O surpriză extrem de plăcută pentru acest început de vară, un fost serial al anilor ’80, mai precis din 1983, devine acum lungmetraj! Fireşte că nu în asta constă originalitatea. Doar abia am văzut „Totul despre sex 2”, care a fost o catastrofă. În schimb, „Echipa de şoc” este nu numai o peliculă foarte dinamică, ci şi plină de haz.
Dacă iniţial erau nişte veterani de război din Vietnam cărora li se înscenase o crimă, fiind mereu urmăriţi pentru că reuşiseră să evadeze, de data aceasta iese în faţă războiul din Irak. Liderul grupului de ciudaţi este colonelul Hannibal, care în varianta de televiziune a fost neuitatul George Peppard, (a jucat în 97 de episoade, vreme de patru ani), acum este Liam Neeson, uşor îmbătrânit (la 7 iunie a împlinit 58 de ani), dar eficient. Dacă veţi sta până la sfârşit, aşa cum se cade, veţi avea parte şi de o scurtă scenă în care apare unul dintre actorii primei variante, Dirk Benedict. Să revenim însă la poveste. Băieţii noştri sunt ai CIA, chiar dacă Agenţia nu-i mai recunoaşte, şi avem, pe lângă lider, un frumuşel Bradley Cooper, pe care-l ştim bine din „Mahmureala”, care are şi o iubită, mai precis o fostă, Jessica Biel, care arată mai bine ca niciodată. Mai există şi un afro-american imens, cu o tunsoare originală şi care, la un moment dat, din durul durilor, devine adeptul nonviolenţei lui Gandhi. Nu trebuie ignorat nici nebunul de legat, Murdock, interpretat de Sharlto Copley, care mai e şi pilot de elicopter sau, mă rog, de orice zboară. O să vedeţi dumneavoastră şi cum. Miza este o tiparniţă cu care se pot face dolari. Oare ce putea fi mai tentant pe lumea asta?
Echipa de şoc (The A-team)
SUA, 2010
Regia: Joe Carnahan
Cu: Liam Neeson, Bradley Cooper, Jessica Biel, Quinton „Rampage” Jackson, Sharlto Copley, Patrick Wilson
Distribuit de: Odeon Cineplex