de Adela Stăncescu
Dacă nu aţi reuşit să vizitaţi acest Hawaii, numit şi Paradisul Pacificului, şi să gustaţi din delicatesele culinare locale, vă oferim câteva reţete pe care le puteţi încerca acasă. Specialităţile exotice conţin adesea fructe tradiţionale, dar sunt influenţate şi de bucătăriile chineză, japoneză, coreeană, filipineză, portugheză sau spaniolă. Mai cunoscută la noi, pizza Hawaii este uneori considerată o ciudăţenie, din cauza combinaţiei dintre fructe şi preparatele din carne, dar este foarte apreciată în toată lumea.
Piept de pui cu cocos
Ingrediente: 4 bucăţi de piept de pui dezosat, 4 linguri cu unt, 2 linguriţe cu chili, 4 linguri cu fulgi de cocos, 1 ou bătut, 12 linguri cu pesmet, 1 linguriţă cu sare, 6 linguri cu margarină, 4 felii de ananas, 2 cartofi copţi şi 2 banane mari descojite şi tăiate pe lungime. Pentru sos: 2 linguri cu grăsimi vegetale, 2 cepe tăiate fin, 8 linguri cu ketchup, 8 linguri cu dulceaţă de caise, 1 linguriţă cu zahăr, 1 linguriţă cu oţet de cidru şi 1/2 linguriţă cu curry.
Mod de preparare: spălaţi şi uscaţi bucăţile de piept de pui, înlăturaţi pielea şi tăiaţi pe jumătate. Într-o nucă de cocos amestecaţi untul şi praful de chili şi apoi împărţiţi compoziţia în opt părţi egale. Luaţi cu lingura câte o porţie şi o puneţi pe fiecare bucată de piept de pui şi apoi le lăsaţi să se răcească timp de două ore. Fiecare bucată se dă prin ou şi pesmet amestecat cu sare. Topiţi patru linguri cu margarină într-o tigaie mare şi le prăjiţi pe toate opt, până se rumenesc, apoi le puneţi într-o tavă cu grăsimea în care au fost prăjite şi le lăsaţi la cuptor 25 de minute. Topiţi cele două linguri cu margarină care au rămas într-o tigaie, adăugaţi ananasul, cartofii şi bananele şi lăsaţi puţin la foc mediu. Aranjaţi pe un platou şi serviţi cu sosul cald preparat astfel: topiţi grăsimea într-o tigaie mică, apoi căliţi ceapa, adăugaţi ketchup, zahărul brun, oţetul, praful de curry şi amestecaţi bine.
Laulau cu somon şi carne de porc
Ingrediente: 200 g somon afumat, 250 g carne macră de porc, 250 g spanac, sare, piper şi câteva felii de lămâie.
Mod de preparare: tăiaţi somonul în felii subţiri, apoi carnea de porc în pătrate de 5 cm şi groase de 1 cm. Tăiaţi tot atâtea pătrate, de 10 cm, din folie de aluminiu. Spălaţi frunzele de spanac şi lăsaţi-le să se usuce bine. În centrul fiecărei folii de aluminiu puneţi o bucată de porc şi o condimentaţi cu piper, apoi câteva felii de somon peste care aţi presărat puţină sare. Împachetaţi bine fiecare folie, ca să fie etanşă. Le puneţi la fiert într-un vas cu apă, timp de 20 minute. Desfaceţi foliile de aluminiu, aşezaţi bucăţile pe un platou şi le ornaţi cu felii de lămâie. Se pot servi cu cartofi.
Pizza
Ingrediente pentru aluat: 250 g făină, drojdie proaspătă, 2 linguri cu ulei, 100 ml apă şi sare. Pentru topping: 300 g mozzarella, 200 g sos de roşii, 300 g şuncă de pui, 1 ananas, 1 mango, 1 lingură cu coajă de portocală, sare şi piper negru măcinat.
Mod de preparare: amestecaţi apa călduţă cu drojdia proaspătă şi apoi turnaţi peste făină. Adăugaţi celelalte ingrediente şi frământaţi bine până obţineţi un aluat elastic şi moale. Lăsaţi la dospit o oră, apoi întindeţi blatul pentru pizza, pe care îl puneţi în tava unsă bine cu ulei şi tapetată cu făină. Puneţi, pe rând, mozzarella, fructele mărunţite (ananasul se poate tăia şi în rondele), apoi adăugaţi şunca, sosul de roşii şi coaja de portocală. Introduceţi în cuptor şi lăsaţi 30 de minute la foc potrivit.
Prăjitură cu banane şi alune
Ingrediente: 6 linguri cu unt, 12 linguri cu zahăr, 1 ou, 12 linguri cu lapte, 2 linguriţe cu praf de copt, 1/2 linguriţă cu sare, 1 banană pasată, 1 cană cu ananas pasat, 8 linguri cu alune tăiate bucăţi mici, 5 linguri cu unt şi 11 linguri cu zahăr.
Mod de preparare: frecaţi untul şi zahărul până ce obţineţi o cremă, apoi adăugaţi oul bătut, praful de copt, sarea şi laptele. Amestecaţi cu banana pasată şi turnaţi compoziţia într-o tavă unsă. Separat topiţi puţin unt într-o cratiţă mică şi presăraţi zahărul, apoi adăugaţi ananasul şi alunele. Puneţi peste amestecul din tavă şi lasaţi în cuptor 20-30 de minute.
Omletă cu ananas
Ingrediente: 6 ouă, 100 g ananas din compot, 100 g şuncă presată tăiată felii, 1 lingură cu cocos răzuit, 200 g caşcaval tăiat cuburi, 100 ml lapte, sare, piper şi ulei.
Mod de preparare: bateţi bine ouăle cu sarea, piperul şi laptele. Adăugaţi caşcavalul şi cocosul şi turnaţi peste şunca şi ananasul prăjite împreună în puţin ulei. Lăsaţi pe foc aproape două minute.
Pentru localnici e o mândrie naţională, iar pentru turişti, o mare atracţie culinară. Kalua este însă în continuare un mister pentru experţii în gastronomie, care nu au reuşit să-i afle toate secretele şi să-i reproducă gustul în marile restaurante ale lumii. Despre modul de preparare şi ingredientele folosite se ştiu următoarele: se ia un porc întreg (sau tăiat în bucăţi), se îndepărtează grăsimea, se presară sare de mare de Hawaii şi condimente şi se stropeşte cu lichid de fum. Se înveleşte întâi în frunză de banan, apoi în frunze de ti (o plantă tropicală), se aşază într-un recipient ce seamănă cu un grătar şi se coboară într-o groapă specială, numită imu, pe pietre încinse. Deasupra se pune o pânză groasă de bumbac şi apoi nisip sau pământ. Se lasă astfel şapte ore. Când se serveşte se îndepărtează frunzele.