Main menu

header

La Cannes mai toată lumea își dorea mai degrabă să-l vadă pe Elton John și mai puțin filmul, în jurul căruia apăruseră multe comentarii cum că ar fi mai reușit decât „Bohemian Rhapsody”. Sigur că e vorba despre două legende excentrice care cultivă stilul scandalos, dar au și voce. Elton după cum bine știți este încă în viață, ceea ce iar a contrariat, pentru că unora li s-a părut că i se ridică o statuie încă de pe acum. În rolul principal, Taron Egerton, din rafinatul „Kingsman”. Regizat de Dexter Fletcher, actor englez inițial și mai apoi realizator, mult mai puțin simpatic decât Bryan Singer, americanul care-și produce singur filmele. Interesant de urmărit copilăria vedetei, cu mama și bunica. Realizatorul acestei creații flamboiante a ținut la o variantă cât mai colorată și pe alocuri chiar mai deocheată, ceea ce a declanșat noi bârfe, mai ales fiind vorba despre idile profund gay.

S-a scris mult despre figura tatălui, care pare să fi declanșat ceva în micuțul geniu. Costumele sunt o boemă întreagă, părând într-un veșnic carnaval. Puștiul care-i retrăiește copilăria este extrem de atașant, spre deosebire de adultul care adesea exagerează. O viață plină de excese, dar de care declară sus și tare că s-ar fi lăsat de câteva decenii. N-a ajuns în competiție la Cannes, anul aceasta, dar vedeta a urcat pe covorul roșu și chiar le-a cântat ulterior câtorva puțini aleși. În mod sigur o modalitate de a te stârni să-i reasculți din altă perspectivă melodiile. Bryce Dallas Howard, fiica cea roșcată a unui mare regizor, pare fascinată și pe ecran și în afara lui de această nebunie.

„Rocketman“ Marea Britanie, SUA, 2019

Regia: Dexter Fletcher

Cu: Bryce Dallas Howard, Taron Egerton, Richard Madden, Jamie Bell, Tate Donovan, Stephen Graham, Gemma Jones, Steven Mackintosh, Harriet Walter

Distribuit de: Ro Image 2000