Main menu

header

778 24 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Pentru toți cei care practică fitness, precum și pentru persoanele care se pregătesc pentru sosirea primăverii și își doresc să fie într-o formă fizică mai bună, batoanele energizante făcute acasă sunt o soluție sănătoasă, rapidă și mai ales sățioasă.

Cu fulgi de ovăz

778 24 2Ingrediente: 250 g fulgi de ovăz, 185 g pulpă de banană coaptă foarte bine, 50 g stafide, 100 g ciocolată neagră, 3 linguri cu lapte de cocos, 2 plicuri cu zahăr vanilat, 1 vârf de cuţit cu sare.

Mod de preparare: zdrobiți foarte bine pulpa bananelor cu o furculiţă, apoi adăugați fulgii de ovăz, stafidele, ciocolata tăiată în bucăţele potrivite, laptele, zahărul vanilat şi sarea. Amestecați foarte bine, până la completa omogenizare. Tapetați o tavă cu hârtie de copt trecută prin apă şi stoarsă foarte bine, după care așezați compoziţia, care se presează foarte bine, cu dosul unei linguri. Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru 35 de minute sau până când observaţi că se colorează uşor la suprafaţă şi pe margini. Scoateți tava din cuptor şi lăsați compoziţia pentru batoanele energizante să se răcească timp de cinci minute, apoi o tăiați, cu multă grijă, în batoane care se pun în tavă şi se mai lasă în cuptor încă 15 minute, la 150 de grade Celsius. Se servesc după ce se răcesc complet.

Musli cu ciocolată și nucă de cocos

Ingrediente: 200 g fulgi de ovăz, 50 g proteine cu aromă de ciocolată, 50 g miere, 30 g nucă de cocos, 30 g ciocolată neagră, 25 g ulei de cocos, 20 g psyllium, 1 banană mare, bine coaptă.

Mod de preparare: amestecați ingredientele uscate - fulgii de ovăz, nuca de cocos, proteinele și psyllium, apoi mierea și uleiul de cocos topit. Mixați banana cu un mixer vertical până se obține un piure și adăugați în compoziție. Amestecați toate ingredientele foarte bine și puneți bucăți de ciocolată neagră. Compoziția astfel pregătită o așezați într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, care se introduce în cuptor și se coace timp de 20 de minute, la o temperatură de 180 de grade Celsius. După răcire, tăiați conținutul în formă de batoane, care se pot însiropa cu un sirop fără calorii. Batoanele se păstrează în recipiente închise.

Cu stafide

778 24 3Ingrediente: 100 g miez de nucă, 250 g fulgi de ovăz, 100 g mix de semințe, 3 linguri cu miere, 75 g stafide brune, 5 bucăți de ciocolată neagră, esență de vanilie, 100 ml apă.

Mod de preparare: puneți laolaltă într-un bol mare miezul de nucă (mărunţit), fulgii de ovăz, stafidele şi mixul de seminţe. Pregătiți un sirop cald din miere, apă şi vanilie (câteva picături) şi turnați-l peste ingredientele din bol. Amestecați bine toată compoziţia, până se omogenizează şi așezați totul într-o tavă cu hârtie de copt. Nivelați compoziţia cu ajutorul unei linguri, până devine uniformă. Pentru glazură, topiți ciocolata într-un bol şi ornați batoanele. Puneți tava în frigider, apoi, după răcire, porționați compoziția în batoane.

Cu arahide și mere

Ingrediente: 200 g fulgi de ovăz, 150 g piure de mere sau piure pentru bebeluși fără zahăr, 70 g unt de arahide, 30 g proteine cu aromă de vanilie, 50 g arahide, 50 g xylitol, 20 g semințe de chia, 2 lingurițe cu scorțișoară.

Mod de preparare: într-un vas se amestecă fulgii de ovăz cu arahide măcinate, xylitolul, proteinele, semințele de chia și scorțișoara. Apoi se adaugă untul de arahide și piureul. Se combină toate ingredientele, după care se pune compoziția obținută într-o tavă tapetată cu hârtie de copt care se introduce în cuptor, la o temperatură de 180 de grade Celsius, timp de 20 de minute. Se lasă să se răcească, după care se porționează. Batoanele se pot congela, rezistând astfel câteva săptămâni.

