Multe zvonuri, bârfe joacă hora în jurul diagnosticului de ficat gas. Şi asta fiindcă această boală este foarte răspândită, încât aproape se miră câte o vecină că nu ţi-a găsit şi ţie ficatul gras. Lumea vorbeşte vrute şi nevrute despre această boală şi nu întotdeauna pălăvrăgeala asta, zice-se medicală, are cheag de adevăr. Un neadevăr ce umblă din gură-n gură este acela că mai toată lumea, dacă s-ar examina, ar fi diagnosticată cu ficat gras, ceea ce nu e chiar aşa, fiindcă steatoza hepatică, adică ficatul gras, se întâlneşte în ceva mai puţin de 50% din populaţie.
O altă inexactitate păguboasă ce s-a răspândit prin telefonul fără fir este aceea că, pasămite, ficatul gras nu ar fi o boală. Sau că ar fi cea mai simplă boală de ficat, aproape de neluat în seamă. În realitate, ficatul gras este o afecţiune ce trebuie privită cu seriozitate, pentru că de aici pornesc boli grave de ficat şi această steatoză hepatică evoluează spre hepatită cronică, spre ciroză şi chiar spre cancer de ficat.
Ficatul gras înseamnă că în celula hepatică se depun grăsimi până la refuz, iar aceasta nu mai funcţionează. Ficatul gras se întâlneşte oricum des la băutorii de alcool (cei care au acest obicei zilnic) sau ori de câte ori cantitatea de alcool este mai mare decât poate metaboliza ficatul, fără să fie supus la caznă grea. La aceşti băutori care zilnic îşi biciuiesc ficatul cu alcool mai mult decât poate prelucra acesta, întâi se instalează steatoza, apoi inflamaţia şi ulterior fibroza. Fibroza este o fază mai avansată a inflamaţiei în ficat, când apar ţesuturi întărite precum nişte cicatrice unite, şi în acele zone ficatul nu mai funcţionează. Bineînţeles că urmează ciroza şi cancerul hepatic. Dar există mulţi oameni cu steatoză hepatică nonalcoolică, care prezintă la analize transaminazele mari, dar nu au viruşii B şi C.
În celula lor hepatică se depune grăsime fără ca aceşti bolnavi să bea alcool. Această steatoză hepatică nonalcoolică este mai răspândită decât ficatul gras alcoolic. Semnele ficatului gras nealcoolic sunt vagi, fiindcă nu doare ficatul, nu te îngălbeneşti, n-ai greţuri. Ficatul gras nealcoolic se suprapune de foarte multe ori peste acea boală atât de la modă, descoperită relativ recent, denumită sindrom metabolic. Acest sindrom metabolic este alcătuit din patru componente ucigătoare (diabetul, obezitatea, hipertensiunea arterială şi dislipidemia, adică grăsimile crescute în sânge), fiind denumit şi cvartetul morţii.
Nu numai colesterolul este mare, dar şi trigliceridele (alt gen de grăsimi) ce se depun nefavorabil în ficat. Se miră cei cu ficat gras nealcoolic când constată că medicii le spun că terapia constă în schimbarea stilului de viaţă, adică într-o altă gândire a regimului alimentar şi în mai multă mişcare. La fel se minunează cei cu ficat gras când medicii le spun că pentru a-şi trata steatoza hepatică trebuie să facă tratament împotriva componentelor sindromului metabolic. Cu alte cuvinte, ei trebuie să-şi trateze diabetul, hipertensiunea, grăsimile crescute în sânge şi trebuie să slăbească.
Ficatul gras se instalează, cum am spus, şi din pricina obezităţii, care este o deficienţă metabolică. Astfel, la oamenii obezi apare o rezistenţă la insulină. Pancreasul lor produce insulină pentru topirea glucidelor, dar aceasta nu anulează zahărul din sânge. Şi dacă există această rezistenţă la insulina proprie, grăsimile şi trigliceridele se depun în ficat. Circa 75% dintre bolnavii de ficat gras sunt obezi. Cam 60% dintre diabetici au steatoză hepatică, adică ficat gras.
Florin Condurăţeanu
