Main menu

header

irina_nistorPersonajele pe care le-am descoperit cândva la televizor revin pe marile ecrane, având şansa să nu fi îmbătrânit niciun pic, cel puţin fizic. Miss Piggy şi Kermit când se iubesc, când se ceartă, Fozzie Ursul este adorabil, iar cel mai reuşit este nebunul obsedat de tobe: Animal, veşnic cu părul vâlvoi, cu „nervii în batistă”, şi care între timp a ajuns să facă terapie de grup, alături de Jack Black, nou-sosit în toată povestea asta şi utilizat ca vedetă într-un spectacol de… marionete.

Echipa de altădată trebuie să câştige neapărat un milion de dolari ca să nu-şi piardă studioul, pe care vrea să-l cumpere pe o nimica toată un mogul al petrolului (Chris Cooper), însoţit de doi bodyguarzi neoameni, la propriu şi la figurat, două păpuşi cât toate zilele, aparent fără suflet.

 

Pentru cei care urmăreau cândva serialul va fi o ocazie de a-şi retrăi puţinele clipe frumoase de dinainte de ’89, iar ceilalţi vor descoperi figuri uşor memorabile în ambele sensuri. Nu lipsesc nici cei doi seniori cârcotaşi, cu siguranţă o aluzie la criticii veşnici nemulţumiţi de ce văd. Miss Piggy, care ajunge redactor-şef la o revistă de modă pentru persoanele plinuţe (cum ar spune Stela Popescu), e în continuare plină de fiţe, Gonzo e adeptul sporturilor extreme, găinile sunt la loc de cinste, la fel ca şi diverse alte patrupede momentan bipede, greu de definit ca rasă.

Cuplul de humanoizi Jason Segal şi Amy Adams nu este unul chiar foarte ataşant, dar trebuie să fim recunoscători că, în mare parte, el este cel care a susţinut proiectul reînvierii celebrei emisiuni tv.

„Păpuşile Muppets“

„The Muppets“
SUA, 2011
Regia: James Bobin
Cu: Jason Segel, Amy Adams, Chris Cooper, Rashida Jones
Voci: Steve Whitmire, Eric Jaconson
Distribuit de: Forum Film România