de Alina Anghel
În această perioadă pieţele abundă de legume şi fructe proaspete. Toată lumea devine adepta mâncărurilor cât mai uşoare din punct de vedere caloric, dar şi din punctul de vedere al gătitului. Asta, deoarece, cu cât căldura este mai mare, cu atât gospodinele „fug” de aragaz, pregătind mai mult salate. Totuşi, din când în când se cere a fi preparată şi servită şi câte o supă. Supe rapide, uşoare şi prietene ale portofelului celor care le pregătesc, acestea sunt reţetele pe care vi le propunem astăzi.
Summer soup - Supă englezească
Ingrediente: 350 g cartofi, 1 legătură ceapă verde, 1 fir de usturoi verde, 1 salată verde, 50 g unt, 1 dovlecel, 1 castravete verde, 1 felie de ţelină, sare, piper, smântână sau iaurt.
Mod de preparare: cartofii se curăţă de coajă, se taie cuburi şi se pun într-un bol cu apă rece. Ţelina curăţată se taie cubuleţe şi se căleşte în untul încins. Se adaugă dovlecelul şi castravetele tăiaţi cuburi, se călesc două minute, apoi se adaugă cartofii şi un litru de apă. Se condimentează, se fierbe totul 15 minute sau până ce cartofii sunt moi, se adaugă ceapa şi usturoiul verde tocate mărunt şi salata tăiată fâşii. Se adaugă sare şi piper dacă mai este nevoie, se pasează cu un blender şi se serveşte imediat, presărată cu rondele de ceapă verde, cu iaurt sau cu smântână.
Soupe à l’oignon - Supă franţuzească din ceapă gratinată
Ingrediente: 7 cepe, unt, 1 lingură cu făină, 1 litru supă de legume sau de pasăre, 1 baghetă, 80 g brânză, sare, piper.
Mod de preparare: cepele se curăţă de foi, se taie rondele mai groase, se prăjesc în unt încins câte două minute pe fiecare parte, se acoperă cu un capac şi se lasă să fiarbă la foc mic până devin sticloase. Se presară făina, sare, piper, se amestecă, se lasă două minute, apoi se adaugă supa de legume sau pasăre. Se acoperă cu capacul şi se lasă să fiarbă 30-40 de minute la foc minim. Bagheta se taie în felii, se aşază pe o folie de aluminiu sau pe hârtie de copt, se presară pe fiecare brânză rasă şi se introduc în cuptor câteva minute, cât să se topească brânza. Se toarnă supa în boluri şi se serveşte împreună cu feliile de baghetă calde.
Tarator - Supă bulgărească
Ingrediente: 500 g iaurt, 1,5 litri apă, 4 castraveţi verzi, 2 căţei de usturoi, 4 linguri cu ulei de măsline, 1 linguriţă cu sare, 1 legătură mărar, 50 g miez de nucă tocat mărunt.
Mod de preparare: într-un bol se amestecă iaurtul cu apa, se adaugă castraveţii curaţaţi de coajă şi daţi prin răzătoarea cu ochiuri mici sau mari, după preferinţe. Se pisează usturoiul şi se pune în bol împreună cu sarea, uleiul şi miezul de nucă. Se amestecă totul şi se serveşte imediat sau după ce a stat la rece minimum 30 de minute cu mărar deasupra.
Harira - Supă marocană
Ingrediente: 1 ceapă, 4 căţei de usturoi, 2 conserve roşii în suc, 1 vârf de cuţit cu turmeric, 1 vârf de cuţit cu boia iute, 1 vârf de linguriţă cu pudră de ghimbir, 1 linguriţă cu chimen, 2,5 litri apă, 140 g linte, 1 conservă năut, 100 g arpacaş, 1 legătură de pătrunjel, 1 lingură coriandru verde, sare, piper.
Mod de preparare: într-o cratiţă se căleşte ceapa tocată mărunt şi usturoiul circa trei minute. Se adaugă roşiile din conservă tocate, condimentele şi apa. Se fierbe totul 30 de minute, se adaugă lintea şi se mai fierbe 15 minute. Se presară năutul, se mai fierbe 15 minute sau până ce lintea şi năutul sunt moi şi supa s-a îngroşat. Se adaugă arpacaşul, se mai fierbe 20-30 de minute, se mai adaugă puţină apă, se presară verdeaţa tocată mărunt şi se serveşte imediat.
