Main menu

header

irina_nistorSe ştie că cel mai complicat este să faci următorul film după ce ai luat un premiu de răsunet mondial. După „Vagabondul milionar”, Daniel Boyle a trecut la un cu totul alt gen şi a dat din nou lovitura, cel puţin la nominalizări, cu „127 de ore”. Florian Henckel von Donnersmark a luat Oscarul pentru film străin cu „Viaţa altora” şi acum a ajuns iar la Globurile de Aur cu „Turistul”.

Sigur că succesul i-a permis neamţului să aibă acces la două nume de stele absolut hollywoodiene, cele mai sexy vedete ale momentului: Angelina Jolie şi Johnny Depp. Spre bucuria tuturor, cei doi au funcţionat ca un cuplu pe ecran şi au dat viaţă unui film poliţist şi romantic, deopotrivă, ce se petrece la Veneţia, pe care, şi dacă aţi vizita-o sau aţi dori s-o vizitaţi, n-aţi putea s-o descoperiţi mai tentant decât în cadrele acestei pelicule. El este de fapt un remake al filmului franţuzesc din 2005 „Anthony Zimmer” cu Sophie Marceau şi Yvan Attal (pe care tocmai îl puteţi vedea pe ecrane în „Ruptura”). Povestea e una complicată: o iubită, Elise, trebuie să-şi întâlnească marea dragoste, pe care o pândeşte Scottland Yard-ul că nu şi-a plătit impozitele, dar şi un miliardar de la care a furat nişte sume absolut ameţitoare. Victima colaterală este un călător oarecare, Frank, profesor de matematică, ales la întâmplare ca momeală pentru urmăritori. Aventura celor doi este pasionantă, ţine spectatorul cu sufletul la gură şi dând satisfacţia de a vedea doi actori extrem de prezentabili şi de eleganţi. Nu neapărat comportamental, ci vestimentar. Goana pe canale se face cu ambarcaţiuni rapide, iar Hotelul Danieli e plăcut de descoperit, cel puţin ca spectator.

„Turistul“ („The tourist“)

Franţa, SUA, 2010
Regia: Florian Henckel von Donnersmark
Cu: Johnny Depp, Angelina Jolie, Paul Bettany, Timothy Dalton, Christian De Sica
Durata: 126 de minute
Distribuit de InterComFilm Distribution