Îşi fac unii câte un test RMN şi li se spune că au un anevrism cerebral. Pacienţii ridică din umeri a nelămurire şi, dacă ar fi să se spună mură-n gură, ar trebui formulat aşa: „În peretele unuia dintre vasele creierului a apărut o „găluşcă”. Forţând o comparaţie, e ca atunci când în anvelopa maşinii a apărut o umflătură, o gâlmă.

Sunt voci care spun că aceste umflături în pereţii vaselor din creier ar fi tributul plătit de omenire civilizaţiei, prin faptul că organismul uman încă nu s-a adaptat complet poziţiei verticale bipede. Circa cinci procente din populaţia planetei au un anevrism cerebral. Unii trăiesc cu această dilataţie pe un vas de sânge din creier toată viaţa şi nici nu ştiu de ea. Altora însă li se întâmplă necazul ca aceste „găluşte” de pe pereţii vaselor din creier să se spargă şi să ducă la hemoragie cerebrală. De fapt, anevrismul cerebral este cea mai deasă cauză care conduce la hemoragie în creier.

Dar cum apare anevrismul în creier? Peretele vasului cerebral este compus din trei straturi. Stratul din mijloc este cel muscular, care realizează contracţia vasului sangvin. Anevrismul este un defect congenital ce se traduce prin scăderea rezistenţei acestui strat muscular pe o porţiune a unui vas din creier. Acest defect apare pe porţiuni limitate, mai ales în partea din faţă a creierului. Deci, acest anevrism, această „găluşcă” sau umflătură într-un vas sangvin cerebral apare într-o porţiune în care rezistenţa foiţei musculare a vasului e scăzută. Se întâmplă ca să se nască un om cu acest anevrism în creier, dar manifestările lui să apară mult mai târziu, după 30-50 de ani, în special dacă are hipertensiune. Pericolul este ca această umflătură în peretele vasului să se spargă şi să creeze  hemoragie în creier. Orice anevrism descoperit trebuie operat sau anulat prin metode nechirurgicale, adică endovasculare.

Cum acţionează chirurgia în cazul găluştelor din peretele vasului sangvin din creier? Chirurgul pătrunde în acea porţiune a creierului şi prinde cu agrafe gâtul acestei umflături, astfel izolându-se „găluşca” de circuitul sângelui. Există şi metode nechirurgicale, endovasculare. Se pătrunde cu un cateter, un fel de sondă, ce are în vârf o biluţă. Când cateterul ajunge în dreptul anevrismului, dă drumul la biluţă, care astupă gâtul umflăturii şi o izolează de curgerea sângelui.

O altă tehnică, tot nechirurgicală, este ca în capătul cateterului să existe un balonaş ce se umflă în dreptul anevrismului şi care astupă gâtul dilataţiei din peretele vasului. Prin aceste metode chirurgicale şi endovasculare, medicina a reuşit un lucru senzaţional: a scăzut mortalitatea din anevrisme de la 70% la...  3%.

Dacă anevrismul s-a spart şi s-a produs hemoragia, bolnavul trebuie operat în primele două-trei zile de la incident. Dacă pacientul nu suportă niciuna dintre metodele sau tehnicile chirurgicale, nici cele cu sondă, balonaş sau biluţă, se încearcă tratarea cu medicamente. Omul cu hemoragie cerebrală este ţinut în repaus şi mai întâi i se dau medicamente împotriva edemului, adică împotriva umflăturii ţesutului cerebral cu lichid. Apoi se administrează medicamente împotriva durerii. Însă pilulele nu pot opri sângerarea din creier atât de bine ca şi intervenţiile chirurgicale sau ca sonda prin vas. Se administrează şi medicamente care să uşureze formarea unui cheag de apărare, care să blocheze sângerarea. Totodată se dau şi blocanţi de calciu, care împiedică spasmul arterelor, pentru a salva porţiunile din creier care n-au murit şi sunt doar într-o stare de amorţeală. Dar există riscul să se administreze  prea multe medicamente ce favorizează cheagul de apărare, formându-se astfel prea multe cheaguri care ar putea să lovească în inimă sau să ducă la neirigarea creierului.

Aceste anevrisme pot fi atacate şi cu sistemul Gama Knife, care focalizează multe raze din diverse direcţii asupra anevrismului pentru a scleroza, a pipernici această umflătură pe vasele sangvine din creier.