Eu cred că psihiatria este o ştiinţă de o teribilă dificultate, fiindcă medicul lucrează cu universul fabulos al psihicului, unde el nu poate pătrunde nici cu bisturiul, nici cu ecograful, nici chiar cu atât de lăudatul RMN. Psihiatrul, în investigarea omului cu rătăciri ale minţii, foloseşte doar cuvântul. Iar a doua greutate în această lume fascinantă a minţii cred eu că este acea graniţă incertă în valuri de ceaţă dintre normalul şi anormalul minţii omeneşti. Şi se întâmplă să vezi pe stradă un bărbat sau să vezi o femeie, frumoşi, eleganţi, surâzători, cu ţinută aleasă, cu figură cizelată, care au zâmbetul întipărit pe figură şi remarci că te-ai intersectat cu un om drăguţ şi stilat. Dar, devenindu-ţi simpatic, uneori întorci capul să-l mai priveşti şi constaţi cu stupefacţie că omul care ţi-a făcut o impresie atât de bună, din păcate, vorbeşte singur şi-şi mai şi smuceşte capul.

Psihiatrii totuşi susţin că medicina minţii omeneşti a făcut progrese şi că în dialogul întins chiar şi pe câteva zile, purtat între medicul de sănătate mintală şi bolnavul psihic, se poate stabili un diagnostic riguros, iar paleta largă de medicamente reuşeşte să ţină în frâu boala de multe ori şi chiar să o oblige să regreseze. Adesea, diagnosticul rosteşte denumirea de psihoză. Ce înseamnă psihoză? Explică profesor doctor Radu Mihăilescu, şef de secţie şi director medical al celui mai mare spital de profil, Spitalul de Psihiatrie N. Obregia. Psihoza este o stare caracterizată prin pierderea contactului cu realitatea. Bolnavul de psihoză are halucinaţii, adică percepe mai mult decât este de perceput, mai mult decât realitatea de fapt. Bolnavul de psihoză are şi idei delirante, adică gândeşte mai mult decât e de gândit. Lumea psihozei e o lume alături de realitate, în care pacientul plonjează fără să vrea. În halucinaţii, bolnavul vede ce nu e de văzut. Cam două treimi din halucinaţii sunt auditive, adică auzite. Există halucinaţii imperative, cu alte cuvinte bolnavul relatează că aude ordine scurte date de vocile existente. Se întâmplă ca bolnavii să povestească faptul că nişte voci venite de niciunde le poruncesc: „Omoară!” sau „Aruncă-te pe geam!”. Situaţia este gravă când suferindul chiar execută ordinele auzite în mintea lui şi, de fapt, nerostite de o persoană reală îndeplineşte aceste ordine fără comentarii. Ideile delirante apar ca o consecinţă a halucinaţiei. Iată câteva exemple: unii oameni, cuprinşi de idei delirante, cred că sunt victimele unor atacuri electronice. Ei povestesc că, pasămite, sunt supravegheaţi de extratereştri sau se plâng că tot timpul li se interceptează şi li se ascultă telefoanele. Într-o serie de cazuri este vorba despre o interpretare delirantă, aiurea, a percepţiei false. Adică a halucinaţiei. Există şi idei delirante, fără ca omul respectiv să aibă halucinaţii. Sunt două categorii de idei delirante. Unele care defavorizează pacientul, adică el se vaită cum că este urmărit, persecutat, împotriva lui se ţes comploturi. Acest tip de bolnav are şi depresii. A doua categorie de idei delirante este lumea ideilor în delir care, pasămite, favorizează bolnavul. Suferindul acesta crede că el este urmaşul unor voievozi sau că este chiar Alexandru Macedon. Tot aceşti bolnavi consideră că sunt dotaţi cu însuşiri excepţionale, că oricând ar putea să cânte la vioară precum Paganini, că şi mâine ar putea să descopere un aparat în stare să pornească maşinile fără benzină. Psihoza poate apărea în depresie. Adică în cea mai întâlnită tulburare psihică. Dar psihoza se instalează şi în schizofrenie, cea mai gravă boală psihică, după cum psihotici pot fi şi cei cu tulburare afectivă bipolară. Trebuie subliniat faptul că există medicamente în stare să frâneze evoluţia psihozei şi să o stăpânească.