici, 3 ouă, pesmet, ulei.
Mod de preparare: buchețelele de conopidă se fierb în apă cu sare și cu puțin lapte. Se dau prin mașina de tocat împreună cu ceapa și pâinea, apoi se amestecă bine cu ouă, sare și piper. Se potrivește consistența cu câteva linguri cu pesmet. Se formează chifteluțe rotunde sau plate și se prăjesc sau se pun pe hârtie de copt și se introduc în cuptor.
Conopidă murată
Ingrediente: 4 kg conopidă, 2 rădăcini de hrean, 2-3 morcovi, 2 l apă, 1 l oțet, 1 cană cu zahăr, 3 linguri cu sare de murături, 1 lingură cu boabe de piper, 1 lingură cu boabe de muștar, 6-7 frunze de dafin.
Mod de preparare: morcovii se taie rondele, iar hreanul fâșii. Buchețelele de conopidă se lasă o oră în apă rece după care se așază într-un borcan mare împreună cu morcovi și hrean. Se pune apa la fiert împreună cu oțetul, se adaugă sarea, zahărul, frunzele de dafin, boabele de muștar și piperul. Se toarnă fierbinte cu polonicul peste conopidă. Se sigilează cu capacul și se lasă în pivniță.
Mâncărică de conopidă, de post
Ingrediente: 1 conopidă, 1 ceapă tocată mărunt, 2 morcovi, 2-3 căței de usturoi, 1 conservă de roșii descojite, 1 lingură cu bulion, 2-3 linguri cu ulei, 1 ardei gras roșu, pătrunjel proaspăt, sare, piper și boia iute sau dulce, după preferințe.
Mod de preparare: buchețelele de conopidă se pun la fiert în apă cu sare. Ceapa, ardeiul și morcovii se toacă și se călesc în ulei cu puțină apă. Se adaugă roșiile descojite, bulionul, sarea, piperul și boiaua. Se fierb la foc potrivit și se completează cu apă dacă e nevoie. Usturoiul pisat se pune înainte de a opri focul, iar când se servește se presară pătrunjel tocat fin.