de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu
Vedete incontestabile ale meniurilor estivale, dovleceii pot reprezenta centrul oricărui meniu sănătos, aerat și delicios. Savoarea acestor legume pline de nutrienți este faimoasă, iar felul în care pot fi adaptate pentru a crea feluri de mâncare spectaculoase le situează printre cele mai populare opțiuni culinare.
Bărcuţe
Ingrediente: 3 dovlecei medii, 2 linguri cu ulei extravirgin de măsline, 1 cană cu ceapă, tăiată mărunt, 2 căţei de usturoi mărunţiţi, 2 căni cu ciuperci pleurotus mărunţite, 1 cană cu lapte de cocos răcit (doar partea groasă de la suprafaţă), 1 linguriţă cu oregano, 1 linguriţă cu cimbru, 1/2 linguriţă cu sare, 1/4 linguriţă cu piper negru măcinat, 1/4 cană cu brânză, rasă, 1/3 ceapă verde, tocată, 1/2 cană cu ardei roşu mărunţit.
Mod de preparare: se încinge cuptorul la 200 de grade Celsius. Se spală dovleceii şi se taie pe lung, în două părţi egale, apoi se înlătură capetele. Cu ajutorul unei linguri, se scobeşte interiorul fiecărei jumătăţi, până când capătă formă de bărcuţă. Într-o tigaie adâncă, se încălzeşte uleiul, la foc mediu, în care se prăjeşte ceapa până devine translucidă, apoi se adaugă usturoiul şi ciupercile și se lasă la gătit timp de zece minute. Se toarnă și crema de cocos, se oprește focul şi se presară condimentele. Se umple fiecare dovlecel şi se apasă uşor compoziţia. Se coc bărcuțele 35 de minute, la flacără redusă, neacoperite. După ce se scot din cuptor, se presară deasupra brânză rasă şi se mai lasă încă două minute la cuptor, la foc mare. Se servesc cu ceapă verde tocată şi oregano proaspăt.
Sticks
Ingrediente: 1-2 dovlecei, 1/2 cană cu pesmet, 1/2 cană cu brânză, rasă, ulei de măsline, sare, piper, sosurile preferate (tahini, ketchup, pesto etc.).
Mod de preparare: se taie dovleceii bețișoare și se toarnă puţin ulei de măsline într-un bol. Într-o farfurie adâncă, se amestecă pesmetul cu brânza rasă, apoi se asezonează cu sare şi piper. Se unge fiecare bucată de dovlecel cu ulei şi apoi se acoperă cu mixul uscat. Se pun sticksurile de dovlecei într-o tavă, pe hârtie de copt, și se lasă în cuptor timp de 15 minute, la 180 de grade Celsius. Se servesc cu sos.
Ratatouille
Ingrediente. Pentru sos: 1 lingură cu ulei de măsline, 2 căţei de usturoi tocați, 8 roşii mici, decojite şi zdrobite, 2 crenguţe de cimbru, sare şi piper. Pentru legume: 2 dovlecei medii, tăiați felii, 2 vinete medii, feliate, 1 ceapă roşie medie, tocată, 2 ardei roşii, felii, câteva crenguţe proaspete de busuioc, 1 linguriţă cu oregano uscat, 1 lingură cu ulei de măsline, sare şi piper.
Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Se încinge o tigaie mare, care se poate introduce la cuptor, se toarnă uleiul de măsline, se adaugă usturoiul, cimbrul şi se gătesc timp de două minute. Se pun roşiile şi se lasă pe flacără pentru alte zece minute. Se presară sare şi piper, apoi se pun rondelele de legume peste sos, așezate într-un model spiralat, până când este acoperită întreaga tigaie. Se ung apoi cu ulei de măsline, se presară sare, piper și oregano, apoi se coace ratatouille timp de 50 de minute. Se servește cu frunze de busuioc proaspăt.
Țușpais ardelenesc
Ingrediente: 1,2 kg dovlecei de vară, 2 cepe medii, 2 linguri cu ulei, 2 roşii, 3 rămurele de cimbru uscat, sare, 1 lingură cu oţet, mărar verde tocat, 1 lingură cu făină, 2 linguri cu smântână (sau iaurt), 100 ml lapte.
