de Cătălina Tăgârță şi Alexandru Brădescu
Primăvara este cel mai ușor să ții post. Grădinile, la fel ca piețele, sunt pline ochi cu verzituri de tot felul, care vă pot reîncărca bateriile după sezonul rece, vă pot vitaminiza și revigora organismul. Dacă ștevia şi spanacul sunt mai ușor tolerate de mulți, urzicile nu sunt întotdeauna bine văzute. Acest lucru se întâmplă probabil și din pricina modului de gătire. Poate cei mai mulți dintre cei care le refuză nu au încercat încă o rețetă demnă de luat în considerare. Așadar, iată câteva modalități în care puteți să le pregătiți, fără ca persoanele dragi să mai strâmbe din nas când se așază la masă.
Cu ceapă Ingrediente: folosind 500 g urzici,
2 linguri cu făină, 2 căței de usturoi, 3-4 linguri cu ulei, 1 pahar cu apă și doar 1 ceapă, unele persoane optează pentru un mod de preparare cu totul diferit, care dă un cu totul alt gust mâncării, mai degrabă de făină decât de urzici.
Mod de preparare: se pune uleiul la încins în tigaie și se adaugă ceapa tocată mărunt, iar când aceasta capătă o culoare aurie se pun cele două linguri cu făină. Amestecați bine să nu apară cocoloașe și căliți timp de un minut. Adăugați apoi apa, turnând câte puțin și amestecând continuu. Trebuie să obțineți o pastă de consistența unei smântâni mai subțiri. Apoi puneți urzicile în acest sos, amestecați și lăsați să fiarbă la foc mic aproximativ zece minute. După acest timp potriviți de sare, adăugați usturoiul pisat și mai lăsați să fiarbă două minute. Ca să nu mai aibă gust intens de făină, puteți căli ceapa și să amestecați făina cu urzicile, apoi să adăugați amestecul peste ceapa călită, iar apa să o înlocuiți cu zeama de la urzici, pe care e bine să nu o aruncați atunci când le scurgeți! Se poate servi tot cu mămăliguță.
Cu usturoi și leuștean
Ingrediente: 500 g urzici spălate, 2 linguri cu făină, 2 căței de usturoi, 4-5 linguri cu ulei de floarea-soarelui, 1 legătură mică de leuștean verde, 1 vârf de cuțit cu piper și sare după gust.
Mod de preparare: urzicile curățate și spălate corespunzător se pun la fiert într-un vas potrivit, turnându-se peste ele apă doar cât să le acopere. Fiind deja opărite din timpul procesului de curățare, urzicile vor fierbe repede (10-15 minute) - vă veți da seama după zeamă, care devine verzuie. După acest interval de timp scurgeți din nou zeama, de data aceasta însă trebuie să o păstrați. Pentru pasarea urzicilor există două variante: cea clasică - le tocați mărunt, apoi le zdrobiți în continuare cu o lingură de lemn, ceea ce va lua mai mult timp; cea modernă - le puneți în blender și mixați pentru câteva minute, până obțineți o compoziție fină și omogenă. Când pasta de urzici este gata, transferați-o într-un bol, turnați făina și amestecați energic cu un tel, pentru a nu se forma cocoloașe. Puneți uleiul într-o tigaie sau în tuci, lăsați la încins și turnați compoziția obținută din urzici și de făină. Trebuie să amestecați bine cu telul, până se încorporează aproape tot uleiul, apoi începeți să turnați ușor cu polonicul din zeama în care au fiert urzicile. Veți pune circa două-trei polonice cu zeamă (infuzie de urzici), până veți obține consistența unei supe-creme. Din acel moment mai lăsați la fiert, la foc mic (cu capac, ca să nu sară pe aragaz), pentru circa cinci minute, timp în care curățați și pisați usturoiul, tocați leușteanul și potriviți de sare și piper. Toate acestea se pun cu unu-două minute înainte de a opri focul. Se servesc cu mămăliguță și sunt bune și reci a doua zi.
Piure
Ingrediente: 650 g cartofi, 200 g urzici curățate și fierte, 1 ceapă mare, 150 g margarină vegetală, 5 căţei de usturoi pisaţi, sare, piper, pătrunjel verde.
Mod de preparare: se curăţă cartofii de coajă, se taie în sferturi, se fierb, apoi se lasă la răcit, se strivesc şi se amestecă bine cu urzicile fierte şi cu ceapa tocată mărunt. Se adaugă margarina şi usturoiul pisat, se potriveşte de sare şi de condimente și se amestecă bine până se omogenizează. Se serveşte pe pâine prăjită, cu pătrunjel verde deasupra.
Borș
Ingrediente: 500 g urzici, 1 legătură de ceapă verde, 1 ceapă uscată, 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 ţelină mică, 2 căţei de usturoi, 2 cartofi, 1 litru de borş, 2 linguri cu ulei, sare.
Mod de preparare: se taie mărunt ceapa uscată, morcovii, păstârnacul şi ţelina. Se pune uleiul la încins și se adaugă ingredientele tocate. Se sărează și se lasă la călit. Apoi se adaugă ceapa verde tocată, trei căni cu apă şi cartofii tăiaţi bucăţele şi se lasă în continuare la fiert. Se spală bine urzicile şi se rup în bucăţi mari. Se pun la călit în puţin ulei şi se adaugă usturoiul tăiat mărunt. Când legumele au fiert, se răstoarnă urzicile în oală şi se lasă să fiarbă. Se pune borşul clocotit şi se potriveşte de sare. Se mai lasă la fiert aproximativ cinci minute, să se amestece aromele. Se poate servi ornat cu puțină smântână vegetală.
Cum se curăţă corect
Urzicile se aleg cu răbdare (se îndepărtează frunzele uscate, paiele și alte ierburi adunate întâmplător) și se spală bine în apă rece. Cât timp faceți această operațiune puneți la încălzit puțină apă, fiindcă după ce le spălați bine le veți scufunda cu o paletă în apa opărită, pentru a vă asigura că au căzut de pe ele nisipul și toate impuritățile. Amestecați bine să se înmoaie puțin, apoi folosiți-vă de strecurătoarea mare pentru a arunca apa murdară. Procedura de curățare și de spălare a urzicilor este aceeași pentru toate rețetele.