Main menu

header

793 26 1de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

Bucătăria turcească este un mix de arome și gusturi care a cucerit întreaga lume, prin bogăția și varietatea unice. Sintetizând influențe orientale și mediteraneene, gastronomia turcă a rămas relativ neschimbată în timp, oferind o călătorie, prin gust, în vremuri strălucite ale civilizației Turciei și cucerindu-și un loc distinct în patrimoniul bucătăriilor tradiționale internaționale.

Chifteluţe pe cartofi

793 26 2Ingrediente: 700 g carne tocată de miel, 500 g cartofi, 500 g roşii, 2-3 ardei graşi, 100 g pâine, 1 legătură de pătrunjel verde, 1 ceapă mare, 2 ouă, sare, piper, caşcaval tăiat subţire (opţional), bacon afumat (opţional).

Mod de preparare: pătrunjelul se toacă mărunt, ceapa se taie mărunt, cartofii se curăţă şi se taie în felii mai groase, se toacă mărunt pâinea. Carnea tocată se amestecă cu pătrunjelul, ceapa, sarea, piperul, ouăle și pâinea. Amestecați bine şi acoperiți castronul care se lasă la frigider pentru 30 de minute. Cartofii tăiaţi se pun într-o tavă cu hârtie de copt, se stropesc cu puţin ulei şi se dau la cuptorul dinainte încălzit la 180 de grade Celsius, unde se țin 30 de minute. Din carne se modelează chifteluţe pe care le puneți peste feliile de cartofi şi se fixează cu o scobitoare în care mai adăugați câte o felie de roşie groasă şi o bucată de ardei gras. Se dă tava la cuptor aproximativ o oră. Chifteluţele cu cartofi se servesc după ce s-au înlăturat scobitorile, cu un sos de muştar cu usturoi pisat.

Böreklik cu brânză

793 26 3Ingrediente: 1 pachet de foi speciale pentru böreklik (se găsesc la magazinele cu produse turcești sub denumirea burek), 500 g telemea de oaie, 1 ou, 100 ml ulei, seminţe de in sau de mac.

Mod de preparare: se sfărâmă brânza bucăţele mai mari. Se desfac foile, se taie triunghiuri mai mari, se ung cu ulei şi se pune brânză numai în marginea mai lungă, muchia de bază a triunghiului. Se aduc colţurile spre interior şi se rulează strâns, formând rulouri lungi şi subţiri, care se aşază în tavă cu hârtie de copt. Se pot pune apropiate, pentru că nu cresc. Se ung cu ulei, apoi cu ou bătut şi se presară seminţele. Se coc foarte repede, în cuptorul încălzit la 200 de grade Celsius, 10-15 minute. Se pot servi cu un pahar cu lapte bătut sau iaurt.

Pachețele de vinete

793 26 4Ingrediente: 2 vinete mari, 1 ceapă mare, 1 ardei iute, 1 roşie, 1/2 piept de pui, 15 cm parte albă de praz, 2 linguri cu pastă de roșii, 3 linguri cu ulei, sare, piper, 1/2 linguriţă cu usturoi uscat, 1/2 linguriţă cu chimen măcinat.

Mod de preparare: se curăţă vinetele de coajă, în fâşii şi se taie pe lungime în felii de 10 mm grosime. Se pun într-un bol şi se presară cu puţină sare. Ceapa curăţată şi spălată se taie mărunt, iar prazul şi ardeiul iute fideluță. Se încinge puțin ulei într-o tigaie, se adaugă ceapa, prazul şi ardeiul iute şi se călesc câteva minute, după care adăugați pieptul de pui, tăiat în cuburi. Presărați mirodeniile şi puţină sare şi lăsați pe foc câteva minute, până ce carnea îşi schimbă culoarea, apoi se toarnă pasta de roşii, se mai menține zece minute sub capac, după care se ia vasul de pe foc. Feliile de vinete se trec sub un jet de apă, pentru a îndepărta excesul de sare, şi se şterg cu un şervet absorbant. Puneți o tigaie tip grătar la încins, adăugați uleiul rămas şi prăjiți feliile de vinete, rând pe rând, pe ambele părţi, după care le scoateți pe un şervet absorbant. Luați felile de vânătă pe care le așezați în formă de petale, pe fundul unui vas, suprapuse, iar la exterior una lângă alta. Umpleți bolul cu jumătate din compoziţia pregătită şi începeți să închideți petalele, rând pe rând, până acoperiți umplutura. Întoarceți vasul şi transferați pacheţelul, în palmă, apoi îl aşezați în tava tapetată cu hârtie de copt. Deasupra fiecărui pacheţel puneți o felie de roşie şi un inel de ardei iute. Introduceți tava în cuptorul încins, pentru 20 de minute. Se servesc calde sau reci.

