Orice om trebuie să înţeleagă că, aruncându-se orbeşte într-o cură brutală de slăbire, mizând pe înfometare neiertătoare, riscă să deregleze grav organismul. Se deschide periculos de mult uşa unor boli dacă văduviţi maşinăria corpului omenesc de combustibili (amestecuri de glucide, proteine, grăsimi, minerale, vitamine, oligoelemente). De altfel, celebra cântăreaţă Maria Callas, după un post adânc şi o slăbire abruptă, a murit din cauza unor tulburări ale inimii.

Dacă vă înfometaţi prosteşte apar în organism produşi de degradare, mai ales din grăsimi şi din ivirea componenţilor cetonici în sânge. Aceşti factori duc la obosirea semnificativă a ficatului şi a rinichiului. Doar medicul poate da acceptul dacă o anume cură de slăbire recomandată după ureche i se potriveşte pacientului X. Oamenii au metabolisme specifice, nu au vârste identice, duc diferite boli în spate şi atunci o dietă trasă la xerox nu e valabilă pentru toţi. Un regim alimentar trebuie să fie recomandat de doctor şi se adresează unei anume afecţiuni de care suferă pacientul respectiv. Ştiinţa a evoluat şi s-au schimbat unele concepţii chiar în teritoriul medicinei, privind restricţiile alimentare în anumite boli. Prin anii ’50, bolnavilor renal li se recomanda renunţarea la sare. Mai târziu s-a constatat că există boli de rinichi pierzătoare de sare, aşa că, mâncând puţină clorură de sodiu, analizele s-au îmbunătăţit. Bineînţeles că există şi afecţiuni renale ce impun o astfel de interdicţie. Oricum, bolnavii cardiaci şi de ficat nu au voie alimente ce depăşesc raţia acceptată de sare pe zi, şi anume de 4-6 grame. Aşadar, să renunţe la solniţă. Există destulă chiar în compoziţia alimentelor. A fost pentru o vreme o polemică: dacă bolnavului de ficat trebuie să i se dea proteine. Cu ceva timp în urmă, persoanele cu ciroză erau trecute pe un regim fără proteine şi s-a ajuns astfel la un dezastru, organismul începând să-şi consume din propriile proteine, muşchii şi ficatul având astfel de suferit. În zilele noastre, medicina, în cazul bolilor de ficat, acceptă proteine de calitate, însă doar din categoria celor animale şi vegetale. Adultului bolnav de rinichi însă i se reduce la jumătate cantitatea de proteine. Şi copilului cu aceleaşi probleme i se recomandă astfel de substanţe. Regimul trebuie să fie unul echilibrat. Acestea nu sunt principala sursă de energie, dar ele se constituie în cărămizile ce refac ţesuturile şi ajută producerea de hormoni. Este bine să i se dea copilului 1,5-2 grame de proteine nobile la un kilogram. În cazul omului adult, este suficient un gram. La vârsta copilăriei, se dă liber la grăsimi: la unt, la frişcă, la lapte gras pentru că se consolidează sistemul nervos, şi în teaca fibrei nervoase intră grăsimile. Înaintând în vârstă, trebuie să scadă procentul de grăsimi, acestea depunându-se pe vase. O capcană vine din zona glucidelor, zaharurile fiind ascunse în multe alimente. Renalului i se permit glucidele. Trebuie ştiut faptul că ficatului îi priesc zaharurile. Însă nu trebuie exagerat cu glucidele, pentru că există şi unele greu digerabile. Cele mai bune zaharuri sunt în fructe, sub formă de fructoză. Pentru bolnavii de ficat, cei mai mari duşmani sunt sarea şi alcoolul. Pentru cardiaci, inamicul este sarea. În cazul bolnavilor de rinichi, clorura de sodiu este discutabilă şi medicul hotărăşte folosirea ei. Toate principiile alimentare trebuie să existe în mâncare, dar contează foarte mult cantitatea lor şi proporţiile. Mai bine mâncaţi cinci mese în cantităţi moderate decât două-trei mese cu ghiftuială. Nu vă puteţi lipsi de pâine şi cartofi, dar ele trebuie judecate cu compasul, fiind bogate în glucide şi zaharuri. Acestea se digeră sub forma fructozei din fructe.