După 16 ani, regizorul cu un nume imposibil, Jay Chandrasekhar, care și-a și rezervat un rol important în poveste, s-a gândit să facă o continuare la un succes de casă asigurat chiar și la acest… bis. Chiar dacă unele dintre gaguri sunt mai frivole, ca să folosesc un eufemism, duelul lingvistic, permanent, între poliția călare canadiană și cea motorizată americană este unul savuros. Vorbitorii de franceză de Quebec și cu cei de engleză made in USA găsesc tot felul de motive ca să se ia reciproc peste picior. Principala victimă ironizată este un începător în ale meseriei de sticlete de peste Ocean, plus un supraponderal violent. Totul este politically incorrect, adică este inflație de discriminări! Există și prezențe feminine. Cea mai surprinzătoare este a Lyndei Carter, fostă Wonder Woman în tinerețile sale, ajunsă acum politician pe ecran.
Scena girofarului montat pe cal e dintre cele mai hazlii. Aluziile la Sherlock Holmes și Serpico fac plăcere cinefililor. Fred Savage își joacă propriul rol și este o vedetă din categoria copiilor-minune, inițial. Îl avem și pe Rob Lowe, veșnicul cănit, adică unul de-și vopsește părul pentru că a albit mult prea devreme și care acum are și un rol ingrat: al primarului corupt, care vorbește stricat americănește. Bătăile între tabere sunt mai ceva ca în celebrul „7 păcate”, cel cu John Wayne, iar la final ar trebui să aveți răbdare. Printre generice perindă o mulțime de gafe/bâlbe de la filmări, plus un deznodământ cât să nu rămână pariul în coadă de pește. Polițistul în vârstă e interpretat de Brian Cox, un scoțian, un actor shakespearian celebru pentru rolul titular din Regele Lear, și care l-a întruchipat, în 2017, pe nimeni altul decât Winston Churchill, la concurență (neloială!) cu oscarizatul Gary Oldman!
„Super Poliţişti 2“ („Super Troopers 2“)
SUA, 2018
Regia: Jay Chandrasekhar
Cu: Rob Lowe, Emmanuelle Chriqui, Lynda Carter, Brian Cox, Tyler Labine, Will Sasso, Marisa Coughlan
Distribuit în România de:
Odeon Cineplex