De curmale și semințe

778 24 4Ingrediente: 100 g mix de nuci, 100 g curmale, 70 g fulgi de ovăz, 60 g unt de caju, 50 g zahăr de cocos, 30 g semințe (chia, dovleac sau floarea-soarelui), 30 g cacao, 50 ml apă.

Mod de preparare: se pun fructele uscate într-un vas, se toarnă apă fierbinte și se lasă să se înmoaie. Între timp, într-un vas se amestecă fulgii de ovăz, semințele, zahărul de cocos, cacaua și nucile tocate mărunt. Se strecoară fructele uscate, se mixează două treimi din acestea, după care se pun toate fructele în vasul cu ingrediente uscate. În această compoziție se toarnă apa, untul de caju și se amestecă împreună foarte bine. Compoziția astfel obținută se așază într-o tavă tapetată cu hârtie copt, care se introduce în cuptor, la o temperatură de 180 de grade Celsius. Se lasă să se răcească, se taie în formă de batone și se servesc.

Cu nuci caju

Ingrediente: 180 g nuci caju, 150 g caise uscate, 80 g curmale, 30 g unt de caju.

Mod de preparare: se pun fructele într-un vas și se toarnă apă fierbinte peste ele. Între timp, tocați nucile caju în bucăți mai mari. Caisele și curmalele înmuiate se mixează până se obține o pastă care se toarnă în vasul cu nucile caju și se omogenizează foarte bine. Se adaugă untul, apoi se pune compoziția astfel obținută într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se nivelează și se introduce în congelator pentru două ore, apoi se porționează în formă de batoane.

Cu migdale, fără coacere

778 24 5Ingrediente: 180 g curmale, 120 g fulgi de ovăz, 100 g migdale, 65 g unt de migdale, 65 g sirop de agave.

Mod de preparare: se amestecă fulgii de ovăz cu migdalele tocate, apoi se mixează curmalele până se obține o pastă care se pune în amestecul cu fulgi de ovăz. Siropul de agave și untul de migdale se încălzesc la foc mediu, apoi, după ce s-au înmuiat, se toarnă în amestecul cu fulgi de ovăz și migdale. Cu ajutorul mâinilor se frământă totul foarte bine, iar compoziția astfel obținută se pune într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se lasă în congelator pentru două ore, apoi se poate tăia.

Cu arahide

Ingrediente: 200 g arahide de pădure crude, 200 g fructe uscate/ deshidratate, 15-17 curmale fără sâmburi.

Mod de preparare: rumeniţi arahidele în cuptor, aşezaţi-le pe o tavă cu hârtie de copt şi băgaţi-le în cuptor pentru 10-15 minute, la o temperatură de 170 de grade Celsius, apoi scoateţi-le şi lăsaţi-le să se răcească (se pot folosi și crude). Puneţi toate ingredientele intr-un robot de bucătărie şi porniţi-l la viteză maximă pentru câteva secunde, apoi opriţi-l şi separaţi fructele, în cazul în care s-au lipit între ele. Porniţi robotul pentru încă 30 de secunde, opriţi-l şi, cu ajutorul unei spatule, trageţi înăuntru compoziția rămasă pe margine. Porniţi din nou mixarea, pentru încă 1-2 minute, până când ingredientele formează o bilă asemănătoare cu cele de aluat. Pe o tavă, aşezaţi hârtie de copt, turnaţi compoziţia şi nivelaţi-o cu ajutorul unei spatule. Folosind mâinile, daţi-i forma unui dreptunghi înalt. Înveliţi tava în folie de plastic şi băgaţi-o în frigider pentru două ore sau chiar peste noapte. Apoi scoateţi folia şi transferaţi compoziţia pe un tocător, tăiați totul în dreptunghiuri sau în pătrate. Înveliţi fiecare baton în folie de plastic sau foaie cerată. Depozitaţi batoanele energizante în frigider, unde pot rezista până la câteva săptămâni.