Una dintre cele mai înduioşătoare scene ale lumii ăsteia, atât de complicate, este grija iubitoare până la prăsele a părinţilor pentru odraslele lor. Exagerarea protecţiei ca nu cumva sănătatea micuţilor să derapeze cu doi centimetri reprezintă cele mai luminoase faţete ale Universului. Din păcate, uneori, protejarea exagerată a puiului de om de părinţi şi de bunici poate să se mute în zona defavorabilă.

În începuturile de viaţă ale micuţului, privirile părinţilor sunt aţintite mai ales asupra picioruşelor copilaşilor, asupra primilor paşi, asupra începutului vorbelor. Dar când intră în discuţie mersul şi picioruşele puiului de om, părinţii calcă strâmb din prea multă grijă. În dorinţa de a-i stimula pe micuţi să meargă mai devreme, părinţii le cumpără premergătoare. Copiii sunt aşezaţi în cadru şi, împingându-se în el, rotiţele se pun în mişcare, iar micuţii se deplasează prin casă înainte de a păşi. Din păcate, aceste premergătoare nu numai că nu grăbesc  mersul puilor de om, ba chiar îl întârzie. Folosind cadrele cu rotiţe, copiii nu-şi întăresc musculatura picioarelor. Aşa ajung să aibă o musculatură flască şi merg cu una-două luni mai târziu decât bebeluşii care nu sunt aşezaţi în premergător. Copiii trebuie încurajaţi să se ridice şi să se aşeze de zeci de ori în pătuţ sau în ţarc, fiindcă astfel îşi întăresc muşchii picioarelor. Mersul normal apare la copiii între 10 luni şi 1 an şi 2 luni. Când mersul apare mai târziu, este necesar ca micuţul să fie controlat de un medic pediatru, de un ortoped pentru copii şi de un neurolog, pentru că întârzierea paşilor poate fi cauzată de defecte la oase, dar şi de unele nereguli cerebrale în urma unei naşteri cu sufocare.

Profesor doctor Mihai Jianu, şeful secţiei de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu”, continuă să explice care sunt aspectele ştiinţifice ale creşterii copilului mic. La început, acesta trebuie obligat să păşească prin casă în ciorapi, pentru că aşa îşi va rula talpa în mers, înlesnind formarea boltei osoase de la talpa piciorului. La începutul mersului, dar şi mai târziu, când iese afară, trebuie încălţat cu pantofi cu talpa elastică. Dacă talpa încălţărilor este tare, el va avea defecte la construcţia labei piciorului şi mersul va obosi, fiindcă rularea tălpii îşi pierde sensul şi elasticitatea. Este o greşeală să încălţaţi copiii mici cu ghete înalte, pasămite „să le ţină glezna“. Este o aiureală, pentru că gheata înaltă şi rigidă seamănă cu punerea în atele a piciorului. Glezna trebuie să fie liberă şi să lucreze, căci astfel se întăreşte şi devine flexibilă.

Spaima părinţilor că are platfus copilul este de cele mai multe ori nejustificată. Toţi copiii mici au piciorul plat până în jurul vârstei de 2 ani. Picioruşele sunt grase şi încă nu s-a format acel arc osos al tălpii, iar bolta plantară are sub ea un strat de grăsime. După aceea se formează în talpă arcuirea normală şi doar 20% din populaţia planetei rămâne cu platfus. De fapt, rămâne un procent de 5% cu piciorul plat dureros asupra căruia  trebuie să se acţioneze ortopedic. Majoritatea oamenilor rămaşi cu platfus nu au dureri, ci doar o oboseală prematură după un mers mai lung. Şi asta fiindcă piciorul plat nu permite arcuirea pasului.

O altă îngrijorare a părinţilor este aceea că odrasla ar avea picioarele în paranteze, cu alte cuvinte, că micuţul este crăcănat. Până la 1 an şi jumătate-3 ani, copilul este normal să fie cu picioarele crăcănate, dar ele se îndreaptă de la sine, ba mai mult, picioarele devin în „x”. Este poziţia firească a picioarelor să fie în „x”, dar într-un „x” uşor, pentru că în acest mod genunchii vor avea o varietate mai mare de mişcări. Dacă piciorul omului ar avea aceeaşi axă de la şold până la laba piciorului, mişcările ar fi limitate. Altceva trebuie să urmărească părinţii copilului. Să nu fie ieşit osul pulpei din poziţia lui în bazin. Adică osul coapsei trebuie să se armonizeze în adâncitura din bazin. Dacă osul a fugit din locaşul lui din bazin, apare luxaţia congenitală de şold, ce strică mersul, duce la şchiopătare şi trebuie făcută o intervenţie chirurgicală.