de Simona Lazăr

Călătorind peste apa Prutului, în zona „luncii” care precede vărsarea acestui râu-graniță în apele Dunării, aveam să cunoaștem o comunitate aparte, mândră de istoria ei, care îl pomenește, între alții pe fiul lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș „Pescarul” sau „Majarul”. Între multele variante ale legendei, una zice că acolo, la Văleni, ar fi primit acesta vestea că a fost ales să urce pe tronul Moldovei. Mai există acolo, în Văleni, și „legende” mai noi, precum este cea a bunicii Vasilina, bătrâna al cărui chip a făcut înconjurul lumii atunci când, la Eurovision, a devenit personajul-cheie al cântecului formației Zdob și Zdub, din „Bunica bate toba” (dar despre povestea ei și a soțului ei, meșter de tobe și alte instrumente muzicale tradiționale, vom mai avea prilejul să vorbim). Tot la Văleni, în Lunca Prutului de Jos, în Republica Moldova, am întâlnit-o și pe Vera Caminschi (foto), fondatoarea Muzeului Pâinii, cu care am stat... la Taifasuri!

„Cifra 3 este ca în viață: o dată greșești, o dată încerci și a treia oară reușești”

- Vera Caminschi, ce este de fapt acest Muzeu al Pâinii din Văleni?

- Un Muzeu al Pâinii este mai mult decât un spațiu cu obiecte expuse. L-am gândit să fie muzeu viu, care nu doar se vizitează, ci se pipăie și se gustă. În plus, aici se pot face pâinici, burnăcei, colăcei și cozonac. Azi, gătim cozonac... Iar toate acestea li se cuvin oamenilor cu inima bună. Cozonacul nu poate ieși bun dacă nu e făcut cu dragoste și răbdare. Pe urmă, avem făina, specială, foarte fină, cernută de câteva ori, ca să fie îmbunătățită cu oxigen. De câte ori se cerne, de tot atâtea ori este din ce în ce mai bună. Aducem făina la căldură în cameră cu 24 de ore înainte de preparare. Făina plus drojdia sau cum se mai zice: turtele - sunt niște turte speciale făcute din drojdie de vin sau hamei, care dau putere pentru dospit, ouăle de casă, zahărul, mirodeniile - vanilia și nucșoara. Pentru umplutură, folosim fel de fel de ingrediente, depinde de rețetă - pentru că avem ruladele de cozonac, care se fac cu mac, cu nucă, cu gemuri. Cozonacul o dată ce e format se pune la dospit. Ţinând cont că este concentrație de zahăr, cozonacul este ceva special, necesită multă răbdare și se pregătește timp de 24 de ore. Pentru fiecare proces, este nevoie să așteptăm ca să se ridice, să crească.

- Știu că facerea pâinii, ca și a cozonacului, ține cont și de un anumit ritual, de anumite semnificații...

- Chiar așa și este. Să începem! Am cernut de 3 ori făina ca să crească bine și rapid. Cifra 3 este ca în viață: o dată greșești, o dată încerci și a treia oară reușești. Tradiția spune că dacă în familie este fiică sau noră, mama neapărat le va chema în ajutor, pentru că aluatul trebuie frământat continuu, cam o oră, chiar o oră și jumătate, pentru a-i da acea elasticitate. Secretul e să nu i se permite a se răci. Temperatura trebuie să fie constantă în aluat. În momentul când i se dă răgaz un pic și se odihnește, atunci își pierde temperatura. De aceea sunt trei femei. Dar ce-ar însemna un pumn de bărbat la frământatul unui cozonac!...

„Prin formă și dimensiune, capătă alte semnificații”

- Știu că aveți o brutărie cu rețete tradiționale. Cu copturi ritualice... Vorbiți-ne despre aceste rețete și semnificații.

- Vorbim despre colacii de ritual, care sunt legați de tradițiile și obiceiurile zonei noastre din sudul Republicii Moldova și chiar rețete specifice localităților sale. Deși pare că este aceeași rețetă de colac, prin formă și dimensiune, capătă alte semnificații. Dacă ne referim la etapele unui om, de la naștere până la plecarea în lumea celor drepți, avem colaci cu semnificație pentru toate momentele importante din viața lui, începând de la botez. La încreștinare, avem acel colac pentru preot, colac ornat, împletit în două, foarte mare, a cărui rețetă este simplă: făină, apă, drojdie, sare. Legenda mai spune că atunci când femeia, în gospodăriile tradiționale, urmează să facă aluatul pentru pâine, nu ar fi bine să intre în păcat în noaptea aceea cu soțul ei, pentru că, se zice, ea trebuie să fie curată măcar trei zile, pentru a pregăti acest aluat.

- Asta e cu botezul, dar la nuntă?

