Există o cifră numită PSA ce apare în sânge şi, dacă valoarea acesteia este mare, alarmele clipesc, anunţând că prostata bărbatului a fost atinsă de cancer.
Dacă indicatorul se depistează atât de lesne prin analiza unei probe de sânge, de ce bărbaţii de peste 50 de ani să nu-şi verifice periodic acest PSA în vederea depistării din timp a bolii? Cancerul de prostată se zice că nu este unul brutal, însă el trebuie tratat sau operat şi, dacă este evidenţiat mai repede, cresc simţitor şi şansele de reuşită.

Să vedem care sunt cifrele acceptate ca plafon maxim admis pentru PSA! La pacienţii la care trece de acest nivel se consideră că este vorba despre cancer. În cazul bărbaţilor de peste 50 de ani, acesta nu trebuie să depăşească 2,5-3. La vârstele cuprinse între 60 şi 70 de ani este 3-3,5. Peste 70, PSA-ul necanceros este sub 3,5-4,5, iar la bătrâneţe - 75-80 de ani -, nivelul maxim e 5.

Această suferinţă atinge majoritatea bătrânilor aflaţi în jurul vârstei de 80 de ani, chiar peste 80%. Bolile de prostată pot fi şi necanceroase (adenomul de prostată). Acestea se dezvoltă în zona centrală a organului, inflamaţia ţesuturilor strangulând uretra, aşa că apar dificultăţile în urinare. Afecţiunea se manifestă spre marginile prostatei, unde cresc tumori şi simptomele se potrivesc cu cele ale adenomului. Acesta se dezvoltă lent, progresiv şi nu omoară, însă afectează calitatea vieţii. El nu constituie un factor de risc pentru cancerizarea bolii.

Când prostata împiedică scurgerea normală a urinei în vezică, aceasta devine flască şi nu se mai contractă în procesul urinării. Se merge la toaletă foarte des, mai ales noaptea. În funcţie de apa băută, bărbatul trebuie să urineze normal, o dată sau de două ori pe noapte. În niciun caz mai mult de cinci-şapte ori pe zi. Cei afectaţi de boală se trezesc de multe ori pentru a face pipi (de trei-şapte ori), au senzaţia că nu şi-au golit complet vezica, nu se pot ţine şi uneori pierd pipi până ajung la toaletă. Din pricina apăsării prostatei inflamate pe uretră, jetul de urină e foarte slab, timpul de urinare mare, porneşte greu şi se desfăşoară în doi timpi, cu întrerupere.

În cazul cancerului apare şi urinarea cu sânge. Există complicaţii ale afecţiunilor, cum ar fi calculii de vezică, insuficienţa renală cronică şi sângerările. La operaţie, în general, se scoate toată prostata cu învelişul ei. În adenom se îndepărtează doar miezul glandei, lăsându-se membrana. Când nu a depăşit prostata se îndepărtează chirurgical şi glandele de spermă, se scot ganglionii din abdomenul inferior, dar se păstrează benzile de vase şi de nervi, pentru a avea totuşi erecţie. Bărbatul care a suferit intervenţia poate să presteze un act sexual, dar nu poate procrea. Cancerul localizat beneficiază şi de iradiere fie din exterior, fie din interior, atunci când se introduc în prostată nişte seminţe radioactive ce pârjolesc din interior tumoarea. Se poate face şi un tratament hormonal prin suprimarea lor. Această terapie atrofiază organul. Cancerul cu metastaze se bazează în principal pe această procedură.