Main menu

header

Anul 2016 începea cu „Joy” (tot cu Jennifer Lawrence), iar acum, la început de 2017, putem fi Pasageri dacă 366 de zile ne-am bucurat și putem porni la drum printre stele și galaxii! Filmul este mai mult decât un SF adus în zilele noastre după modelul „Odiseei Spațiale 2001” al lui Kubrick. Diferența constă în faptul că astronautul sau cosmonautul (depinde dacă e made in USA sau URSS) n-avea pereche, deci adio idilă! Lumea imponderabilului pare să fascineze creatorii recenți, pentru că fără legea gravitației este construită și scena, care va deveni una cult, din de şapte ori premiatul la Globurile de Aur „La La Land”, muzicalul ultrasentimental. Aici o să vă uluiască baia în piscină! Ce filmare senzațională! Dar câtă singurătate, cu toate invențiile ultramoderne și hologramele perfecte, dar reci și care nu înțeleg nimic din drama pământeanului care se trezește prea devreme din hibernarea-i seculară! Câteva gesturi de tandrețe infinită sperăm nu doar să înduioșeze, ci să și inspire, și, bineînțeles, pe lângă sport și dans, avem și mersul la cinema! Barmanul cel înțelept și turnător fără voie (că nu are noțiunea) e interpretat de Michael Sheen, cel care a fost cândva Tony Blair (în „Regina”, cu Helen Mirren), și acum a ajuns un android cu handicap! Avalon pare un loc de invidiat, o interplanetară de ultimă generație, în care uneori și moartea poate fi învinsă! Pe Chris Pratt îl știm din „Gardienii Galaxiei”. Are el ceva cu spațiul! Imaginile de vis care se perindă pe un ecran al navei duc cu gândul și la „Produsul verde”, cu al nostru, devenit un brand hollywoodian, Edward G. Robinson.

„Pasagerii“ („Passengers“)

SUA, 2016

Regia: Morten Tyldum

Cu: Jennifer Lawrence, Chris Pratt, Andy Garcia, Michael Sheen, Laurence Fishburne

Distribuit în România de InterCom Film Distribution