Main menu

header

578 26 1de Raluca Grințescu

Kaniwa sau canihua, cum mai este denumită, este adesea descrisă ca fiind o cereală, dar, în realitate, este, de fapt, o sămânță plină de valori nutritive, înrudită cu binecunoscuta quinoa. Aceasta este originară din Munţii Anzi din Peru şi Bolivia, iar în trecut făcea parte din alimentaţia de bază a populaţiei incaşe, datorită abilităţii sale de a creşte şi de a se dezvolta în climate mai puţin prielnice.

Sursă de antioxidanți

Seminţele de kaniwa sunt de dimensiuni reduse faţă de quinoa şi prezintă o nuanţă roşie-maronie. Sunt pline de nutrienţi, nu conţin gluten şi sunt un excelent substitut al grâului. O jumătate de cană cu kaniwa gătită conţine 7 grame de proteine, 4 grame de fibre şi numai 160 de calorii, fiind o sursă de antioxidanţi, vitamina B, fibre, fier, calciu şi zinc. Flavonoizii sunt unii dintre cei mai studiaţi antioxidanţi, iar kaniwa conţine din plin flavonoizi precum isorhamnetin şi quecertină. Aceştia au efect de antiîmbătrânire asupra pielii, previn bolile cardiovasculare, inhibă dezvoltarea unor bacterii şi virusuri şi reduc riscurile unor anumite boli inflamatorii.

Este mai dulce decât quinoa

Ca şi verişoara ei quinoa, kaniwa este plină de proteine de înaltă calitate, ce conţin cantităţi considerabile de aminoacizi, având un conţinut de 16% proteine. Gustul este asemănător cu cel de quinoa, dar este mai dulce şi se găteşte foarte uşor. La o cană cu seminţe se adaugă două căni cu apă, se dă în clocot, apoi se ţine la foc mic şi se fierbe acoperit timp de 15-20 de minute, până când toată apa este absorbită.

Folosită în patiserii

Spre deosebire de quinoa, seminţele de kaniwa nu au învelişul de saponină, deci nu este necesară clătirea înainte de gătire. Le puteţi găti sub formă de pilaf sau le puteţi adăuga la salate reci, supe, tocane, şi aroma lor se combină foarte bine cu peştele. Pot fi măcinate în făină, ce poate fi folosită ulterior la pâine, patiserii, chiar şi la pregătirea ciocolatei calde. Kaniwa poate fi folosită şi în locul făinii sau al pesmetului la pregătirea, prăjirea peştelui sau a cărnii. Pentru o aromă şi mai bună vă recomandăm să prăjiţi kaniwa înainte de gătire. Pentru un mic dejun delicios, amestecaţi kaniwa cu lapte de migdale, scorţişoară măcinată, migdale măcinate şi stafide.

Rețetă budincă

578 26 2Vă propunem o reţetă cremoasă de budincă de kaniwa, o combinaţie pe cât de dulce, pe atât de nutritivă.

Ingrediente: 1/4 cană cu kaniwa, 1 baton de scorţişoară, 4 cuişoare, 1 cană cu apă, 3/4 cană cu făină, 1 și 3/4 lapte praf, 1 gălbenuş, 1 cană cu zahăr brun.

Mod de preparare: într-o tigaie mică amestecaţi kaniwa, scorţişoara, cuișoarele şi apa. Daţi în clocot, după care acoperiţi şi lăsaţi focul la minimum şi fierbeţi până se absoarbe toată apa. Luaţi de pe foc şi lăsaţi să se răcească. Îndepărtați beţişorul de scorţişoară. În altă oală de dimensiune medie combinaţi făina cu o cantitate mică de lapte şi amestecaţi încontinuu până obţineţi o pastă şi dispar cocoloaşele. Adăugaţi apoi restul de lapte, gălbenuşul şi zahărul. Daţi la foc mic spre mediu şi amestecaţi încontinuu. Compoziţia se va îngroşa, şi atunci e momentul să adăugaţi kaniwa fiartă. Continuaţi să amestecaţi până ajungeţi la consistența dorită. De reţinut este faptul că amestecul se va îngroşa şi după ce se va răci. Luaţi oala de pe foc şi transferaţi conţinutul în boluri mici, pentru a se răci mai repede.

Dovleac umplut

578 26 3Ingrediente: 1 dovleac, 150 g orez basmati integral, 75 g linte roşie, 75 g hrişcă, 50 g kaniwa, 200 g pastă de roşii, 2 linguri cu vegeta de casă, 1 ceapă tăiată mărunt, 150 g ciuperci champignon tăiate mărunt, sare, piper, frunze de dafin, puţin ulei de măsline pentru uns dovleacul în interior, 1 linguriţă cu unt de cocos pentru călit, apă filtrată pentru fiert, puţin pătrunjel pentru decor.

Mod de preparare: preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. Spălaţi dovleacul şi tăiaţi un capac în partea de sus a acestuia. Folosiţi o lingură pentru a scoate seminţele şi conţinutul acestuia şi curăţaţi bine pereţii de miezul moale. Ungeți interiorul dovleacului cu puţin ulei de măsline şi săraţi pereţii uniform. Aşezaţi dovleacul pe o tavă cu partea găurită în sus şi daţi la cuptor pentru 30-40 de minute, până se înmoaie miezul. Pentru a preîntâmpina arderea dovleacului în partea de sus, aşezaţi o foaie de aluminiu deasupra. Dovleacul trebuie copt până se înmoaie foarte puţin, atât cât să intre furculiţa în pereţii acestuia; dacă se coace prea tare nu va mai putea fi umplut şi copt a doua oară, deoarece se va sparge. Preparare umplutură: puneţi orezul, hrişca şi kaniwa separat în apă 12 ore înainte de gătire. Strecuraţi boabele înainte de a le găti. Fierbeţi orezul separat cu puţină sare. Căliţi ceapa cu ciupercile cinci minute, apoi adăugaţi hrişca, lintea şi kaniwa, puneţi apă cât să fie cu două degete deasupra boabelor, potriviţi de sare şi piper, adăugaţi vegeta, frunzele de dafin şi daţi la fiert 25 de minute la foc mic. Când este gata adăugaţi orezul şi pasta de roşii şi amestecaţi bine până se omogenizează compoziţia. Umpleţi dovleacul cu această compoziţie şi daţi la cuptor 30 de minute la 180 de grade Celsius. Decoraţi cu pătrunjel.

PONT. Se poate folosi cu succes la reţeta de ardei umpluţi