Main menu

header

605 26 1de Carmen Ciripoiu

De undeva, de departe, se simte parfumul unic al Sărbătorilor de iarnă. Este perioada când, din motive religioase sau de sănătate, mâncărurile de post sunt la ordinea zilei. Pot însă aceste preparate să furnizeze nutrienții necesari unei bune funcționări a organismului? Răspunsul categoric este da.

Ciorbă de sfeclă roșie ca la Muntele Athos

Ingrediente: 1 kg sfeclă roșie, 1 țelină, 1 păstârnac, 1 pătrunjel, 1 ceapă, 1 morcov, 1 ardei capia, 2 cartofi sau o mână cu orez, 2 căței de usturoi, 1 legătură de mărar, 1 legătură de leuștean, 1 legătură de pătrunjel, 1 conservă cu roșii, oțet pentru acrit sau zeamă de lămâie, sare și piper.

Mod de preparare: legumele se toacă mărunt, iar sfecla coaptă se curăță și se dă prin răzătoarea mare. Se călesc ceapa și usturoiul, apoi ardeiul capia și morcovul, iar ultimele, orezul, sfecla și rădăcinoasele, apoi se pun la fiert în trei litri de apă. Când legumele au fiert se pun roșiile și se lasă să mai dea în câteva clocote. Se potrivește de sare şi se pune verdeața. Ciorba este gustoasă atât caldă, cât și rece și se servește cu smântână sau cu iaurt.

Sarmale de post coapte în dovleac

605 26 2Ingrediente: 1 cană cu orez; 500 g ciuperci, 2 morcovi, 2 cepe, 3 linguri cu ulei, 1 varză murată, piper, sare, 1 mână cu nuci măcinate, câteva stafide, 1 legătură de pătrunjel, 500 g suc de roșii, 1 cană cu vin, 1 bostan de 5 kg.

Mod de preparare: se taie capacul bostanului și se înlătură semințele. Ciupercile și ceapa se dau la mixer, până se obține o pastă mai groasă. Într-o cratiţă se încinge uleiul peste care se pun morcovii raşi și se lasă pe foc pentru a se înăbuși. Peste morcovi se adaugă apoi orezul și puțină apă. După ce orezul este fiert, se amestecă împreună cu ciupercile și ceapa trecute prin mixer, cu nuca, stafidele, pătrunjelul, sare şi piper. Se împăturesc sarmalele, se lasă la fiert, iar după ce au dat în clocot de câteva ori se așază în dovleac pe varza luată din oală și se adaugă peste acestea vinul și sucul de roșii. Se lasă la cuptor la foc mic până ce dovleacul devine caramelizat pe margini.

Orez cu ananas

605 26 3Ingrediente: 250 g orez, 300 g amestec de legume congelate, 1 linguriță cu sos de soia, 1 linguriță cu pudră de curry nu prea iute, 2 căței de usturoi tocați, 1 lingură cu ulei, ceapă verde tăiată fin și frunze de coriandru tocate, 1 vârf de chimen praf, 1 vârf de sare, 1 ananas mic.

Mod de preparare: se spală orezul și se fierbe timp de zece minute. Se încinge uleiul într-o tigaie și se călește usturoiul, se pun legumele congelate și se lasă aproximativ cinci minute. Se adaugă ananasul tăiat cuburi, chimenul, curry, sosul de soia și puțină apă, se acoperă și se lasă pe foc alte șase minute. Se adaugă orezul fiert, sare, se presară ceapă verde și coriandru și se mai lasă pe foc timp de patru minute.

Vinete cu quinoa

605 26 4Ingrediente: 2 vinete mari, 1 ceapă mare, 1 morcov, 2 linguri cu ulei, 3 linguri cu quinoa fiartă, sare, piper, pudră de ghimbir, 50 ml bulion, oregano, iaurt/smântână.

Mod de preparare: se spală vinetele și se taie în jumătate pe lungime. Cu ajutorul unei lingurițe se scobește mijlocul vinetei, astfel încât să rămână loc pentru umplutură. Se presară cu sare. Se toacă ceapa și se călește în două linguri cu ulei împreună cu morcovul, apoi se pune și miezul de vinete rezultat din scobire. Se adaugă 50 ml bulion și quinoa, ghimbirul și piperul. Se scurg bine vinetele scobite de zeama lăsată și se umple cu această compoziție. Se așază în tavă și se toarnă pe lângă ele bulion amestecat cu apă și oregano. Se dă totul la cuptor. Se servește cu parmezan ras, iaurt sau smântână.

Ghiveci la tigaie cu zucchini

605 26 5Ingrediente: 2 zucchini lunguieți (500 g cantitatea totală), 2 roșii mari, 2 ardei capia roșii, 2 cepe mici, 4 linguri cu ulei de măsline, 2 lingurițe cu pastă de ardei, sare și piper după gust, 1 legătură mărar verde.

Mod de preparare: ceapa se toacă mărunt, iar ardeii se taie bucățele și se pun la sotat în ulei de măsline pentru cinci minute. Zucchini se spală, se șterg cu un prosop absorbant, apoi se taie pe orizontală în fâșii. Se adaugă bucățile de zucchini peste legumele sotate, se presară sare și piper după gust, se acoperă tigaia cu un capac și se fierbe până când scade apa lăsată de zucchini. Ulterior, se adaugă peste legumele din tigaie roșiile, amestecând continuu. Se pun două lingurițe cu pastă de ardei, se amestecă, se oprește focul și se presară mărar verde proaspăt tocat.

Gogoși cu cartofi

605 26 6Ingrediente: 5 cartofi mari, 200 g făină, 50 g drojdie, 1 pahar cu ulei, apă, 1 lingură cu zahăr, sare.

Mod de preparare: se coc cartofii în coajă, apoi se curăță și se dau pe răzătoarea măruntă. Separat se face un aluat obișnuit din 200 g făină, jumătate de cubuleț drojdie, apă, o lingură cu zahăr, sare. Se încorporează cartofii în aluat. Se frământă din nou până la omogenizare, se acoperă vasul cu un șervet și se lasă să crească la loc cald. După ce a crescut bine se întinde aluatul pe planșetă (grosimea de cel mult un centimetru), se taie rondele cu un pahar și se prăjesc în ulei încins. Se presară zahăr pudră vanilat.

Bulgărași din jeleu de morcovi

605 26 7Ingrediente: 500 g morcovi, 500 g zahăr, 3 plicuri cu zahăr vanilat, 2 sticluțe cu esență de lămâie sau de fistic, 1 plic cu gelatină vegetală, 2 lămâi, nucă de cocos rasă.

Mod de preparare: morcovii se dau pe răzătoarea mică și se amestecă bine cu 500 g zahăr, apoi se lasă timp de trei ore, amestecând din când în când. Când a expirat timpul, se adaugă 100 ml apă rece, zahărul vanilat, coaja rasă de la cele două lămâi și esența, se amestecă și se fierbe compoziția la foc mic până scade zeama. Se dizolvă gelatina în 100 ml apă rece şi se lasă până se înmoaie. Se încălzește ușor pe foc mic până se dizolvă gelatina și se adaugă în compoziția anterioară. Se amestecă și se lasă o oră la rece. Se ia apoi o lingură cu compoziție și se formează în palmele umezite bulgărași. Se dau prin nucă de cocos și zahăr și se păstrează la rece.