Sunt uneori viruşii atât de parşivi, încât ştiu să-şi pună diverse măşti pe faţă şi să păcălească toate eforturile oamenilor de ştiinţă, care tot cercetează să găsească ac de cojocul lor. Cu alte cuvinte, ticăloşii aceştia de viruşi simt că medicina a pus la punct unele medicamente sau vaccinuri cu care să le dea în cap şi nu se lasă învinşi! Ba mai mult, îşi schimbă structura şi încep să joace în travesti, făcând inutilă arma medicamentelor inventate. Unul dintre viruşii ce ameninţă grav omenirea este acela al hepatitei C. Să nu uităm însă nici de virusul B, care dă şi el hepatite cronice şi apoi ciroze, iar în cazurile cele mai nefericite, cancer de ficat. De altfel, infecţiile cu viruşii B şi C reprezintă un veritabil blestem pentru oameni, făcând prăpăd în toate colţurile lumii. Ziceam că virusul C este mare meşter în a-şi schimba structura şi a se reinventa în aşa fel, încât să poată evita loviturile date de medicamente. Virusul hepatic C joacă în atâtea travestiuri, încât, iată că, până în clipa actuală, nu s-a descoperit un vaccin care să-l pună cu „botul pe labe”.
Deşi se tratează mai greu şi derapează mai repede şi mai uşor spre ciroze şi cancere de ficat, virusul B a putut să fie un pic cuminţit prin descoprirea vaccinului împotriva hepatitei virale B. Şi la noi s-a dat o lege prin care era obligatorie vaccinarea tuturor nou-născuţilor împotriva virusului B. Şi această măsură a făcut ca răspândirea hepatitelor B să scadă la mai puţin de jumătate! Reamintim însă că virusul C nu a putut fi atacat până acum de vreun vaccin. Oricum, virusul hepatic C evoluează spre ciroză şi cancer de ficat mai lent (în jur de 20-25 de ani). Tratamentul împotriva virusului C se face cu interferon şi ribavirină. Aceste tratamente însă sunt foarte scumpe, motiv pentru care şi în ţările bogate, de exemplu în Franţa, se aşteaptă şi câte doi ani pentru a pătrunde pe listele de tratamente suportate de asigurările de sănătate.
La noi, aşteptarea este mai mică, de şase-opt luni, datorită eforturilor financiare mari făcute de CAS. Cu toate astea, într-o serie de cazuri există necazul ca hepatita cronică C să recidiveze, iar altă categorie de bolnavi nu răspunde sau răspunde lent la tratamentul cu interferon şi ribavirină. Lămureşte maniera de a răspunde la tratament profesorul doctor Alexandru Oproiu, şef de şcoală în gastroenterologie. Partea păguboasă este că 45% dintre cei trecuţi pe tratament nu răspund la terapie. Unii nu reacţionează eficient la interferonul clasic, aşa că sunt trecuţi pe interferon peghilat, acela cu acţiune prelungită, ce se injectează doar o dată pe săptămână, nu doar la două zile. Alţi pacienţi fac tratamentul corect un an, iar după şase luni de la oprirea terapiei nu mai au încărcătură de viruşi, dar după 12 sau 18 luni le cresc transaminazele, încărcătura de viruşi revine şi boala recidivează.
Acesta este cel mai dificil caz şi trebuie tratat cu interferon peghilat Alpha 2B sau cu alte tipuri de interferon (consensus sau albumin-interferon). Aceste tipuri moderne de interferon încă nu există la noi în ţară. Alţii, care nu răspund la tratament, aşteaptă apariţia unor noi tipuri de medicamente, dar alarma nu este mare, dată fiind evoluţia lentă a hepatitei cronice C. În acest timp, bolnavii nu trebuie să bea alcool şi este esenţial să ţină regim împotriva ficatului gras. Se întrezăreşte ca, în circa doi ani, să apară noi medicamente. Nici bolnavii care nu au făcut terapia completă nu răspund la tratament. Ei n-au făcut 80% din interferon şi nici 80% din ribavirină şi nici 48 de săptămâni de terapie. Ei n-au executat 80% din tratament, căci au apărut efecte secundare. Dintre complicaţii se aminteşte anemia, căci ribavirina distruge globulele roşii, iar interferonul a atacat măduva oaselor.
Lor trebuie să li se administreze eritroproetină, un hormon ce stimulează măduva în fabricarea de globule. Situaţia se complică şi mai tare la cei cărora le sunt distruse globulele albe de către interferon. Aceştia trebuie trecuţi pe un tratament biologic de creştere a coloniilor de leucocite. Alt grup este reprezentat de aceia care răspund parţial sau lent la tratament. După 12 săptămâni de terapie, încărcătura lor virală trebuie să scadă de 100 de ori. Adică, dacă a avut viremia de un milion, trebuie să scadăt sub zece mii. Dacă după 24 de săptămâni viremia nu se mai detectează, se continuă terapia. Dacă la şase luni după oprirea tratamentului apare recidiva, acesta se poate repeta pe timp de un an şi jumătate.