Piesa „Easy Virtue”, a autorului britanic Coward (1899-1973), tradusă la noi cu „Secrete din trecut” şi iniţial cu „O femeie uşoară” a fost ecranizată prima dată în 1927 de alt sir, Alfred Hitchcock, pe muteşte. Din ea a fost inspirat şi acest adorabil film.Pe lângă scriitor, compozitor, şi regizor, Coward a fost şi actor. Iniţial era considerat un tânăr foarte sofisticat al anilor ’20-’30, când de altfel se şi petrece povestea ce începe cu un raliu laMonte Carlo, câştigat de o femeie, interpretată extraordinar de Jessica Biel. Ce-i drept... probabil îi vine foarte bine şi moda acelei perioade fascinante, deşi acelaşi autor spunea că „nimic nu este mai demodat decât să fii up-to-date”. Foarte emancipata domnişoară este adusă plocon ca nora unei familii foarte încuiate de englezi, care nu văd cu ochi buni (excluzând socrul, adorabilul Colin Firth) înrudirea cu o... americancă. Cea mai surprinzătoare prezenţă este însă mama-soacră, jucată de Kristin Scott Thomas, atât de diferită de personajele din „Patru nunţi şi o înmormântare” ori de „O vară de neuitat”. Aceasta devine o mamă feroce, în producţia BBC, în care nu se gândeşte decât cum să îşi ţină fiul pe lângă ea, să-şi mărite fetele, să-şi terorizeze bărbatul, să aibă grijă de căţel, bietul Fizz, pe numele lui adevărat. Muzica lui Cole Porter dă şi mai multă atmosferă în genul Agatha Christie. Florile sunt încântătoare, iar răsturnările de situaţie, adevărate lovituri de teatru. Dar poate că BMW-ul argintiu decapotabil, de care n-a avut parte nici măcar James Bond, va fi cel care va înnebuni cel mai tare pe toată lumea, indiferent de vârstă sau de sex.
Irina-Margareta Nistor
Secrete din trecut
Marea Britanie 2008
Regia: Stephan Elliott
Distribuţie: Jessica Biel, Colin Firth, Kristin Scott Thomas, Ben Barnes, Charlotte Riley, Christian Brassington