de Cristina Tache
Fructele se servesc, de obicei, ca desert, ca gustare sau se folosesc pentru prepararea prăjiturilor şi a salatelor răcoritoare. Însă, bucătarii pricepuţi le-au adaptat în mâncăruri care mai de care mai gustoase. Dacă nu aţi fost tentaţi până acum să încercaţi astfel de preparate la restaurante, vă propunem să începeţi cu câteva reţete delicioase pe care le puteţi prepara acasă.
Curcan cu mere
Ingrediente: 360 g piept de curcan, 60 g piept presat, 150 g ceapă, 100 g smântână, 100 ml vin roşu dulce, 50 ml ulei de măsline, 100 g lămâie, 200 g mere, 25 g salvie, 40 g dovleac galben, 20 g coacăze roşii, sare, piper, 2-3 căţei de usturoi, 30 g unt şi mentă sau busuioc verde (după preferinţe).
Mod de preparare: pieptul de curcan se curăţă de pieliţe, apoi se tranşează în două fileuri, ce se stropesc cu zeamă de lămâie, sare şi piper. Se lasă patru-cinci minute, apoi se bat cu ciocanul de şniţel. Ceapa se curăţă şi se taie fâşii sau rondele. Merele se taie şi se pun la macerat în vin. Pe fiecare file de carne se adaugă o frunză de salvie şi o bucată de piept presat şi apoi se rulează. „Sărmăluţele” obţinute se pun în folie de aluminiu şi se lasă la cuptor timp de 15 minute. Se încinge uleiul, se înăbuşă ceapa şi se adaugă vinul de la macerat, usturoiul, sarea şi piperul după gust. Merele se sotează în unt. Rulourile se servesc cu garnitură de mere, ceapă şi smântână şi se decorează cu dovleac copt, coacăze roşii, mentă sau busuioc verde.
Muşchiuleţ de porc cu fructe confiate
Ingrediente: 1,8 kg muşchi de porc, 400 g caise confiate, 400 g prune confiate, piper, sare, 200 ml vin alb, 400 g conopidă, 400 g ardei gras, 400 g vinete, 400 g ciuperci, 100 ml ulei de soia, 300 g inimi de anghinare, 200 g castraveţi şi 1 legătură de haţmaţuchi.
Mod de preparare: se spală conopida, vinetele şi ardeiul gras şi două treimi din ele se taie julien. Anghinarea se scoate din conservă şi se scurge de zeamă, iar haţmaţuchi se toacă mărunt. Muşchiuleţul de porc se taie în două, se piperează, se sărează şi se bate uşor cu ciocanul de şniţele. La un capăt se adaugă caisele confiate şi la celălalt prunele. Se rulează, se fixează cu un băţ pentru frigărui şi se prăjeşte pe ambele părţi. Se scurge apoi de ulei, se stinge cu vin şi ulei de soia şi se lasă la cuptor timp de zece minute. După ce s-a rumenit, se taie rondele. Legumele mărunţite julien se sotează, iar ciupercile se condimentează şi se prăjesc puţin pe grătar. Muşchiuleţul se serveşte cu garnitura astfel obţinută.
Salată de ton cu avocado
Ingrediente: 1 conservă cu ton, 2 avocado, 2 linguri cu ulei de sâmburi de struguri, 1 ceapă mică, 2 ouă fierte, câteva fire de pătrunjel, 1 lingură cu suc de lămâie, sare şi piper.
Mod de preparare: se taie avocado în două, pe lung, şi se scoate pulpa păstrând cojile intacte. Se stropeşte pulpa cu sucul de lămâie şi se striveşte cu furculiţa până se obţine o pastă. Se freacă apoi cu gălbenuşurile fierte şi uleiul (sau cu ulei din conserva de peşte). Tonul se striveşte cu furculiţa şi se adaugă în compoziţie, amestecând bine. La final se pun ceapa, pătrunjelul şi albuşurile tocate foarte mărunt. Se condimentează cu sare şi piper după gust. Cojile de avocado se umplu cu salată pregătită, şi astfel mâncarea e gata să fie servită.
Piept de raţă cu portocale
Ingrediente: 6 portocale, 250 ml vin alb, zahăr, 3 cuişoare, 1/2 linguriţă cu boabe de piper, 1 legătură de coriandru, 6 fileuri din piept de raţă, piper praf, sare şi 125 ml supă.
Mod de preparare: se spală portocalele cu apă fiartă şi se şterg bine cu un prosop de bucătărie. Se rade coaja de la două dintre ele şi se storc apoi ambele fructe. Sucul se pune la fiert, amestecat cu vin, zahăr, cuişoare şi boabe de piper. După ce a dat într-un clocot se lasă la răcit. Se spală coriandrul, se toacă mărunt şi se adaugă în sosul obţinut. Carnea se curăţă, se şterge bine, se condimentează cu sare şi piper, se crestează şi se pune la marinat, peste noapte, în sos. A doua zi se scoate şi se prăjeşte în ulei, pe ambele părţi. Se înfăşoară apoi în folie de aluminiu şi se lasă aşa zece minute, iar uleiul se păstrează. Acesta se combină cu sosul de la marinat, sucul de la două portocale şi supa şi se lasă să fiarbă, adăugând două portocale tăiate feliuţe. Pieptul de raţă se serveşte cu acest sos cald.
Pui cu gutui
Ingrediente: 1 kg piept de pui, 1 kg gutui, 150 g unt, 170 g zahăr, 50 g făină, sare şi piper.
Mod de preparare: gutuile se taie în felii subţiri care se prăjesc în unt, pe ambele părţi, până devin aurii. Puiul se prăjeşte separat, tot în unt, apoi se scoate, iar în zeama rămasă în tigaie se adaugă 70 g de zahăr, care se caramelizează uşor şi apoi se pune făina. Se stinge cu un pahar cu apă, se adaugă sare şi piper şi se pun la loc bucăţile de pui. Se fierb timp de 15 minute, după care se adaugă gutuile şi restul de zahăr. Se mai lasă la fiert, la foc domol, încă 15 minute. Se serveşte imediat.