de Gabriela Militaru şi Florica Pintea
Mimi Thorisson a reușit să transforme un vis de o viață în realitate: să treacă de la statutul de blogger gastronomic la acela de publicist de cărți culinare și gazda unui bistro inedit. Împreună cu soțul său, franțuzoaica faimoasă ca „food-guru” a reușit într-un timp foarte scurt să restaureze Castelul Maucaillou, din sud-vestul Franței, zona Médoc, și să-l transforme într-un restaurant. Aici, ea își pune în practică sutele de rețete de inspirație internațională. Și tot de aici își conduce propriul blog, unde postează sfaturi pentru cei care doresc să facă din gastronomie o artă și un mod de viață, dar scrie și cărți cu rețete culinare delicioase.
Ouă Benedict
Ingrediente. Pentru ouă: 8 felii de bacon, 8 ouă organice, 4 brioșe englezești (sau pâinici de maia), 8 bucăți de sparanghel, 2 linguri cu oțet balsamic alb. Pentru sosul Hollandaise: 3 gălbenușuri, 175 g unt, zeama de la 1/2 lămâie, sare și piper.
Mod de preparare. Pentru ouă: într-un recipient cu apă clocotindă se adaugă două linguri cu oțet. Se sparg ouăle pe rând și se pun în apă. Se lasă între trei și cinci minute, având grijă ca recipientul să fie acoperit. Se scot apoi ouăle bine făcute, două câte două, pe câte o farfurie în care au fost așezate în prealabil pâinicile. În paralel se prăjesc feliile de bacon, iar când sunt gata se adaugă peste ouă și pâine. Pentru sosul Hollandaise: gălbenușurile se pun într-un bol termorezistent deasupra unui vas cu apă fierbinte. Se amestecă încontinuu până ce capătă o textură cremoasă. Se adaugă untul și se bat în continuare. La final se pune sucul de lămâie și se condimentează cu sare și cu piper. Se stropesc pâinicile din abundență cu sos și se asezonează cu sparanghel.
Supă-cremă de fasole italienească
Ingrediente: 450 g fasole verde, 1 ceapă mărunțită, 3 căței de usturoi mărunțiți, 1 cartof mare curățat și feliat, 80 ml supă de legume, 2 linguri cu ulei de măsline, 120 g mascarpone, 2 cepe franțuzești, 5 felii de pancetta, 1 mână cu frunze de mentă mărunțită, 1 mână cu crutoane, sare și piper.
Mod de preparare: se curăță bine fasolea și se rup tecile. Într-un vas mare se încinge uleiul și se sotează ceapa până ce devine aurie. Se adaugă usturoiul, tecile de fasole și feliile de cartofi și se mai lasă câteva minute. Se toarnă supa de legume și se pune apă în vas până ce se acoperă legumele. Se lasă să dea în clocot, la foc mic, timp de 20-25 de minute. La final se blenduiește supa, apoi se reîntoarce în vas. În paralel se pregătește garnitura, prăjind pancetta într-o tigaie. Se taie ceapa franțuzească. Două linguri cu mentă se mărunțesc bine și se amestecă împreună cu mascarpone. Pentru a servi supa, într-o farfurie se pune o lingură cu ceapă franțuzească mărunțită, o lingură cu mentă mărunțită, crutoane și pancetta, peste care se toarnă supa-cremă. Se adaugă o lingură cu mascarpone și mentă.
Plăcintă Flammekueche
Ingrediente: 1 blat de pizza de 230 g, 150 ml smântână, 50 g fromage blanc (brânză albă franțuzească), 3 cepe mici tăiate fin, 150 g bacon tăiat în felii subțiri, 1/2 lingură cu nucșoară, 1 lingură cu ulei de canola, sare şi piper.
Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 210 grade Celsius. Într-un bol se amestecă smântâna, fromage blanc, nucșoara și uleiul de canola. Se prăjesc ușor feliile de bacon timp de cinci minute. Se întinde blatul de pizza într-o tavă, având grijă să aibă o grosime de un centimetru. Se umple cu mixtura de smântână, se presară ceapa și baconul și se condimentează cu sare și cu piper. Se dă la cuptor timp de 12-15 minute. Se servește cu salată.
Miel cu sos Ratatouille
Ingrediente. Pentru carne: 1,2 kg pulpă de miel dezosat, 1 morcov mare, 1 roșie, 1 ceapă, 1 tulpină medie de țelină, 6 căței de usturoi, 1 frunză de dafin, 30 g unt, 2 linguri cu ulei de măsline, câteva frunze de cimbru și rozmarin, sare și piper. Pentru Ratatouille: 5 roșii, 2 vinete, 2 dovlecei, 2 ardei roșii, 2 ardei verzi, 2 cepe, 2 căței de usturoi striviți, 1 frunză de dafin, câteva frunze de cimbru, 3 linguri cu ulei de măsline, sare și piper.
Mod de preparare. Pentru carne: se taie legumele, mai puțin usturoiul, care se păstrează întreg și nedescojit. Într-o cratiță de pun untul și uleiul și se prăjește carnea timp de trei-patru minute pe fiecare parte. Se condimentează cu sare și cu piper și se scoate pe o farfurie. În același vas se adaugă legumele și se sotează timp de două minute, după care se pune înapoi și carnea. Se toarnă apă până ce acoperă jumătate din carne și se adaugă frunza de dafin. Se dă în clocot și apoi se închide focul. Se pun frunzele de cimbru și rozmarin deasupra cărnii. Se acoperă recipientul cu carne și se dă la cuptorul încălzit la 140 de grade Celsius, timp de șase-șapte ore. Se verifică din când în când și, la nevoie, se adaugă puțină apă, pentru a păstra carnea fragedă. Pentru Ratatouille: într-un vas mare se dă în clocot apă cu puțină sare. Se adaugă roșiile pentru două minute, timp în care coaja se va sparge și se vor putea descoji ușor, scoţând şi semințele. Se taie toate legumele în cuburi mici și se păstrează în boluri separate. Într-o tigaie se încinge uleiul de măsline și se sotează legumele, începând cu ceapa și continuând cu ardeiul, vinetele, dovlecelul, roșiile și usturoiul strivit. Se adaugă frunza de dafin și cimbrul. Se condimentează cu sare și cu piper. Se servește ca şi garnitură pentru carnea de miel.
Bezele cu sos de ciocolată
Ingrediente. Pentru bezele: 6 albușuri, 2 linguri cu făină de porumb, 2 linguri cu cacao, 320 g zahăr, 1 praf de sare. Pentru sosul de ciocolată: 40 g cacao pudră, 100 ml apă, 50 g zahăr, 40 g sirop de porumb, 20 g ciocolată neagră.
Mod de preparare. Pentru bezele: se încălzește cuptorul la 140 de grade Celsius și se tapetează o tavă cu foaie de copt. Într-un bol se amestecă albușurile cu praful de sare până ce compoziția se întărește. Apoi se adaugă gradual făina de porumb și zahărul, amestecând în continuare. După 10-15 minute se pune și pudra de cacao. Apoi, compoziția întărită este transferată în tavă sub formă de spirale cu diametrul de zece centimetri și înălțimea de șase centimetri. La final se presară un praf de cacao peste fiecare bezea. Se dau la cuptor timp de 70 de minute, după care se închide focul și se lasă bunătățile în interior încă 15 minute. Pentru sosul de ciocolată: se amestecă apa, cacaua, zahărul și siropul într-un vas și se dau la foc mic. După ce se omogenizează se ia compoziția de pe flacără și se adaugă ciocolata neagră. Se bate până ce se topește. Când sosul este doar călduț se stropesc cu el bezelele.