Titlul în sine este o variantă de alint pentru Tinsel Town, adică Orașul de Beteală, respectiv Hollywoodul. Au avut nevoie de doi ani ca să găsească soluția asta, care mai poate fi interpretată și ca o plutire în o lume aparte. Succesul acestui scenariu extrem de sentimental a depășit cu mult toate așteptările. Un musical în stilul anilor ’30-’40, lucrat pe gustul publicului secolului al XXI-lea, și-a atins scopul. Tânărul regizor Damien Chazelle (care cu „Whiplash” recunosc că m-a cucerit cu mult mai tare) și-a construit de astă dată creația cât să fie pe placul cât mai multora. Rețeta ar fi următoarea: se iau doi tineri actori la modă, deja cunoscuți și îndrăgiți, se includ într-un script care te poartă în lumea complicată a testelor de casting, unde rareori reușești să câștigi un rol, și în cea a pianistului-compozitor care greu își croiește un drum. Totul este extrem de colorat și fără îndoială că n-ar fi stricat un happy-end sau poate tocmai în asta constă reușita la premii și box-office. Fără îndoială că a și picat într-un moment favorabil, printre producții lacrimogene sau extrem de dure. Cocteilul de viață reală și imaginară pare secretul fericirii cinematografice. Emma știe să fie suficient de misterioasă, pentru că a învățat de la un adevărat maestru, Woody Allen, când a jucat în „Magic in the Moonlight”/„Magie în lumina lunii”, iar Ryan Gosling, care a învățat să cânte la pian pentru acest rol (ceea ce n-a reușit Sam din „Casablanca”), era până acum întruchiparea actorului ironic și uneori înspăimântător ca în „Drive”/ „Cursa” sau idilic în pelicula-cult „The Notebook”/„Jurnalul”. Oricum scena pe care n-o vom uita niciodată este cea, în imponderabil, printre stelele de la Observatorul din L.A., deja decor în ultrarenumitul „Rebel fără cauză”.

La La Land

SUA, 2016

Regia: Damien Chazelle

Cu: Ryan Gosling, Emma Stone,

J.K. Simmons, Rosemarie DeWitt, John Legend, Meagen Fay,

Miles Anderson, Finn Wittrock

Distribuit în România de

Freeman Entertainment