Cu siguranță că toată lumea știe, măcar teoretic, cât de complicat e să fii mamă. Dar când ți se explică pe americănește, cu exemple, adesea pline de umor negru, parcă altfel percepi lucrurile. Mila Kunis este aparent un personaj perfect, care demonstrează pe parcurs că viața sa ia o întorsătură bizară. În concurență permanentă cu Christina Applegate (copila cu un IQ mai redus, din familia „Bundy”, devenită între timp o vampă cuceritoare), mobilul foarte important peste Ocean, și în general în Occident, cine este președintele Asociației de Părinți, cu puteri nelimitate, pare-se. Kunis își mai găsește două adepte la fel de puțin perfecte: Kristen Bell, în scenariu o mamă depășită de cei patru copii ai săi și exasperată de un soț gelos și tiran, și Kathryn Hahn, o divorțată cu înclinații lesbiene. De partea cealaltă a baricadei, Jada Pinkett Smith, soția lui Will, căci nu se putea să nu avem și o reprezentantă de culoare, plus o prostuță întruchipată de Annie Mumolo (în realitate o absolventă strălucită a Universității Berkeley). Există și un frumos, Jay Hernandez, văduvul pe care îl pândește toată lumea. Nu lipsește luarea peste picior a terapiei de cuplu, discriminările șefilor față de personalul feminin, obrăzniciile copiilor, obsesiile pentru marile universități, lenea minorilor, o mașină trăsnet, firește roșie, o beție dubioasă (nu-i de mirare, pentru că scenariștii au semnat și „Marea mahmureală”) și niște vulgarități de care ne-am fi lipsit. Personajul cel mai înduioșător rămâne însă cățelul, care suferă de vertij și poartă cască de motociclist când merge pe locul mortului în mașină. Și la urmă, în paralel, cu genericul, mamele adevărate ale actrițelor! Nu le ratați, o să aveți ce să învățați!
„Mame bune, dar nebune“ („Bad moms“)
SUA, 2016
Regia: Scott Moore, Jon Lucas
Cu: Mila Kunis, Kristen Bell, Kathryn Hahn, Jada Pinkett Smith, Christina Applegate, Clark Duke, Jay Hernandez, Christina DeRosa, Wanda Sykes
Distribuit în România de
Freeman Entertainment