Filmul care a tulburat Cannesul şi despre care s-a vorbit, poate, cel mai mult anul trecut în mai, pe Coasta de Azur, este „Oameni şi zei”. O peliculă tulburătoare despre nişte călugări trapişti care ajung în Algeria, o ţară predominant musulmană. Viaţa lor acolo este una, fireşte, patriarhală, dar şi cu totul altfel decât ne-am putea vreodată imagina. Timpul pare că stă pe loc, rugăciunile către Dumnezeu sunt făcute cu atâta credinţă, încât ai impresia că te implică direct şi pe tine, spectatorul. Relaţia dintre francezi şi majoritatea algerienilor din zonă este una plină de căldură, numai că există şi mişcări extremiste, care încearcă să profite, mai cu seamă de unul dintre monahi, care este şi doctor. Interpretul este actorul Michael Lonsdale, care împlineşte 80 de ani la 24 mai şi a jucat deja în peste 180 de filme şi seriale. Pentru acest personaj, pe care, cu siguranţă, istoria filmului nu-l va uita, Fratele Luc, a primit un deosebit de meritat Premiu César, producţia în sine fiind considerată cea mai bună a anului trecut pentru votanţii de specialitate din Hexagon. Alături de el, Lambert Wilson a trecut de la „Matrix” la o fiinţă plină de sensibilitate, dar şi de dârzenie, conturând un foarte credibil Frate Christian.
Povestea este una adevărată, drama petrecându-se în 1996, când şapte dintre călugări au fost decapitaţi după ce au fost răpiţi de o grupare islamistă, care şi-a asumat răspunderea... „incidentului”, aşa cum l-a numit. Dacă veţi merge să-l vedeţi veţi înţelege, poate, mai bine ce înseamnă iubirea sub toate formele ei.
„Oameni şi zei“
(„Des hommes et des dieux“ / „Of gods and men“)
Franţa, 2010
Regia: Xavier Beauvois
Cu: Lambert Wilson, Michael Lonsdale, Olivier Rabourdin, Philippe Laudenbach
Durata: 122 de minute
Distribuit în România de Independenţa Film