Main menu

header

În anul lui „MeToo”, e aproape de la sine înțeles să fi fost în competiția acerbă pentru Oscaruri și un film cu o femeie curajoasă (chiar dacă nehărțuită sexual), mai cu seamă într-o perioadă politică dificilă, Katherine Graham (Meryl Streep), ea fiind șefa unui foarte important ziar american „The Washington Post”. Sigur, tot timpul există concurență pe piață, în cazul dat „The New York Times” (pe vremea când la noi existau „Scânteia” și „România liberă”!). Dincolo de Ocean, președintele putea să fie deconspirat de presă. Nu era ușor, dar cu multă strădanie se putea ajunge la publicarea unor adevăruri, și atâta vreme cât subiectul a fost preluat și pus în imagini mișcătoare de un gigant hollywoodian, Steven Spielberg, era firesc să stârnească interesul.

Darea în vileag a unor date secrete venite de la Pentagon, o distribuție din care face parte și Tom Hanks reprezintă niște atuuri clare, mai ales când vine vorba despre mult comentatul și hulitul război din Vietnam. Mai mult, s-au încercat chiar niște aluzii la posibile asemănări între mandatul de președinție al lui Richard Nixon și cel al actualului Donald Trump. Din scenariu reiese că uneori este greu să te situezi de partea adevărului, fără să-ți ataci/trădezi prietenii. Există și un proces pentru încălcarea confidențialității în privința unor date, care presupun informații militare, dar și o pledoarie pentru libertatea presei, atât de importantă indiferent de perioadă. Foarte ingenios este faptul că regizorul practic nu dă unui actor rolul lui Nixon, el fiind o prezență permanentă, dar invizibilă, totul învârtindu-se în jurul colaboratorilor săi.

„The Post. Secretele Pentagonului“ („The Post“)

SUA, 2017

Regia: Steven Spielberg

Cu: Meryl Streep, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bob Odenkirk, Alison Brie, Bruce Greenwood, David Cross, Matthew Rhys, Michael Stuhlbarg, Carrie Coon

Distribuit în România de:

Vertical Entertainment