Stephen Frears, regizorul britanic, care a fost președintele juriului la Cannes atunci când Cristian Mungiu a luat Palme d’Or-ul cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, s-a oprit, de astă dată, după „Regina” și „Philomena”, la încă un destin feminin: cel al lui Florence Foster Jenkins, luând-o ca vedetă pe Meryl Streep. Starul a trebuit să interpreteze un personaj real, destul de ridicol și adesea grotesc, cel al unei bogătașe newyorkeze lipsite de talent și care e convinsă că poate cânta operă (noroc că noi știm din „Mamma Mia” că Meryl are voce și ureche muzicală). Hugh Grant, care a refuzat să mai joace în „Bridget Jones”, a acceptat să fie aici un soț ocrotitor și gata de multe compromisuri ca să nu-și facă jumătatea să sufere. În distribuție îl regăsim și pe Iorgu, din „Closer to the Moon” a lui Nae Caranfil, respectiv pe Christian McKay, care acum este un cronicar de ziar neîndurător. Coincidența face ca, nu cu multă vreme în urmă, același subiect să fie tratat și de un francez, Xavier Giannoli, care îi oferă partitura, modificând ușor perioada, celei care va câștiga și un Premiu Cesar pentru Marguerite: Catherine Frot. Aripile de înger sunt prezente în ambele ecranizări. O prezență care s-ar putea să ajungă la Oscaruri este cea a lui Simon Helberg, veșnicul jenat acompaniator la pian, pe care îl știm ca rabinul Scott, din „A Serious Man” al fraților Coen. Concertul de la Carnegie Hall va fi pentru mulți momentul cel mai surprinzător al acestui portret al unei pasionate fără har. Compozitorul care s-a ocupat de această peliculă este multiplul nominalizat și o dată oscarizat, francezul Alexandre Desplat.

„Florence“

(„Florence Foster Jenkins“)

SUA, Marea Britanie, 2016

Regia: Stephen Frears

Cu: Meryl Streep, Hugh Grant, Rebecca Ferguson, Allan Corduner, Simon Helberg, Christian McKay, Stanley Townsend, John Kavanagh,

Nina Arianda

Distribuit în România de

Freeman Entertainment