Anul trecut, în care mai toată lumea a profitat să refilmeze povești deja cunoscute, firește că nu putea să lipsească „Omul din Atlantis” (corect ar fi fost Atlantida!), care a avut premiera în America, la tv, exact în ziua cumplitului nostru cutremur de pe 4 martie 1977, și în care Patrick Duffy, viitorul Bobby Ewing, interpretează rolul omului amfibie, care venind din Atlantida are branhii și rezistă sub apă 12 ore. A mai fost și o variantă sovietică, după un roman celebru, la ei, ecranizat în 1961. Așa că lui James Wan nu i-a rămas decât să aducă la zi povestea cu efecte speciale halucinante. În rolul principal o vedetă din „Urzeala Tronurilor”: Jason Momoa (care seamănă mai degrabă cu Sandokan Tigrul Malaiezian), mama lui din scenariu este Nicole Kidman, care demonstrează că în viața din apele Oceanului, nu îmbătrânești, ci doar albești. Iar iubita e fosta recentă nevastă a lui Johnny Depp, Amber Heard.
Ambele arată ca niște sirene, dar mai ales Aquaman, musculosul, e plin de solzi, care seamănă mai degrabă cu niște tatuaje. Din distribuție face parte și extraordinarul Willem Dafoe, respectiv Maestrul Vulko, actor cu o prodigioasă carieră și o mulțime de premii și nominalizări, în continuare. Deși suntem într-o lume subterană, avem toate rasele: afro-americani, maori din Noua Zeelandă, firește și un suedez get-beget, Dolph Lundgren, pe care îl știm din „Rocky”, un coreean, charismaticul Dijmon Hounsou, din Benin, și surpriză: Julie Andrews, fosta Mary Poppins, care, în schimb, nu apare în noua variantă cu celebra guvernantă-magician. Pe scurt, o peliculă cu de toate, o iubire ca în „Ondine” între paznicul de far și fata din adâncuri, bătăi cu tridentul, regate subacvatice, care luptă pentru supremație, referiri la Jules Verne, holograme, meduze, Sahara, sărituri din avion, fără parașută, ființe ca în „Avatar”, verzi-albastre, doar pe monstrul din Loch Ness l-au ratat.
Aquaman Australia, SUA, 2018 Regia: James Wan
Cu: Jason Momoa, Amber Heard, Nicole Kidman, Dolph Lundgren, Willem Dafoe, Dijmon Hounsou, Patrick Wilson, Graham McTavish, Leigh Whannell
Distribuit de: Vertical Entertainment