Bolnavul de ficat nu trebuie să mănânce răbdări prăjite

  Bolnavul de ficat are înţepenită în cap o idee ce nu mai este de actualitate, dar umblă de nebună prin telefonul fără fir al populaţiei. Bolnavul de ficat a auzit de la o cumătră din Huşi sau de la un vecin de palier că meniul său este restricţionat cu severitate şi că regina prânzurilor şi împărăteasa cinelor la bietul hepatic este brânza de vaci sau, cum e băşcălită, „brânza de veci”. Bietul hepatic nu numai că are insomnii cu gândul la îngrozitoarele „transaminaze”, dar, colac peste pupăză, nu se poate gândi cu plăcere la niscaiva alimente gustoase, ci numai la brânza aia de vaci, pe care o mestecă de parcă ar fi tencuială. Eroare!
  Viziunea modernă asupra meniului celor cu suferinţe hepatice sună cam aşa: ficatul bolnav trebuie hrănit cu proteine de calitate bună, iar omul respectiv poate mânca destul de multe alimente dacă nu are neplăceri la unele dintre ele, din pricina vezicii biliare. Mai nou, şi o altă zicere îl face pe bolnavul de ficat să scuipe în sân a mirare şi descântec. A auzit el din gura doctorilor cum că trebuie să mestece conştiincios, să mănânce încet şi să-şi prelungească timpul de mâncare de la o jumătate de oră la o oră şi jumătate. Ba mai mult, este necesar ca respectivul om cu suferinţe hepatice să fie atent şi la poziţia adoptată în timpul meselor, să nu stea chircit ori cocoşat, pentru a nu-şi presa abdomenul, astfel încât să împiedice digestia, dar şi pentru a evita întârzierea alimentelor în stomac, digerarea defectuoasă a lor, balonările etc. Cel care se ştie cu hepatite cronice, ba şi mai rău, cu ciroze, trebuie să se obişnuiască însă cu ideea că tranzitul mâncărurilor în stomac, dar şi prin întregul tub digestiv este musai să se facă alert, fără staţionări lenevoase, fiindcă asta aduce profund disconfort individului, ba şi tot felul de tulburări în digestie!
  Câteva sloganuri trebuie să stea în atenţia bolnavului de ficat. Cel cu ciroză, cu hepatită cronică trebuie să mănânce cu compasul carne şi să împuţineze aceste proteine. El trebuie să se abţină şi în privinţa cantităţii de sare, căci în orice zi trebuie să se conformeze principiului pentru hepatici: „Carne şi sare, cu prudenţă”. Ei bine, numai restricţii, numai interdicţii, păi ce să mănânce bietul suferind!? Păi acesta nu o să ajungă să se ţină de pereţi de înfometare, fiindcă i se recomandă să se înfrupte din belşug cu zarzavaturi şi cu fructe, acestea conţinând apă şi glucide ce-i sunt necesare, iar ultimele, adică dulciurile, aflându-se în legume şi fructe sub cea mai indicată formă: fructoza.
  Deci să nu uite bolnavul de ficat că există şi mâncăruri pe bază de legume şi de fructe. Ingenios preparate, mâncărurile de prune uscate, de gutui sunt foarte gustoase şi profitabile pentru sănătatea hepatică. Atenţie însă, suferindul de ficat nu trebuie să-şi întindă necumpătat mâna spre carnea de porc, ce-i drept, delicioasă. Cel mai bine el este invitat să aleagă carnea de pasăre şi, ca să se apropie de meniul ideal, să mănânce câte o felioară de piept de curcan.
Masa bolnavului cronic de ficat, chiar şi de ciroză, trebuie să înceapă cu murături nesărate. Bune pentru el sunt şi măslinele. Varza este folositoare, mai ales cea dulce. Nu trebuie să întoarcă privirea nici de la o cană cu zeamă de varză. Varza conţine fibre multe şi curăţă intestinul, asigurând şi o digestie bună, deci până la urmă se îndeplinesc dezideratele recomandate de medici.
  Din când în când, în timpul meselor, bolnavul de ficat e bine să bea câte un pahar cu apă minerală. Într-un alt sens funcţionează severitatea medicilor.
Bolnavul de hepatite cronice, dar mai ales de ciroză, trebuie să uite definitiv cuvântul „alcool”. Un ficat bolnav, cu populaţie redusă de celule hepatice care mai funcţionează târâş-grăpiş, nu trebuie solicitat şi de descompunerea alcoolului, care este o misiune dificilă.

Florin Condurăţeanu