Cei cu afecţiuni hepatice, şi nu numai, au ajuns să ştie că o poruncă apăsată pentru a nu distruge complet aşa-numita uzină a organismului este să uite de băutură. În hepatitele cronice şi în ciroze, alcoolul devine prohibit, mai că medicii vă interzic şi să rostiţi cuvântul „băutură”.

Ficatul este recunoscut pentru rolurile uriaşe de a detoxifia, de a curăţa organismul, dar şi de a produce substanţe care participă la repararea oricărui ţesut din corpul omenesc. Sunt unele lucruri mai puţin înţelese de populaţie, cum ar fi faptul că ficatul este şi un fabricant de interferon, substanţă care se luptă voiniceşte cu virusurile. Medicii spun că, în cazul celor bolnavi de hepatita B sau C, se administrează interferon ca o suplimentare a celui produs de propriul ficat. De altfel, medicina recunoaşte că acesta este cel mai eficient în alungarea infecţiilor din organism. Totuşi, cea mai bună armă este propriul interferon, care, la unii oameni, nu dă greş. Un alt aspect care trebuie cunoscut este că ficatul trebuie să producă şi albumină de bună calitate, indispensabilă funcţionării organismului. Am arătat că, în cazul bolilor de ficat, mai ales în situaţia hepatitelor, cirozelor şi cancerelor hepatice, este interzis în totalitate alcoolul. Hepaticul nu are voie să toarne pe gâtlej nici măcar un fund de pahar cu niscaiva alcool. Aşa că, exagerând puţin, acesta n-are voie nici împărtăşanie.

Ciroza este o boală mai complicată decât hepatita cronică. În cazul primei afecţiuni, inflamaţia din ficatul bolnav trece la o fază mai gravă, devenind fibroză. Cu alte cuvinte, apar zone de ţesut hepatic întărit precum cicatricele şi acolo celulele nu mai funcţionează. Fibroza devine un baraj care împiedică trecerea sângelui prin ficat. Ca urmare, în amonte, adică în vena portă din abdomen, creşte presiunea sângelui împiedicat să circule, şi atunci se întâmplă două lucruri grave. Se umflă venele din esofag, formând varice esofagiene, care, în fazele avansate, se sparg, conducând la hemoragii digestive în stare să omoare pacientul. A doua acţiune defavorabilă este migrarea lichidului din interiorul vasului cu sânge în abdomen, formându-se astfel ascita. În aceste cazuri mai apare o interdicţie pe lângă refuzarea alcoolului. Ciroticul trebuie să renunţe şi la sare. În organismul lui se reţine mai întâi clorura de sodiu şi apoi lichidul. Locul de reţinere la bolnav este rinichiul. În bolile de inimă şi de ficat apare o absorbţie a sării care nu se mai elimină cu urina. Şi asta se întâmplă fiindcă, în cazul celor cu boli hepatice, apare o foame de sare din partea organismului. Aceasta este una falsă, apărută ca urmare a unei informaţii eronate primită de la senzorii organismului. Clorura se cuibăreşte şi în ţesuturi împreună cu apa care se strânge lângă ea, ducând la edeme. În ţesuturi nu există receptori care să anunţe că se află destul sodiu în organism, rinichii primind informaţii false. Deci aceştia reabsorb sarea care devine în exces, surplusul leagă clorura de apă şi aşa lichidul ajunge şi în burta bolnavului de ciroză. Dar acesta mai are un necaz, pierde şi albumina din sânge, fiindcă ficatul bolnav nu o mai sintetizează.

Prima cauză a creşterii presiunii în vena portă este barajul fibrozei, ce nu lasă sângele să circule prin ficat, iar a doua este lipsa albuminei. Aşa că ciroticul trebuie să-şi reducă drastic sodiul din alimentaţie, dar trebuie neapărat să mănânce proteine de bună calitate, pentru ca organul bolnav să producă substanţa. Nu trebuie să exagerăm însă.