de Simona Lazăr
Călătorului pe Valea Prahovei, în această decadă de iulie, i se susură la ureche povestea unei nunți de demult. Ultima nuntă a unui vlăstar regal, pe pământ românesc, pe timpul Regatului României. O nuntă de poveste, care a ținut, cum se cuvine... în povești... trei zile și trei nopți. Bineînţeles, şi cu un meniu pe măsură.
Avea o frumusețe „de statuie antică”
Era în iulie 1931, cu exact 87 de ani în urmă, când, la Sinaia - în castelul pe care mai târziu revista „Le Figaro” avea să-l desemneze drept cel mai frumos castel-reședință regală din Europa -, fiica mai mică a Reginei Maria şi sora Regelui Carol al II-lea, se căsătorea cu alesul inimii sale, Arhiducele Anton de Habsburg, urmând să poarte, după nuntă, și titlul de arhiducesă austriacă, și pe acela de prințesă română. Principesa Ileana avea numai 22 de ani, în vara lui 1931. Era de o frumusețe clasică, „de statuie antică”, și un zâmbet larg și cald îi înfrumuseța mereu chipul. Pentru români, dar mai ales pentru localnicii de pe Valea Prahovei, „fata cea mică a Regelui” era întruchiparea acelor personaje de poveste a căror aură nu poate fi știrbită de niciun nor. Poate și de aceea, întreaga desfășurare a nunții avea să îmbrace haina legendelor populare. Ca nunțile mitice, și aceasta a ținut trei zile. Trei zile a nunţit Sinaia, în straie de sărbătoare. Drapelele naționale, cu toate însemnele regalității, fluturau pe clădirile administrative. Stegulețe tricolore, de hârtie sau de pânză, „dansau” la toate ferestrele și se regăseau în mâinile celor veniți în stațiunea montană pentru a respira, măcar, aerul sărbătorii. Stâlpii felinarelor erau înfășurați cu crengi de brad și cu ghirlande de flori, și becuri multicolore fuseseră răsfirate deasupra străzilor. Pe sub ele să treacă mirii, nuntașii și mulțimea de localnici și de turiști... veniți să fie părtași la o nuntă ca-n basme.
Ziua întâi
Ceremoniile nunții au ținut trei zile. Și trei nopți. Iar fiecare dintre acestea a avut o anumită semnificație, o anumită greutate în ceea ce privește relația viitoare a tinerei prințese atât cu soțul ei, cât și cu țara în care se născuse. Prima zi a ceremoniilor de nuntă a fost 24 iulie. Ziua în care Principesa Ileana, secondată de mama sa, Regina Maria, a semnat un document prin care se angaja să nu renunțe niciodată la cetățenia română. Această declarație i-a înmânat-o, în prezența martorilor, regelui țării, fratele său mai mare, Carol al II-lea, în Salonul Florentin de la Castelul Peleș. Momentul a fost urmat de o ceremonie de oferire de daruri viitoarei mirese, atât din partea familiei regale, cât și din cea a administrațiilor locale și naționale. Jurământul de credință către țară și Rege a fost urmat de un prânz de gală (cu următorul meniu: Caviar de Vâlcov aux blinis / Caviar de Vâlcov cu blinii, Petites croustades d’Orleans / Crustade de Orleans, Sărmăluțe de noces roumain / Sărmăluțe românești pentru nuntă, Dindonneau à la broche / Curcan la frigare, Parfait Archiduchesse Ileana/ Parfait Arhiducesa Ileana). Meniul zilei - ca, de altfel, întregul meniu al evenimentului, a fost creat de Josef Strassman, bucătarul Casei Regale. Acesta era originar din Coburg (Germania), școlit la Cordon Bleu (prestigioasă școală de artă culinară din Paris) și fusese ucenicul celebrului August Escoffier, coordonatorul Larousse-ului gastronomic, enciclopedia culinară. Adus la Curtea Regală a României de Regina Maria, Strassman a creat nu doar un meniu, ci prepate dedicate momentului și mirilor, cum a fost și deliciosul desert al acestei zile: Parfait Archiduchesse Ileana. Perfect!
Ziua a doua
A doua zi, pe 25 iulie, monarhul avea să dea în onoarea surorii sale, a logodnicului ei și a rudelor și invitaților un dineu oficial, urmat de o recepție cu dans. Se spune că sala de bal a castelului a devenit neîncăpătoare, atunci când cele 300 de perechi au început să se învârtească, în ritmul valsului. Al valsului vienez! Că, deh, mirele venea chiar din Viena! Printre cei care au participat la recepție, jurnaliștii vremii îi amintesc pe Regele Alexandru și Regina Marioara a Iugoslaviei, Regina Elisabeta a Greciei (cele două regine din Balcani fiind, de fapt, surorile mai mari ale tinerei mirese), apoi, două dintre surorile Reginei Maria - Prințesa Alexandra de Hohenlohe și Infanta Beatrice (aceasta din urmă alături de soțul său, Infantele Alfonso al Spaniei)... Și să nu uităm pleiada de prinți și prințese veniți din Germania și Austria, cu care se înrudeau cei doi miri. Balul a fost deschis chiar de Rege, Carol al II-lea, care și-a invitat sora mai mică la dans. Apoi, firesc, a întins mâna acesteia spre mâna logodnicului său, Arhiducele Anton de Habsburg. Nu era el tare frumușel, dar se pare că avea inimă bună. Destul pentru blânda Principesă Ileana...
