„Marioneta” este titlul găsit de cei de la Editura Allfa, atunci când au tradus cartea, cu ceva vreme înainte să apară filmul pe marile ecrane, în avans faţă de avanpremiera de la Berlinală. În felul acesta se dezvăluie, poate, ceva mai mult din acest thriller politic, în care te întrebi în fiecare moment unde vrea să bată.
Povestea începe cu un scriitor angajat să-i pună în ordine memoriile unui fost prim-ministru britanic şi asta după ce predecesorul său moare în condiţii suspecte. Specialistul în stilizări, interpretat de Ewan McGregor, are ceva ezitări, dar se lasă tentat de suma mare oferită, chiar dacă totul va fi contra cronometru. Foarte curând va pătrunde în viaţa unei familii de politicieni, din care nu lipsesc tainele de tot felul. Secretara, o femeie frumoasă şi foarte pregătită pentru complicata ei poziţie (Kim Cattrall, Samantha din „Totul despre sex”), se presupune că este şi amantă. Lucrurile se complică atunci când, la televizor, premierul britanic (Pierce Brosnan) e acuzat de un rival din alt partid că ar fi acceptat ca nişte prizonieri bănuiţi de terorism să fie torturaţi. De aici încolo, scriitorul tentat să afle mai multe începe un fel de anchetă pe care o face pe cont propriu, numai că deznodământul îl va costa foarte scump. Ca lucrurile să se încurce şi mai tare, soţia politicianului trece în prim-plan şi o aventură cu intrusul autor din umbră, şi nu numai... Descoperind nişte fotografii, „fantoma” în ale scrisului începe să îşi dea seama că nu e totul de la sine înţeles şi că mulţi sunt interesaţi ca memoriile să apară, dar fără să dea prea multe indicii despre o legătură anglo-americană.
„Marioneta”
(„The Ghost Writer”)
Franţa, Germania, Marea Britanie, 2010
Regia: Roman Polanski
Cu: Pierce Brosnan, Ewan McGregor, Martin Hentschel, Olivia Williams
Distribuit de: RoImage 2000