Mod de preparare: se spală dovlecelul şi se decojește, se taie în bucăţi şi se scobește partea cu seminţe, apoi se rade pe răzătoarea mare, se presară cu puțină sare și se stropește cu oțetul. Se toacă ceapa și se călește ușor în ulei, într-o tigaie mai adâncă, se sărează, după care se adaugă dovlecelul, stors lejer între palme (se păstrează zeama). Se taie roşiile cubuleţe şi se pun peste dovlecel, apoi se toarnă zeama scursă de la dovlecei (se poate înlocui cu supă de legume sau de carne). Se adaugă cimbrul și se lasă la gătit, pe foc mediu, timp de zece minute. Între timp, într-un castron, se freacă bine smântâna cu făina, se subțiază cu laptele rece și se sărează. Se toarnă compoziția peste dovlecei, amestecând rapid, ca să nu se formeze cocoloaşe, se reduce focul şi se lasă țușpaisul să mai clocotească două minute. Se dă cratița deoparte și se presară deasupra mărar verde.
Mâncare grecească
Ingrediente: 400 g cartofi, 400 g dovlecei, 250 g roşii coapte, 3 căţei de usturoi, 1 foaie de dafin, 1/2 legătură de pătrunjel, 1 lingură cu ulei de măsline, sare și piper după gust, 1 ceșcuță cu supă de legume.
Mod de preparare: se preîncălzeşte cuptorul la 180 de grade Celsius, se curăţă cartofii, se spală şi se taie rondele, se curăţă dovleceii şi se taie felii, pe lungime, roşiile se pasează, usturoiul se taie rondele, pătrunjelul se toacă mărunt. Un vas rotund din ceramică se unge pe trei sferturi cu puțin ulei, apoi se aşază un strat de cartofi, peste care se pune unul de dovlecei. Se presară sare, piper, usturoi tocat şi jumătate din cantitatea de pătrunjel, apoi se toarnă jumătate din cantitatea de roşii pasate, după care se continuă cu un alt strat de cartofi, urmat de unul de dovlecei. Se pune foaia de dafin, se presară sare, piper, restul de pătrunjel, se adaugă restul de usturoi şi roşii pasate. La final, se toarnă şi restul de ulei, se completează cu supă (cât să acopere 1/4 din vas) și se introduce la cuptorul încălzit la 180 de grade Celsius, pentru 30 de minute. Mâncarea se serveşte caldă, cu salata preferată.
La tavă cu ciuperci
Ingrediente: 4 dovlecei, 500 g ciuperci champignon, 1 cană cu orez cu bob rotund, 1 ceapă mare, mărunţită, 3 căţei de usturoi pisaţi, 3 linguri cu tărâțe de psyllium (sau 2 ouă bătute), 1 linguriţă cu cimbru, 1 linguriţă cu oregano, 1 linguriţă cu coriandru măcinat, 1/2 cană cu pătrunjel proaspăt tocat, 1/3 cană cu mărar proaspăt, 2 linguri cu ulei, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: se taie ciupercile în cubuleţe şi se toacă mărunt ceapa. Se încinge uleiul într-o cratiţă adâncă, se pun ceapa tocată şi usturoiul și se sotează timp de două minute. Se adaugă ciupercile şi condimentele, se acoperă vasul și se lasă la gătit timp de zece minute. Se presară orezul şi două căni cu apă și se mai lasă pe flacără până când orezul a absorbit tot lichidul. Se pun ierburile și psyllium, se amestecă și se dă deoparte. Se taie dovleceii în fâşii subţiri, lungi, iar partea care nu se poate tăia se toacă și se pune în amestecul cu orez. Se unge o tavă de cuptor cu puţin ulei şi se aşază la bază jumătate din cantitatea de fâşii de dovlecel, se toarnă compoziţia cu ciuperci şi se întinde uniform, apoi se acoperă cu restul de fâșii de dovlecel. Se presară sare și piper, puțin ulei de măsline și se dă tava la cuptorul încins la 180 de grade Celsius, pentru 20 de minute.