Primul film vorbitor sau, mai bine zis, cântător - pentru că era vorba despre un musical - a început cu un scenariu adaptat după o piesă de teatru şi o nuvelă, totul petrecându-se în cartierul evreiesc din New York, în jur de Yom Kippur. De fapt, este o poveste extrem de sentimentală şi uşor de ghicit ca deznodământ, lacrimogenă pe alocuri, mai ales când e vorba despre un cântec înduioşător despre mamă (Sara Rabinowitz, interpretată de Eugenie Besserer). Rolul principal i-a fost încredinţat lui Al Jolson, vedetă de pe Broadway, despre care, în 1929, criticul Heinz Pol spunea: „Când cântă Jolson, ecranul prinde viaţă”, şi al cărui personaj, Jackie Rabinowitz, alias Jack Robin, alege între cântatul în sinagogă şi jazz, ragtime-ul, într-un bar. Dialogurile apar în continuare scrise pe inserturi, iar în 1927, când a avut loc premiera acestei pelicule, recent restaurate, lumea nu credea că se va putea renunţa la filmul mut şi că se va reuşi o sincronizare între imagine şi sunet. Riscul inovator şi l-a asumat casa de producţie Warner Bross, ce era într-o cumpănă financiară, iar acest titlu avea nu numai să îi asigure un loc incontestabil în istoria filmului, ci şi să echilibreze economic soarta studiourilor. Înregistrările s-au făcut pe un sistem numit Vitaphone, ce a deschis un nou drum cinematografiei. Una dintre puţinele replici auzite de public avea să fie una premonitorie: „Listen to this!” / „Ascultă asta!”, când i se adresează el iubitei sale mame, care va urmări foarte atent muzica şi versurile ce urmează. Dar primele cuvinte auzite vreodată pe marele ecran au fost şi: „Wait a minute! You ain’t heard nothin’yet!” / „Stai puţin! Şi asta încă nu-i nimic”. Se va reţine mai cu seamă însă ideea că Al Jolson se va deghiza în negru, ca să arate ca un adevărat jazzman, idee venită de pe vremea când juca într-un fel de vodeviluri, destul de simpliste, prin cafenele. Actorul s-a născut în Lituania (alte biografii susţinând că la Sankt Petersburg) în 1886 şi a devenit întruchiparea visului american. La 4 ani se refugiază, împreună cu familia, în Statele Unite, unde va fi lustragiu, circar, vânzător ambulant şi chelner. Abia după aceea va învăţa să cânte şi să aibă norocul de a fi descoperit. Primul lui disc, care îl va face celebru, include melodia „My Mammy”, cântată cu atât de multă duioşie, explicabilă poate şi pentru faptul că îşi pierduse mama când era încă foarte mic - încât va rămâne în memoria afectivă a ascultătorilor. În plus, va inspira nume mari ale istoriei muzicii moderne precum Elvis Presley şi Michael Jackson. Al Jolson avea să moară în 1950 (la puţină vreme după ce s-a întors din Coreea, unde fusese să dea un spectacol de încurajare pentru trupele americane, aflate în misiune de război), la San Francisco, şi, 55 de ani mai târziu, neozeelandezul Peter Jackson îi va aduce un omagiu în „King-Kong”, unde a folosit interpretarea lui Al cu melodia celebrisimă „I’m Sitting on Top of the World”, în vreme ce gorila binecunoscută se caţără pe legendarul Empire State Building. Cu siguranţă, Al l-a întâmpinat la uşa Raiului pe confratele Johnny Răducanu!
„The jazz singer“
SUA, 1927
Regia: Alan Crosland
Cu: May McAvoy, Al Jolson, Myrna Loy, William Demarest