Main menu

header

Suverana Răului nu știm de fapt dacă este chiar personajul Angelinei Jolie sau cel al Reginei splendide și otrăvite: Michele Pfeiffer. Povestea e un fel de continuare la „Frumoasa din Pădurea Adormită” interpretată de Elle Fanning (care a făcut anul acesta parte din juriul de la Cannes și pe care a luat-o și Woody Allen, în cea mai recentă producție a sa „O zi cu ploaie la New York”), o blondă ideală și la propriu, și la figurat. Avem și un prinț, cam șters ce-i drept, și o pisică tratată cu foarte puțină simpatie, un fel de prelungire a vrăjitoarei. Ca să nu se folosească termenul neaoș de nașă, se ajunge la un ingenios subterfugiu de traducere, ea devenind Zâna Ursitoare. Scenariul este destul de simplist și binecunoscut: pacea în lume, după ceva lupte crâncene.

Nu lipsesc făpturi imaginare mai mult sau mai puțin sinistre, fără a mai pune la socoteală coarnele diabolice și aripile înspăimântătoare ale lui Maleficent și niște veșminte de mari case de modă, cu bijuteriile și coafurile aferente, din care precis că viitoarele mirese vor reține rochia care-și schimbă culoarea de mai multe ori până să ajungă fata la altar. Există câteva nuanțe dominante dintre care verdele pare de rău augur (ca în superstițiile celor din teatru, și precis că o să-i supere și pe ecologiști). Regizorul Joachim Ronning este un norvegian pe care îl iubesc cei de la Disney, pentru că i-au încredințat și un episod din „Pirații din Caraibe”, după ce și-a făcut mâna în reclame spectaculoase la Coca-Cola sau Nokia. Foarte simpatice sunt trei miniduhuri zburătoare, dintre care una este chiar Imelda Staunton, care a apărut și în „Harry Potter” cândva. Nici muzica nu-i de lepădat.

„Maleficent: Suverana răului“

„Maleficent: Mistress of Evil“

SUA, 2019

Regia: Joachim Ronning

Cu: Angelina Jolie, Elle Fanning, Michelle Pfeiffer, Juno Temple, Chiwetel Ejiofor, Ed Skrein, Sam Riley, Imelda Staunton, Lesley Manville

Distribuit de: Forum Film România