Antonio Banderas e aproape de nerecunoscut în personajul care se vrea un Almodovar, cineast nesigur pe propriile sale creații, de acum peste trei decenii, restaurată și prezentată la Cinematecă. Stilul său de joc nu numai că i-a adus un premiu la Cannes, dar este atât de nuanțat și pe alocuri de un umor nebun, încât parcă ți-ai dori să vezi și să tot vezi această peliculă. Scenariul e construit cu întoarceri în timp, în copilăria lui Salvador, care pentru că avea voce fusese ales la cor, și scăpase de orele de geografie și de anatomie, materii pe care le va învăța, direct, în practică, pe prima datorită călătoriilor pe la festivaluri cu producțiile sale, iar pe cea de-a doua, din pricina unei sănătăți șubrede și „asezonate” cu ceva băutură nocivă, în doze mari, plus heroină.
Nimic însă nu este tratat vulgar sau prea explicit când vine vorba despre iubirea lui din tinerețe, care este Federico (Leonardo Sbaraglia, un argentinian formidabil). Partea cea mai înduioșătoare este revenirea asupra celei care i-a dat viață, rol încredințat celor două actrițe de vârste diferite: Penelope Cruz și Julieta Serrano, ca și cum n-ar fi apucat să spună destul în „Totul despre mama mea”, revenind și la două nume care-i sunt foarte dragi: Marilyn Monroe și Natalie Wood, dar și la Liz Taylor și Robert Taylor, care firește că nu erau rude, așa cum își imaginează formidabilul băiețel, și care devin unul dintre pretexte de a fi descoperiți sau redescoperiți de diversele generații, aceste imense staruri de altădată. Muzica este și ea esențială, compusă de Alberto Iglesias, fără nicio legătură cu Julio!
„Durere şi glorie“ („Dolor y gloria“/ „Pain & glory“)
Spania, 2019
Regia: Pedro Almodovar
Cu: Antonio Banderas,
Asier Etxeandia,
Leonardo Sbaraglia,
Nora Navas,
Penelope Cruz
Distribuit de: Independența Film