Deși este un film clar dedicat celor care pleacă la facultate, dintr-un oraș mai mic într-unul mai mare, sau în cazul nostru din România spre Occidentul european sau dincolo de Ocean, subiectul pare să rezoneze mai degrabă cu părinții, în special cu mamele, îngrijorate pentru schimbarea de viață a copiilor, pentru ele tot copii rămân, singurătatea care-i așteaptă pe cei de acasă și necunoscuta de ambele părți. În cazul dat, Tessa (interpretată de Josephine Langford, în realitate o australiancă de 21 de ani, care este abia la al doilea rol) e studioasă, fată cuminte, cu un iubit lăsat la vatră și neinteresată, inițial, de viața tumultuoasă din cămin, de colega de cameră gay, de droguri și de petreceri deocheate. Ea îl va întâlni pe Hardin Scott (jucat de Hero Fiennes Tiffin, nepotul lui Ralph și al lui Joseph, fiul surorii lor, Marta, prin urmare englez sută la sută, în plus cuceritor și ușor straniu, că-i în neam!!).
La categoria profesori, apare tatăl băiatului, care este chiar rectorul universității (Peter Gallagher, pe care-l știm bine din „În timp ce tu dormeai” sau „American Beauty”), și o mamă vitregă (Jennifer Beals din „Flash Dance” - 1983), iar mama fetei este Selma Blair din „Legally Blonde”/„Blonda de la Drept” (din 2001), unde era pe același generic cu Reese Winterspoon, în ideea, firește, de a atrage toate generațiile la cinema. La baza scenariului se află un roman, tradus la Editura Trei și semnat de Anna Todd, iar regia este semnată tot de o femeie: Jenny Gage. Finalul extrem de hollywoodian pare să nu încânte pe toată lumea. Păcat!
„După ce ne-am întâlnit“ („After“) SUA, 2019
Regia: Jenny Gage
Cu: Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford, Selma Blair, Jennifer Beals, Peter Gallagher, Julia Goldani Telles, Meadow Williams, Dylan Arnold, Mason Pike
Distribuit de: Ro Image 2000, Prorom