de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu
Privite cu dezgust și asociate cu un comportament primitiv de o categorie de oameni, dar considerate adevărate delicatese de altă clasă de persoane, insectele tind să fie transformate în mâncarea principală a omenirii. O soluție la criza de hrană cu care se estimează că lumea se va confrunta într-un viitor nu tocmai îndepărtat.
Un nou trend în materie de gastronomie
Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU (FAO), unele insecte în formă uscată conțin de două ori mai multe proteine decât carnea animalelor, iar altele, în formă larvară, sunt o bogăție de grăsimi, minerale, dar și de fier, calciu, vitaminele B1, B2 și D, precum și acid linoleic. Chiar dacă nu sunt cele mai apetisante preparate care se pot mânca, mulți specialiști în nutriție spun că, pentru cine face excepție de la modul în care arată, gustul ar putea să surprindă. Și asta pentru că sunt crocante și au o aromă interesantă, care merită încercată. Care sunt insectele cel mai apreciate de nonconformiști? De la furnicile și larvele consumate de triburile din Australia până la lăcustele crocante și gândacii din Thailanda, în total peste 1.900 de specii. Cele mai apreciate sunt gândacii, omizile, albinele, viespile și furnicile, urmate de lăcuste, greieri, hemiptere, termite, libelule, muște și țânțari. În Japonia, de exemplu, cererea pentru larve de viespi este atât de mare, încât se importă din Australia și Vietnam. La rândul lor, australienii nu ratează niciodată ceea ce numesc deliciu tradițional, larve grase și cărnoase, lungi de zece centimetri. Casu Marzu, o brânză tradițională din Sardinia, este produsă cu ajutorul larvelor muștei piophila casei, iar în Franța și în Germania se realizează câteva specialități tradiționale de brânză maturată cu sprijinul direct al unor acarieni speciali.
Sfântul Ioan Botezătorul a mâncat lăcuste și miere
Consumul de insecte nu datează de ieri, de azi, fiind menționat în Biblie, în Levitic 11:21-22: „Dar din toate insectele înaripate, care umblă în patru picioare, să mâncaţi numai pe acelea care au fluierele picioarelor de dinapoi mai lungi, ca să poată sări pe pământ. Din acestea să mâncaţi următoarele: lăcusta şi soiurile ei, solamul şi soiurile lui, hargolul şi soiurile lui şi hagabul, cu soiurile lui”. De asemenea, este cunoscut faptul că Sfântul Ioan Botezătorul, care a servit ca model pentru primii asceți ai creștinismului și mai târziu pentru monahism, a umblat îmbrăcat în haine din păr de cămilă și a mâncat doar lăcuste și miere. Consumatori de lăcuste au fost și vechii greci, atât cei săraci, cât și cei bogați, dar și romanii, din rândul acestora rămânând în istorie celebrul gurmand Lucullus, care a consumat larve de rădaşcă hrănite cu tărâţe îmbibate în vin şi prăjite. În Republica Centrafricană, insectele sunt principala sursă de proteine a populației în anotimpul umed, iar în țări precum Botswana, Zimbabwe, Congo, Namibia, Zambia și Africa de Sud se preferă omizile Gonimbrasia belina, cunoscute local sub numele de „viermele mopane”, sunt o sursă atât de importantă de proteine în anotimpul umed, încât preţul cărnii de vită scade masiv în acea perioadă. Și tot în Africa, termitele reprezintă o importantă sursă de proteine, la fel ca în Insula Java, din Indonezia.
Furnicile valorează de zece ori mai mult decât cafeaua columbiană
Columbienii au declarat în nenumărate rânduri că, pentru ei, furnicile cu fundul mare sunt asemenea caviarului. Aceste insecte de culoare maro, de mărimea unui gândac, cunoscute sub denumirea de hormigas culonas, sunt coapte, sărate și mâncate la fel ca alunele și pot valora de zece ori mai mult decât cea mai faimoasă cafea columbiană. După ce sunt prinse, iar procedeul este extrem de greu, întrucât furnicile-soldat au datoria să protejeze regina și provoacă mușcături extrem de dureroase, furnicile sunt fie înghețate, fie ținute în viață până ce urmează să fie gătite. În cazul în care nu este respectată această condiție, insectele capătă un gust amar. În afara sezonului, cererea la fel de mare îi determină pe proprietarii de restaurante să plătească mai mult de 40 de dolari pentru un kilogram de insecte. La rândul său, Mexicul este renumit pentru viermele de agave, care poate fi găsit în mezcal, o băutură tradițională asemănătoare cu tequila. Un preparat culinar foarte căutat în Bali sunt libelulele fierte în sos de nucă de cocos, cu ghimbir și cu usturoi.
Greierii, ingrediente pentru burgeri
Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Wageningen, Olanda, creşterea insectelor costă mai puţin decât cea a vitelor, consumă mai puţină apă şi nu afectează mediul înconjurător. În plus, se estimează că există 1.400 de specii comesti- bile. Oamenii de știință afirmă că, în curând, greierii şi lăcustele vor fi crescute ca ingrediente pentru burgeri. Un prim pas în introducerea insectelor în alimentație l-a făcut Olanda, Guvernul acestei țări investind 1 milion de euro în cercetare şi în pregătirea legislaţiei care permite înfiinţarea fermelor de insecte. Deși oamenii de știință consideră că insectele vor deveni populare doar când vor fi considerate minianimale, se pare că acestea au nevoie de o îmbunătăţire a imaginii pentru a fi acceptate ca alimente de europeni sau de locuitorii din America.
Nicole Kidman, despre viermii cu corn: „Sunt încă vii şi zemoşi“
Printre cei care adoră insectele se numără și Angelina Jolie, care s-a antrenat încă din 2001, la filmările pentru „Lara Croft”: „Îmi plac păianjenii şi gândacii. Am mâncat aşa ceva în Cambodgia, deci n-am nicio problemă”. Excentrica actriță a mărturisit că a consumat pentru prima dată insecte și arahnide atunci când l-a adoptat pe fiul său, Maddox, din Cambodgia, și a explicat și modul în care occidentalii ar trebui să încerce să se familiarizeze cu aceste preparate: „Trebuie să începi cu greieri. Greieri și o bere, abia apoi poți să treci la tarantulă”. Chiar dacă nu se prea împacă însă cu scorpionii, Angelina preferă păianjenii, întrucât au o aromă bună și sunt mult mai ușor de mestecat. Nici Nicole Kidman nu se dă în lături când vine vorba despre consumul de insecte. Ea a făcut o demonstrație a acestui talent când a participat la proiectul video Secret Talent Theatre, al revistei „Vanity Fair”. Cu ajutorul unor bețișoare chinezești, actrița a gustat din patru feluri de insecte. Primele savurate au fost larvele de viermi cu corn: „Sunt încă vii și zemoși”, a spus actrița, vizibil satisfăcută de ceea ce gusta. Au urmat la rând viermii comestibili (mealworms). „Îi recomand pentru gustul răcoritor. Foarte mulți oameni mănâncă insecte, și eu sunt unul dintre ei. Aș putea câștiga un concurs de supraviețuire din acest motiv”, a punctat actrița. Nicole s-a delectat apoi cu greieri, despre care a afirmat că „sunt grozavi. Nu seamănă cu nimic din ce ați gustat vreodată. Sunt ca niște nuci”. La final, vedeta a avut în față o porție de lăcuste prăjite. „Sunt uimitoare. Au un gust rafinat și le recomand tuturor”, a afirmat starul din „Cold Mountain”.