Main menu

header

708 26 3de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Eliberarea de stresul de la birou se rezolvă, în cazul multor persoane, prin ronțăitul de gustări nesănătoase și datul peste cap al cutiilor cu băuturi „energizante” pline de chimicale sau al celor acidulate, adevărate „bombe” de zahăr. Cu un minimum de efort, se pot pregăti gustări care pot avea același efect, dar care să nu ne facă să îngroșăm rândurile supraponderalilor sau ale bolnavilor de diabet.

Țelină și unt de arahide

Mineralele, vitaminele, nutrienții „adevărați” de care are nevoie creierul nu doar pentru a funcționa, ci și pentru a gestiona situațiile de stres nu se obțin niciodată din junk-food, din cutiile cu băuturi carbogazoase sau din pungile cu biscuiți cu cremă. În schimb, un gust de excepție și o comoară de nutrienți poate fi combinația țelină-unt de arahide. În acest tip de gustare există nu doar aromă și plăcerea de a mânca, ci și proteine din sursă bună și grăsimi sănătoase, vitamine și minerale, plus celebrul nutrient apigenin, care face din țelină un excelent calmant al sistemului nervos.

„Fulgi” de mango

708 26 4De ce să nu consumați, în loc de biscuiți nocivi ronțăiți fără noimă, pentru liniștire și calmare, felii de mango uscat? Gustul este mult mai bun, zahărul din fruct se eliberează în timp mai îndelungat în varianta uscată, asigurând energie o perioadă mai lungă, fibrele controlează nivelul glucozei din sânge, iar mestecatul acestor „fulgi” de fructe atenuează tensiunea nervoasă, notează „Daily Mail”. Aceleași avantaje sunt și în dreptul fructului avocado, care a ajuns să fie folosit în loc de unt în prăjituri, într-atât este de bogat nutrițional și de gustos. Doar o jumătate din acest superaliment asigură tot ce este necesar pentru o funcționare optimă a creierului, care, susținut în mod sănătos, cu grăsimile potrivite, va ști să se descurce singur cu stresul.

Frittata

708 26 5Când vine vorba despre proteine pe care să le asimilăm rapid, dându-i creierului forța de care are nevoie, nimic nu se compară cu ouăle. Campioane ale nutriției, albușurile și gălbenușurile combinate cu legume (spanac, ceapă, ardei gras etc.) și condimentate cu turmeric sau cu ierburi aromatice înseamnă pe scurt o frittata în fața căreia nu poate sta, din perspectiva adevăratei hrăniri a organismului, niciun meniu fast-food. Așadar, dacă aveți posibilitatea să consumați o frittata la prânz, după o ședință tensionată, veți avea surpriza să constatați la întoarcere că stresul, chiar dacă nu a dispărut, este mult mai ușor de gestionat. Și în plus, v-ați încărcat de vitamine, minerale și antioxidanți, dar nu și de calorii.

Cartof copt

708 26 6Nu este nevoie să aveți un loc special la birou pentru a coace un cartof-doi. Cei albi și cei dulci se mențin foarte bine câteva ore într-un recipient bine închis. Dacă după coacere ați turnat peste cartoful fierbinte puțin ulei de măsline, acesta îl va absorbi, făcându-l delicios fix la ora prânzului. Amestecați-l cu puțină brânză și consumați-l încercând să vă eliberați de stres, conștienți că glucidele din mijlocul zilei vor micșora poftele care survin la ore nepotrivite, spre seară, și aduc kilograme în plus.

Miso instant

708 26 7Majoritatea magazinelor cu alimente sănătoase și nu numai vă pun la dispoziție o alternativă redutabilă la pierderile de nutrienți dintr-o zi plină de tensiune: supa miso care se poate pregăti instant. Acest preparat celebru este unul dintre pilonii sănătății excepționale și longevității japonezilor, care se folosesc de combinația dintre miso, alge și ciuperci pentru a face față unui ritm al muncii fără egal în lume.

Biscuiții de secară sunt o binecuvântare pentru stomacul afectat de starea nervoasă, sunt inofensivi pentru greutate și pot fi consumați de cei care nu tolerează foarte bine făina albă