Main menu

header

Cei mai gălbejiți mutanți au făcut furori cu minionita lor (o limbă onomatopeică, mai grozavă ca Esperanto). Am putea zice că în egală măsură sunt rude cu Oblio, pot fi și ciclopi și cu siguranță sunt deja pregătiți să vadă filme în 3D, ca un fel de ochelari de scafandru. Ingenios este că se face un fel de trecere în revistă istorică a existenței lor imaginare, strecurându-i din Egiptul Antic și până în zilele noastre, trecând firește și pe la dinozauri, că e anul lor (de la „Jurasic Park” la „Coconut, micul dragon”). Ciudățeii, care sunt foarte mulți la număr (ceea ce se poate vedea și din diversele produse expuse și mai ales cu entuziasm cumpărate) își trimit niște reprezentanți care să călătorească în timp (altă temă a anului cu sau fără mașina fermecată) spre a-și găsi un stăpân, cât se poate de afurisit, și astfel să înțelegem cum de au ajuns ei personaje separate de ideea inițială a Micului Ticălos. Pe parcurs nu lipsesc nici Napoleon ori Dracula, ceea ce probabil că nimeni nu se aștepta e că a apărut și o otravă, o ființă teoretic splendidă, dar cumplit de nocivă (cu vocea Sandrei Bullock în original și a Danielei Nane în varianta românească). Ca să se enerveze bine dependenții de „Pe aripile vântului”, o cheamă Scarlet, doar că au scris-o cu un singur „t”, iar numele de familie Overkill amintește de afurisenia din „101 Dalmațieni”, Cruella De Vil. Naratorul pe englezește este Geoffrey Rush, iar în adaptarea locală: Mihai Găinușă. Micii curajoși vor încerca să-i fure coroana Reginei Angliei și… Restul la cinema.

„MINIONS“ („MINIONII“)

SUA, 2015

Regia: Kyle Balda, Pierre Coffin

Cu: Sandra Bullock, Jon Hamm, Pierre Coffin, Micheal Keaton, Geoffrey Rush, Steve Carell, Allison Janney, Daniela Nane, Hiroyuki Sanada

Distribuit de: Ro Image 2000