- Pentru nuntă, avem o mare varietate de colaci, rar întâlnită, pentru că la noi se păstrează și astăzi „jucatul nunții cu 12 colaci”. Ei sunt diferiți unul de altul. Încep cu „colacul de plocon”, de formă rotundă, împletit în două vițe, în mai multe rânduri și ornat cu flori din aluat. Are două kilograme și jumătate sau chiar trei și este foarte mare. Cu el se începe nunta. Pe acest colac, soacra mică îi pune vornicelului (sau „deavărului”, care este trimis de soacra mare) toate „darurile”, respectiv prosoapele cu care urmează să fie legați nașii, socrii și toți cei care vor veni la nuntă. Acest colac este jucat de vornicel (deavăr) și de tot alaiul de nuntă, alai care, cu muzicanții în frunte, merge spre casa socrilor mari. Mireasa este deja acolo și așteaptă să vină nașii, pentru gătitul miresei. Ea se află în casa mirelui pentru că la noi se practică logodna, deci este un legământ al tinerilor, după care se joacă nunta. Deci deja mireasa, de la logodnă până la nuntă, se află în casa socrilor.

„Pupăza de mireasă”

- Și aici, presupun, va fi din vorba despre un... colac ritualic.

- Ați intuit bine. În casa socrilor mari vin și nașii cu alaiul lor. Noi avem o tradiție frumoasă, mireasa este gătită de nașă. Iar aceasta vine cu pupăza de mireasă, care este un colac dreptunghiular, ce simbolizează viața, împletit și cu o ornare specifică cu buchete. Pe colac sunt puse lumânările care vor merge în biserică, la cununie, cu buchetele pentru miri. Fataua (voalul) şi coronița pentru mireasă sunt jucate de vornicel (sau deavăr). Nașii vin cu alaiul lor, cu alți flăcăi și fete, iar când ajung la casa miresei, această „pupăză de mireasă”, acest colac este așezat pe masă, în fața mirilor. Nașa gătește mireasa, iar la sfârșit pe mâna miresei se pune hobotul, adică o bucată de stofă din care mireasa urmează să-și facă un costum. Iar acesta este legământul dintre nașă, care ar însemna că ea este deja măritată. După ce s-a binecuvântat, colacul se dă peste capul miresei, îl prinde mama soacră și, împreună cu hobotul ăsta și cu lumânările se înconjoară masa de trei ori, după care se iese în ogradă.

- Constat că este un ritual foarte complicat...

- Și care nu se încheie aici. Pentru că în curte se află un fel de scaun, pe care sunt puse două perne și acolo sunt așezați părinții mirelui și se ia „iertăciunea” (și binecuvântarea, totodată), cu un colac care deja în casă a fost îmbrăcat pe mâna mirelui. Acesta este un colac dulce, cu o gaură în care încape mâna mirelui. Pentru acest tânăr este pregătit un arc, tânărul își face semnul crucii cu colacul, după care se urcă pe un scaun și, cu arcul, face simbolic gestul în 4 părți, chipurile ca și cum ar vrea să tragă cu arcul. În final, el trage cu arcul spre casă și asta ar însemna că el deja este matur și e pregătit pentru viață, ca să-și dobândească hrana și întreținerea familiei. Apoi stă pe scaun, se apleacă, nașa scoate acest colac dulce de pe mâna mirelui, îl rupe deasupra capului și împarte bucăți de colac către nuntași. Aici e foarte interesant, pentru că fiecare încearcă să capete o bucată din colac. Gospodinele încearcă și ele să primească un colac, pentru ca primăvara când se face cald, să cadă cât mai multe cloști în gospodărie. Fetele mari îl pun sub pernă, ca să își viseze ursitul și bărbații îl folosesc la pescuit, ca sa aibă noroc de cât mai mulți pești.

Ritualuri străvechi

- Există, deci, semnificații și scopuri incluse în fiecare gest și în fiecare bucată de pâine...

- Nici nu se poate altfel. Pâinea e sacră. Și, revenind la ritualul din ograda părinților mirelui: după ce s-a rupt și s-a împărțit acest colac, se face iertăciunea. Se sărută mâna părinților, se sărută pe obraz, li se cere iertare. Cu paharul de vin, cinstesc părinții, cinstesc nașii și mireasa, după care se merge la cununie, în cazul în care este organizată la biserică, sau la starea civilă. Nașa aduce și un colac pentru mama mirelui și i-l dă cu un prosop frumos deasupra - gest de respect.

- E, într-adevăr, nevoie de mulți colaci la o nuntă din Lunca Prutului...