Ziua a treia
Nunta, cu toate ale ei, a avut loc duminică, 26 iulie 1931. La ora 10:00 s-a oficiat cununia civilă, ofițer al Stării Civile fiind chiar ministrul Justiției din acea vreme, Constantin Hamangiu. Cununia religioasă a avut loc o oră mai târziu. Mirele nefiind ortodox, ceremonia a fost celebrată de arhiepiscopul catolic, Monseniorul Cisar. A fost prezent însă și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Ar trebui să mai amintim aici un moment care s-a consumat cu o lună înainte. În iunie, 1931, Principesa Ileana s-a întâlnit cu Monseniorul Vladimir Ghika, reprezentantul oficial al Bisericii Romano-Catolice în România, care a informat-o că Papa a refuzat categoric cererea sa de a se căsători atât în rit catolic, cât și în rit ortodox. „Dintotdeauna am perceput spiritul Țării Românești prin Biserică. Mă doare sufletul la gândul că voi pleca de aici fără binecuvântarea Bisericii în care am fost botezată, crescută și învățată să-mi exprim gândurile”, avea să scrie în memoriile sale Principesa Ileana (mult mai târziu, pe când s-a călugărit, sub numele de Maica Alexandra). Prin intermediul Monseniorului Vladimir Ghika, fratele ministrului român de Externe de atunci, Dimitrie Ghika, Regele Carol al II-lea a propus ca Principesa Ileana să primească Sfânta Euharistie abia în dimineața ceremoniei nunții, ceea ce s-a și întâmplat, într-o ceremonie restrânsă, la care și Regele a fost de față. După cununia religioasă a urmat o depunere de coroane la Cimitirul Eroilor Militari din Sinaia. Interesant este că obiceiul... nupțial s-a perpetuat în Sinaia decenii de-a rândul. Abia după aceea a avut loc dejunul de gală. Nu înainte însă ca alaiul de nuntă princiar să întâlnească în cale alaiul altor nunți, din popor, cu țărani îmbrăcați în frumosul port de sărbătoare al Prahovei, cu carele încărcate de zestre și cu lăutari care mânuiau cu patimă arcușul și acordeonul... Se zice că Regele Carol al II-lea ar fi oferit zestre pentru 100 de fete de măritat, de pe Valea Prahovei, care urmau să se căsătorească exact în aceeași zi cu mica sa prințesă. Astfel că la 26 iulie 1931 în 100 de biserici au bătut clopotele de nuntă. Că au fost 100 sau mai puține nunți, e greu de spus acum, dar legenda este încă în floare în satele de pe vale. După dejun, Principesa Ileana - devenită acum Arhiducesa Ileana - a plecat împreună cu soțul său, la Castelul Bran, cel pe care Regina Maria i-l trecuse în foaia de zestre. Până să ajungă însă la Bran, tinerii miri au fost primiți și la Castelul Cantacuzino de la Bușteni, unde, de la balcon, au salutat mulțimea mare strânsă să-i vadă. O poveste... ca-n poveşti!
A devenit Maica Alexandra
Din păcate, căsătoria Principesei Ileana cu Arhiducele Anton de Habsburg s-a încheiat printr-un divorț, în anul 1954. În cei 23 de ani de mariaj, li s-au născut șase copii: Ștefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942). După divorțul de primul său soț, Principesa Ileana se recăsătorește, în același an, cu Ștefan Isărescu, la Newton, Massachusetts. Nici acest mariaj nu avea să dureze. În 1961, după moartea fiicei sale Maria Ileana, fiica Reginei Maria devine novice la Mănăstirea Ortodoxă Acoperământul Maicii Domnului, din Franța. Avea 52 de ani. În 1965, la patru ani de la separarea în fapt de al doilea soț, se pronunță divorțul, iar în 1967 s-a călugărit în rit ortodox - credința în care fusese botezată și la care s-a întors, luând numele de Maica Alexandra. În Statele Unite a pus bazele unei mănăstiri de maici, cu hramul Schimbarea la față, și aici și-a petrecut ultimii ani din viață. În 1990 a reușit să se întoarcă în România, țara din care plecase în exil după război. A înființat şi aici o fundație pentru strângerea de fonduri pentru copiii orfani. S-a stins din viață în Statele Unite, la 21 ianuarie 1991, cerând să i se pună pe mormânt o cruce de lemn în stil țărănesc românesc și în sicriu cutiuța cu pământ românesc pe care a purtat-o cu ea în toată perioada exilului. Cea care a fost numită și „Principesa Îngerilor” scria în memoriile sale că, în copilărie, pe vremea când avea 7 ani, a intrat în camera fratelui său mai mic, Mircea, grav bolnav. A văzut atunci o făptură luminoasă, care-l veghea. Aceeași viziune a urmărit-o permanent de-a lungul vieții, în război și în exil, determinând-o să aleagă calea monahismului.