Pilaf cu burgul picant

793 26 5Ingrediente. Pentru pilaf: 300 g burgul, 2 roşii de mărime medie, 1 ardei verde, 1 ardei roşu, 2 fire de ceapă verde, 1 linguriţă cu sare, 1 linguriţă cu chili, piper proaspăt măcinat, 700 ml apă, 3 linguri cu ulei de porumb. Pentru şniţele: 500 g muşchi de vită, 5 linguri cu făină, 3 ouă, 1 lingură cu lapte, sare şi piper după gust.

Mod de preparare: roşiile se opăresc, se decojesc şi se taie în bucăţi mici. Ardeii şi ceapa verde se taie mărunt, burgulul se opăreşte şi se lasă la înmuiat cinci minute, apoi se spală bine şi se scurge de apă. Într-o cratiţă antiaderentă se încălzeşte uleiul şi se călesc ceapa şi ardeiul timp de cinci minute. Se adaugă roşiile, apa caldă, sarea, piperul, chili şi burgulul. Când pilaful începe să fiarbă, se acoperă, se reduce focul şi se fierbe 20 de minute. Se stinge focul şi se mai lasă în cratiţă zece minute. Şniţelele se bat şi se sărează, se dau prin făină, apoi prin oul bătut cu puţină sare, piper proaspăt măcinat şi lapte. Se frig într-o tigaie, pe ambele părţi. Se servesc cu pilaf şi murături.

Berbecuţ cu sos de iaurt condimentat

793 26 6Ingrediente: 8 cotlete de berbecuţ, 300 ml iaurt, 1 linguriţă cu mălai cernut prin sită fină (sau făină de orez), 2-4 căţei de usturoi zdrobiţi, 1/2 linguriţă cu ghimbir proaspăt răzuit, 1 linguriţă cu seminţe de chimen prăjite, 1/2 linguriţă cu nucşoară pudră, 1 linguriţă cu boia dulce (sau iute), sare şi piper după gust, 2 linguri cu suc de lămâie, coriandru tocat, orez fiert pentru servit.

Mod de preparare: se amestecă iaurtul cu mălaiul, usturoiul, ghimbirul, seminţele de chimen, nucşoara şi boiaua de ardei. Într-o tavă se pun cotletele de berbecuţ şi se toarnă sosul peste ele. Se lasă să stea la marinat timp de două ore. Se îndepărtează sosul de pe cotlete, care se transferă într-o tigaie. Se frig pe ambele părţi, la temperatură înaltă. În acest timp, sosul se fierbe la foc potrivit timp de trei minute. Se presară sare și piper, se amestecă și se adaugă două linguri cu suc de lămâie şi două linguriţe cu coriandru tocat. Sosul se toarnă peste cotlete. Se serveşte preparatul cu orez.

Halva cu fistic

Ingrediente: 2 căni cu zahăr brun, 2/3 cană cu tahini (pastă de susan), 2/3 cană cu lapte, 1 linguriţă cu esenţă de vanilie, fistic tăiat bucățele.

Mod de preparare: se unge tava cu unt. Se încălzesc la foc potrivit zahărul cu laptele (cât să fie compoziția doar fierbinte), apoi se ia vasul de pe foc şi se adaugă tahini şi aromele. Nu se amestecă. Se lasă două minute, apoi se amestecă cu o spatulă câteva minute. Se toarnă în tavă şi se lasă halvaua să se sedimenteze.

Budincă Sütlaç

Ingrediente: 1 l lapte, 1/2 cană cu orez cu bobul lung, 1/2 cană cu zahăr, 1 lingură cu amidon de porumb.

Mod de preparare: orezul se spală şi se scurge de apă, se amestecă cu laptele şi se fierbe la foc mic. Când orezul s-a înmuiat, se adaugă zahărul. Se diluează amidonul cu câteva linguri cu apă şi se toarnă peste orez. Se amestecă încontinuu, până când începe să fiarbă. Se toarnă compoziția în castronele şi se lasă să se răcească la temperatura camerei. Se păstrează la frigider. Se servește cu scorţişoară.