Diabetul şi depresia sunt anunţate ca marile blesteme ale mileniului în care a păşit omenirea. Diabetul chiar este considerat o boală a civilizaţiei, iar traiul omului modern îl îmbrânceşte pur şi simplu înspre această afecţiune a secolului al XXI-lea.

De altfel, medicina ultimilor ani a tras semnalul de alarmă şi asupra unui complex de boli înmănunchiate, patru la număr, într-o denumire ce are aerul misterios al serialului „Dosarele X”: sindromul metabolic X. Acest flagel prăpădeşte destinul oamenilor printr-un cvartet al morţii. Sindromul metabolic X are în el patru maladii ce omoară. Prima boală din cvartetul morţii este chiar diabetul, urmată de obezitate, hipertensiune şi hipercolesterolemie.

Iată cum diabetul se află şi în această boală de temut pe primul loc! Diabetul este o boală vicleană. Ea îl poate măcina pe tăcute pe suferind, iar când îşi „scoate colţii”, omul este deja în faza complicaţiilor teribile generate de această afecţiune. Să vedem totuşi cum roade organismul parşivul diabet. În primul rând, este vorba despre o insuficienţă reală, dar relativă, de insulină. Este o mai proastă hrănire a organismului, care nu poate folosi glucoza multă din sânge. Apare, evident, o foame de energie, instalându-se şi o oboseală nejustificată. Când organismul nu poate folosi glucoza din sânge, încât apare acea moleşeală despre care vorbeam, el recurge la o măsură de salvare, utilizând grăsimile din organism pentru a produce energie în locul glucozei. Diabeticul slăbeşte câteva kilograme nemotivat, fiindcă grăsimile sale sunt băgate la arderi pentru producerea de energie. Partea proastă e că organismul diabeticului apelează nu numai la grăsimi, ci şi la propriile proteine. Astfel că bolnavului i se „topesc” muşchii, şi el nu se mai simte bine. Încercând o comparaţie, e ca şi cum într-o casă, în loc să se folosească păcură, cărbuni sau gaze naturale pentru încălzire, se bagă pe foc duşumelele, lemnele de la uşi şi de la ferestre pentru a genera căldură. În urma celor descrise mai sus se înţelege de ce diabeticul are o foame considerabilă, mănâncă mult, dar fără folos, fiindcă slăbeşte. Dar diabeticul bea şi multă apă. Să vedem de ce. Glucoza în exces din organismul bolnavului trebuie eliminată prin urină. Glucoza trage după ea şi apa. Deci, urinând mult, bolnavul de diabet se deshidratează şi, ca atare, e nevoit să bea multe lichide. Silit să consume multă apă noaptea, se duce de multe ori la toaletă, şi viaţa e un chin.

După ce a explicat toate acestea medic primar doctor Mihaela Ionescu detaliază ce trebuie făcut când apar complicaţii. Una dintre complicaţiile diabetului apare la ochi. Se constată hemoragii în retină şi deteriorarea bruscă a vederii. Un examen al fundului de ochi scoate în evidenţă modificarea caracteristică a vaselor retinei.

Stricarea vaselor de sânge se petrece şi la picioare! Acolo pot apărea răni dintr-o simplă rosătură a pantofului şi zgaiba nu se cicatrizează, ajungându-se la cangrene, adică la ţesuturi moarte prin nehrănirea cu sânge, ce necesită amputarea unei părţi din picior! Tocmai de aceea bolnavul de diabet trebuie să-şi inspecteze cu atenţie picioarele, cel puţin de două ori pe săptămână, şi să vadă dacă pielea este întreagă şi nu au apărut zgârieturi sau rosături. Când apare vreuna dintre acestea, diabeticul trebuie să consulte urgent medicul. Partea proastă este că, pe lângă afectarea vaselor, diabetul atacă şi reţeaua nervoasă, aşa că suferindul nu are dureri când apare o mică zgaibă la picior. Bolnavul de diabet trebuie să se îngrijească în aşa fel, încât unghiile să nu fie tăiate adânc din carne, pentru a evita sângerarea.

În cazul tăierii unui picior din pricina arteritei, dacă bolnavul are şi diabet, locul de amputare trebuie să fie cât mai sus, unde încă există circulaţie, pentru a se putea cicatriza tăietura chirurgului. Amorţelile şi cârceii simţiţi la picior indică o altă complicaţie, neuropatia diabetică. Aceste fenomene se instalează din cauza distrugerii progresive a nervilor senzitivi şi motori de la membrele inferioare.