Main menu

header

Orice ar face omul, nu poate evita întâlnirea cu unii medici. Toţi oamenii din lumea largă ajung până la urmă la dentist, căci nu scapă de carii sau de dinţi ce se mişcă, după cum este inevitabilă vizita la medicul oftalmolog. În jur de 40 de ani, toţi oamenii trebuie să-şi ajute vederea de aproape cu nişte lentile cu plus, fiindcă ochiul nu se mai descurcă la citit. Categoria a treia de medici la care ajungem inevitabil toţi este a doctorilor de reumatism, fiindcă pe fiecare dintre noi ne pasc durerile la încheieturi.

Există o ladă mare cu eticheta de boli reumatismale în care se înghesuie peste 130 de maladii ale articulaţiei! De altfel, clasificarea bolilor reumatismale separă clar apele în două clase: boli reumatismale de uzare, de degradare a articulaţiilor, numite artroze, ce apar cu trecerea anilor. A doua categorie este reprezentată de afecţiunile reumatismale pe bază de inflamaţii, de maladii mai grave, cu destule necunoscute în apariţii şi în evoluţie.

Dar care sunt semnele de alarmă că a apărut artroza în articulaţii? Principala alertă în bolile de uzură a cartilajului din articulaţie este durerea. În artroze, alt semn este că se reduce mobilitatea încheieturilor. Articulaţia se umflă, e caldă şi pot apărea şi zgomote, iar lichidul se poate înmulţi, ducând la aşa-zisa apă la genunchi. În artroze, când s-a degradat cartilajul, ce altminteri are rol în împiedicarea frecării os pe os, reţeaua de nervi ce străbate osul dă semnale şi apare durerea. Se pune întrebarea dacă se reuşeşte, prin unele medicamente, să se încetinească uzura cartilajului din articulaţie, să se preîntâmpine  artroza. Anumite voci susţin cum că unele suplimente nutritive ar stimula celula cartilajului să secrete mai mult lichid de ungere a articulaţiei. Însă nu există nişte cercetări care să confirme efectul de preîntâmpinare a artrozei prin suplimente nutritive. Nici medicamentele clasice nu sunt studiate ca prevenire a uzurii articulaţiilor. Totuşi, pe parcursul unei săptămâni se pot injecta în articulaţie derivaţi ai acidului hialuronic. Acesta e un component al lichidului sinovial secretat de căptuşeala articulaţiei. Injectarea de componente de acid hialuronic îmbunătăţeşte vâscozitatea lichidului de ungere a articulaţiei şi se simte o îmbunătăţire. Cele trei medicamente din injecţie sunt introduse din nou după şase luni sau un an. În plină criză de artroză se pot face şi infiltraţii cu cortizon în articulaţia bolnavă. Există crize însoţite şi de inflamaţii, iar cortizonul domoleşte acest proces inflamator. Dacă deteriorarea cartilajului din articulaţie este avansată, nicio infiltraţie şi niciun medicament nu mai pot repara articulaţia şi domoli crizele. Aşa că singura soluţie este înlocuirea articulaţiei stricate de vârstă şi de uzură cu o proteză. Dar grefarea unei proteze de articulaţie nu trebuie să se execute prea devreme, fiindcă şi proteza are o viaţă limitată. Dacă unui om tânăr îi montezi o proteză în articulaţie, peste 15 ani, de exemplu, trebuie să i-o înlocuieşti. În artroze cu degradarea cartilajului-tampon din articulaţii face bine kinetoterapia. Gimnastica, efectuată sub supravegherea unui profesor de kinetoterapie, păstrează supleţea articulaţiei.

Umărul este cea mai complexă articulaţie, fiindcă face posibile mişcări în toate planurile. În umăr există şi foarte multe ţesuturi moi, adică muşchi şi tendoane ce trec prin tunelul de oase. Când se umflă muşchii şi tendoanele, canalul de os presează şi apar dureri. Genunchiul şi şoldul sunt articulaţii ceva mai simple, ce acţionează precum o balama.

A doua categorie de boli reumatismale sunt cele inflamatorii, dintre care cea mai des întâlnită este poliartrita reumatoidă. E o boală cronică, ce progresează şi roade din toate structurile articulaţiei. Membrana sinovială ce căptuşeşte articulaţia se înmulţeşte haotic şi aberant, crescând spre interior şi distruge cartilajul. În bolile reumatismale inflamatorii, semnele sunt durerea, roşeaţa articulaţiei, căldura articulaţiei şi umflarea ei. Mobilitatea articulaţiei scade alarmant. Există medicamente ce ţin în loc durerea şi frânează dezvoltarea anarhică a celulelor căptuşelii articulaţiei.