Când burtoşii n-au destulă voinţă să-şi micşoreze grămada de mâncare pusă în farfurie, îşi caută salvarea în posibila slăbire prin intermediul bisturiului chirurgilor. În primul rând, ei trebuie să ştie că există două categorii de operaţii împotriva obezităţii. Un soi de intervenţie este efectuată de chirurgii esteticieni, cei care răzuiesc sau taie straturi de grăsime de pe burtă, şolduri, pulpe, fund, spinare, dar aceasta este o acţiune de înfrumuseţare, ce nu acţionează asupra cauzelor. Ca atare, după intervenţie, dacă grasul nu urmează o dietă, kilogramele se aşază la loc.
A doua categorie vizează modificări aduse constituţiei aparatului digestiv, pentru a micşora ghiftuirea la masă şi pentru a diminua asimilarea alimentelor. Procedura se numeşte chirurgie bariatrică. Aici se fac intervenţii pentru schimbarea funcţionării aparatului digestiv. Trebuie subliniat că nu orice obez este operat, făcând schimbări în stomacul sau în intestinul său. Ultimul tip de operaţie umblă pe construcţia tubului digestiv doar în cazul obezităţilor uriaşe ce aduc şi alte boli paralele. Se intră în sala de operaţie când indicele de masă corporală este foarte mare, peste 35-40 sau când cura de slăbire nu a dat rezultate. Această cifră se obţine împărţind greutatea în kilograme la pătratul înălţimii în metri. Cele mai simple intervenţii de acţiune asupra aparatului digestiv sunt montarea unui balon şi plasarea unui inel ce segmentează stomacul în două camere comunicative. În prima intervenţie se lucrează cu ajutorul endoscopului, deci fără să se taie cu bisturiul. Balonul se umflă fie cu aer, fie cu lichid, după ce a fost introdus. Astfel, acesta micşorează volumul stomacului. Intră mai puţină mâncare şi se opreşte masa mai devreme, atunci când obezul simte că s-a săturat, fiindcă intră în acţiune senzorii de săturare la mai puţine alimente ajunse în stomac. Balonul se lasă în stomac circa şase luni şi se dau jos astfel 20-25 de kilograme. Acesta se aplică celor cu obezitate nu foarte gravă şi cu indici de masă corporală de 30-40, când dietele de slăbire nu au dat rezultate. Se procedează astfel şi la cei cu indice de greutate de peste 50, când chirurgia cu bisturiu implică riscuri mari. Balonul îi aduce pe obezii uriaşi în zona obezităţii mai mici (indice 30-40), când riscurile chirurgiei cu bisturiu scad şi apoi ei sunt tăiaţi. După scoaterea balonului, pacienţii nu se îngraşă la loc, de regulă, ei obişnuindu-se şase luni cu porţii mai mici, cu mişcare, cu gândirea de învingător. A doua metodă: se montează pe exteriorul stomacului un inel prin chirurgie laparoscopică, adică prin incizii - tăieturi mici. Fără tăierea mare a burţii cu bisturiul se pune un inel, ca o bandă de silicon, la câţiva centimetri sub esofag, şi acesta face ca stomacul să semene cu o clepsidră, acel măsurător al timpului prin scurgerea nisipului. Astfel, stomacul are în partea de sus o cameră mică de 20-25 de centimetri cubi, intrând astfel mai puţine alimente, senzorii de saţietate trimiţând la creier semnale de săturare la mai puţină mâncare. În plus, alimentele trec mai lent prin stomac şi nu revine foamea. Când se îndepărtează inelul, pacientul revine la situaţia dinainte, fiindcă stomacul n-a fost tăiat. Metoda are cea mai mică mortalitate, dar slăbirea este mai mică. Procedura scade numărul de kilograme cu 50% din plusul faţă de greutatea ideală. Pacientul trebuie să ţină dieta asemănătoare din intervenţia cu balon în stomac, una destul de uşor de respectat. Cei cu inel nu trebuie să bea lichide în timpul mesei, pentru a nu face alimentele prea fluide.