- Și încă nu am spus tot! Urmează masa mare! Pentru aceasta, sunt pregătiți șase colaci rotunzi, de aceeași mărime, împletiți în două vițe și ornați cu flori de aluat, având cam 3 kg, sunt foarte mari și sunt destinați nașilor care au cununat copiii. La noi, nașii sau „nănășeii” joacă un rol foarte important și pe parcursul vieții, pentru că nu sunt doar niște martori care fac ritualul, ci sunt părinți spirituali, cu un grad de rudenie foarte apropiat. Lângă nașii de cununie ai tinerilor stau nașii nașilor, care primesc și ei colaci cu daruri.

„Jocul pupezei de soacră mare”

- Ziceați că nunta se joacă cu 12 colaci? Cine și pentru cine mai aduce un colac în nuntă?

- Mai primesc socrul mare și soacra mare. Pentru soacra mare va fi jucată „pupăza de soacră mare” - aceasta este un colac dreptunghiular care are la un capăt improvizat un cap cu nas și ochi. Acest colac este îmbrăcat cu cadourile pentru soacra mare. Deci, se pune o broboadă, acea cămașă sau acea stofă din care urmează să-și facă un costum și este jucat, împreună cu ceilalți colaci, cu un alai de femei vârstnice, la masa mare. Este, practic, un spectacol, pentru că toate rudele din partea miresei vin și aplaudă și fac „jocul pupezei de soacră mare”. Se strigă „Soacră mare, soacră mare!”. E important ca acest colac să fie foarte frumos, pentru că se zice că așa cum va fi gătită și jucată pupăza asta, așa vor fi, pe parcursul vieții, soacra cu nora. Dacă „a pârlit-o” înseamnă că se vor certa. Dacă oamenii zic: „Uite ce frumoasă e pupăza!” - înseamnă că va fi bine. Semnificații și superstiții! Noi încă jucăm nunți tradiționale. Acești colaci se respectă ca ritual. La urmă, când se duce nașul acasă, pleacă cu alaiul de nuntă - o parte dintre rude - și nașul e petrecut tot cu un colac. De aceea, dacă luăm la numărat, avem 12 colaci care încep și termină ritualul nunții.

- Dar vorba „colac peste pupăză” ce-o fi însemnând?

- Zicem asta când ceva nu e bine. Această pupăză de mireasă și cea de soacră mare nu se regăsesc în toate localitățile de pe Valea Prutului. De exemplu, în Slobozia Mare nu mai este această tradiție. Dacă în alte zone avem colacul miresei, la noi întâlnim pupăza miresei și are foarte mare importanță și când e pregătită (la coacere: să nu se pârlească, să aibă aspect), dar și când e jucată. Acest colac e pregătit de nașă și el arată fața nașei. La nuntă, fiecare vine cu colacii pregătiți. Soacra mare face colacul mirelui. Soacra mică pregătește ploconul. Nașa mare pregătește pupăza de mireasă. Pupăza de soacră vine de la soacra mică. E un fel de competiție între ele, în special la ornamentele din aluat. Ele sunt conștiente de semnificația ornamentelor.

Cei 12 colaci care „sunt jucaţi” la nuntă au diferite forme şi semnificaţii

Fiecare sărbătoare are „coptura“ ei

- Ziceați că nu e eveniment important din viața omului care să nu fie „însoțit” de colaci...

- La ritualul de înmormântare, sunt exact din același aluat. Și e și pentru mine un mister că din același aluat, făcând diferite forme și cantități de colaci, au gust diferit. Nici azi nu pot răspunde la această întrebare, de ce? Tot aici, la noi, se vor regăsi colacii pentru sărbătorile religioase: pentru Anul Nou, Crăciun, Lăsatul secului, Paște, Sfânta Marie, Sfântul Petru și Pavel, Moșii mari, Moșii mici - toate sunt însoțite de colaci. De Crăciun se pun pe colac lumânare și dulciuri. De Paște, cozonacul și ouăle. De Ispas sau în Duminica Mare se pune o cănuță cu cireșe și colacul. Deci, colacul întotdeauna va fi însoțit de ceva suplimentar, diferit în funcție de ce sărbătoare este. Copiii vor primi burnăcei sau colăcei sau porumbei ori hulubi, cum li se zice în alte zone. La Crăciun, colăcei - când vin cu colindul, cu uratul sau semănatul. De Paști și de alte sărbători îi primesc pur și simplu, ca un cadou. Mai sunt folosiți când se fac pomenile, inclusiv când se face ritualul de petrecere a răposatului pe ultimul drum. Pentru înmormântări și pomeni avem colacii de pomeni, care deja au altă formă. Cei care sunt cu gaură și mai mici sunt pentru gropari, scara se face special pentru 40 de zile, când se dă masa pentru răposat, și colacul care merge la biserică, pentru pomenire, are o formă rotundă diferită. Burnăceii sunt mititei, dintr-o șuviță care se împletește ca un nod. Cu burnăceii ăștia, de Paștele blajinilor, bunicile mergeau la cimitir și dădeau și de pomană.