Iată ce au mâncat distinşii invitaţi...
Pentru prepararea bliniilor se pune într-un castron făină de grâu (200 g), în mijlocul căreia se adaugă 15 g drojdie dizolvată în apă călduță. Se amestecă și se frământă, se acoperă cu un șervet curat și se lasă să crească la loc cald. Când a crescut acest aluat, se încorporează în el o cantitate egală de făină de secară sau făină de hrișcă. Se adaugă gălbenușurile de la trei ouă, trei linguri cu smântână, sare și trei albușuri bătute spumă. Se amestecă și se lasă la crescut. Se pot face blinii de diverse dimensiuni, în funcție de diametrul tigăii, dar pot fi folosite și forme speciale pentru blinii, cu un diametru de 3-5 cm. Pentru preparare, se încinge puțin unt într-o tigaie, se ia cu lingura din compoziție și se prăjește (coace) ca la clătite, pe o față și pe cealaltă. Caviarul de Vâlcov, mult apreciat în epocă, provine dintr-o localitate din Basarabia de Sud care astăzi se află pe teritoriul Ucrainei. În perioada interbelică, România exporta acest caviar de Vâlcov, considerat unul dintre cele mai fine din Europa.
Crustadele se pregătesc în forme mici, înalte, din următoarele compoziții: din pastă pentru tartlete, din griș, din orez sau din cartofi. Pentru cele din griș sau din orez se umple forma complet, sa împănează, se dau la cuptor, apoi se scobesc în mijloc pentru a se umple după dorință. Cele din cartofi se scobesc înainte de a fi coapte. Se pot umple cu salpicon de pasăre, de vânat, cu pește, creieri, momițe, raci etc., legate cu sos bechamel.
Se toacă mărunt 500 g carne (de vită, de porc sau în amestec), se adaugă un ou, ceapă prăjită, 100 g orez călit, miez de pâine înmuiat în zeamă de carne sau lapte, sare, piper. Se amestecă foarte bine și se pregătesc foile pentru învelit. Se pot folosi foi de varză dulce, de varză acră sau de viță-de-vie. Dacă se folosește varză dulce, aceasta se înmoaie mai întâi în apă fierbinte, apoi i se scoate cotorul și se porționează foile. Dacă se folosește varză acră, se gustă din ea și, dacă este prea sărată, se lasă la desărat sub un jet de apă rece. Frunza de viță-de-vie, dacă este proaspătă, se opărește, de asemenea, în apă cu puțin oțet sau în borș. Sarmalele se fac mici - nu mai mari de jumătate din degetul mare de la mână - și se prăjesc puțin în unt proaspăt. Apoi se pun pe fundul cratiței foi de varză sau de viță-de-vie, se așază sarmalele, cu rânduri de costiță afumată între ele. În mijloc se pune un buchet de plante aromatice (cimbru, tarhon, pătrunjel, asmățui). Se umple cu supă de carne, se toarnă și un păhărel cu vin alb, se pune deasupra un rând de felii de roșii, se acoperă cu frunze și se dă la cuptor. Sarmalele se fac în ajun, iar în ziua în care se servesc, se încălzesc, punându-se deasupra bucatele de unt proaspăt și se aduc la masă cu smântână.
Curcanul se opărește, se curăță de pene și de puf, se pârlește și apoi se mai spală o dată, repede, sub jet de apă și se usucă bine cu hârtie absorbantă. Ca și celelalte păsări albe (adică găina, claponul, puiul de găină), curcanul nu trebuie expus la foc iute. Înainte de a se pune la frigare, trebuie învăluit într-o hârtie untată, pe care s-au presărat mirodenii. După ce s-a prăjit, hârtia se scoate, iar pasărea se lasă expusă focului, spre a se rumeni frumos.
Creată de Josef Strassman, bucătarul Curții Regale, special pentru nunta Principesei Ileana cu Arhiducele Anton de Habsburg, această înghețată are toate elementele necesare ca să-și merite numele. Baza acestui parfait este ciocolata amară (400 g), potențată de două linguri cu amaretto. Mai aveţi nevoie de 200 g unt, 5 ouă și 60 g zahăr tos. Ciocolata se rupe în bucăți și se topește, la bain-marie, în 50 g unt. Zahărul se dizolvă în amaretto și se bate până e complet topit. Gălbenușurile se freacă bine cu o lingură, apoi se încorporează în ciocolată. Se adaugă și restul de unt, topit, tot la bain-marie. Se trage vasul deoparte. Albușurile se bat spumă, cu un vârf de cuțit cu sare, după care se încorporează și ele, cu mare grijă. Se alege o matriță dreptunghiulară, se toarnă în ea compoziția de parfait și se dă pentru şase ore la congelator. Se servește decorată cu frunze de mentă, cu bucăți de ciocolată, alune, bezea sau frișcă, în pahare speciale sau pe un blat din napolitană de casă.