Jani me fasule - Supă albaneză de fasole
Ingrediente: 500 g fasole albă boabe, 2 cepe mari, 125 ml ulei de măsline, 2 linguri cu pastă de tomate, 1 legătură pătrunjel, 1 lingură cu mentă tocată, sare, piper, boia iute.
Mod de preparare: fasolea se înmoaie peste noapte, se pune la fiert şi i se schimbă apa de trei ori. Ceapa tocată se căleşte în uleiul de măsline până devine sticloasă, se adaugă pasta de tomate dizolvată în puţină apă, sare şi piper după gust şi boiaua iute. Se fierbe cinci minute, se toarnă peste fasolea din oală, se adaugă menta, se acoperă cu un capac şi se lasă să fiarbă la foc mediu până ce fasolea este fiartă. Se presară pătrunjelul tocat şi se serveşte imediat.
Caldo verde - Supă portugheză
Ingrediente: 1 ceapă, 250 g cartofi, 2 căţei de usturoi, 1 frunză de dafin, 80 g cârnaţi chorizo, 250 g varză creaţă, 2 litri de apă, sare, piper, ulei de măsline.
Mod de preparare: într-o oală se căleşte ceapa tocată în puţin ulei de măsline împreună cu usturoiul şi frunza de dafin. Când ceapa a devenit sticloasă se adaugă cartofii tăiaţi cuburi şi jumătate din cârnaţii chorizo tăiaţi rondele subţiri. Se condimentează, se adaugă apa şi se lasă pe foc până ce cartofii sunt fierţi. Se pasează cartofii cu un blender, apoi se adaugă restul de cârnaţi feliaţi prăjiţi într-o tigaie. Varza se taie fâşii subţiri, se opăreşte un minut în apă clocotită, apoi se spală cu apă rece, ca să rămână verde. Se pune în supă, se fierbe cinci minute, apoi se serveşte stropită cu puţin ulei de măsline.
Albondigas - Supă mexicană de perişoare
Ingrediente: 500 g carne tocată de vită, 125 g orez, 1 linguriţă cu chimen, 4 căţei de usturoi, 1 litru supă de pui, 3 tije de ţelină, 3 cepe verzi, 1 legătură de coriandru, 2 morcovi, 500 g spanac, 2 linguriţe cu oregano verde, sare, piper.
Mod de preparare: într-un castron se combină carnea tocată cu orezul, chimenul măcinat, o linguriţă cu sare, puţin piper, coriandru şi usturoiul şi se formează perişoare. Într-o oală se fierbe supa de pui, se adaugă morcovii, ţelina şi ceapa tăiate cuburi, se fierb 15 minute, apoi se adaugă perişoarele şi se fierb la foc mic circa 20 de minute sau până ce carnea şi orezul sunt fierte. Se adaugă spanacul, se mai fierbe 10 minute, apoi se serveşte cu oregano deasupra.
Este indicată folosirea ingredientelor cât mai proaspete, dar, dacă unul dintre ingredientele din reţetă este în afara sezonului de recoltare, singura opţiune este înlocuirea lui cu unul congelat sau uscat. Când se prepară o reţetă cu legume uscate nu trebuie uitat de timpul rezervat hidratării legumelor. Acestea se pun la hidratat în apă cu o seară înainte sau cel puţin cu câteva ore, chiar dacă se foloseşte o oală sub presiune pentru realizarea preparatului.
• Supa bulgărească „Tarator“ poate fi servită şi sub formă de sos. Această reţetă se regăseste sub aceeaşi formă în mai multe ţări, printre care Grecia, Cipru, Turcia, Serbia, Iran, Liban, Armenia sau Palestina. Câteodată, castraveţii sunt înlocuiţi cu salată verde sau morcovi, mulţi adăugând oţet sau pâine şi eliminând nucile.